Pictorul Matei Iordan a fost desemnat câștigător în cadrul Salonului de Toamnă al Uniunii Artiștilor Plastici, primind din partea municipalității ploieștene un premiu în valoare de 2000 de lei.
- Pictorul ploieștean Matei Iordan, premiat de Primărie pentru lucrarea „Casa pescărească” -
Matei Iordan a fost premiat pentru lucrarea sa plastică intitulată „Casa pescărească”. „Cromatica fluidă și claritatea reflexiilor, îmbinarea inspirată a tonurilor calde și reci, a liniilor ferme cu formele ușor estompate redau frumusețea unei zile de final de toamnă și conferă privitorului o stare de liniște și introspecție”, potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Primăriei pe platforma Ploiești City App.
Galeria de Artă din Ploiești găzduiește în această perioadă Salonul de Toamnă, iar ploieștenii dornici să viziteze expoziția o pot face până la data de 4 decembrie. Pe simezele Galeriei pot fi admirate în prezent lucrări de pictură și grafică, iar în spațiile special amenajate vor fi expuse spre vizionare o serie de sculpturi și lucrări de arte decorative.
Salonul de Toamnă este un eveniment organizat anual în municipiul Ploiești, în mod tradițional, de către Uniunea Artiștilor Plastici, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești. Scopul evenimentului este acela de a promova creațiile artiștilor autohtoni promițători.