• Devenit deja o tradiție, concertul de colinde caritabil „Lumină pentru inimi”, susținut de grupul Catharsis și dedicat copiilor cu sindrom Down, a avut loc duminică seara, la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.
• Organizat de Biserica Sfânta Treime, spectacolul a umplut sala „Ion Baciu” de părinți și de copii care s-au bucurat de momente minunate.
Duminică seara, spectacolul caritabil dedicat copiilor cu sindrom Down a atras un public numeros care a răsplătit cu multe aplauze artiștii grupului Catharsis și tinerii lor invitați care au participat la concertul de colinde „Lumină pentru inimi”.
„Este al treilea an în care Parohia Sfânta Treime organizează acest concert pentru copiii cu sindrom Down din Ploiești. Mulțumim Parohiei Sfânta Treime, părinților preoți Viorel Ghiță și Bogdan Grigorescu, pentru contribuția la îmbunătățirea calității vieților copiiilor speciali și pentru că îi susține în diverse proiecte si activități, mulțumim pentru că ne-au pus la dispoziție un spațiu în care copiii să își desfășoare activitățile săptămânale”, ne-a declarat Corina Ardeleanu, președintele Asociației Copiilor cu Sindrom Down Ploiești.
„Concertul este deja o tradiție pentru noi, fiind la a treia ediție. Corul este format din preoți, teologi, copii din parohie și copii de la Liceul de Artă. Facem acest concert pentru Asociația Copiilor cu Sindrom Down, intrarea fiind liberă, dar doritorii pot face donații pentru a sprijini copiii și activitatea Asociației. De altfel, Asociația a primit un spațiu la noi în parohie, îi ajutăm cât și cum putem”, ne-a spus părintele Bogdan Grigorescu.
„Un concert caritabil în sprijinul copiilor Asociația Sindrom Down Ploiești este o inițiativă minunată, care aduce împreună comunitatea pentru o cauză nobilă.
Mulțumirile sincere se îndreaptă către organizatori pentru eforturile depuse, către invitați pentru participarea lor și către toți oamenii de bine care susțin această acțiune.
Astfel de evenimente nu doar că oferă sprijin material, dar și transmit un mesaj puternic de solidaritate și iubire.
Fiecare gest contează, iar implicarea fiecăruia aduce zâmbete și speranță în viețile acestor copii și familiilor lor.
Felicitări tuturor celor implicați!”, a scris un tătic, pe pagina sa de Facebook.
În continuarea concertului de la Filarmonică, spectacolul va avea o ediție și la Pleașa, cu sprijinul parohiei locale.
„Duminică, 22 decembrie, de la ora 17.30, o să ne bucurăm de un spectacol cu totul și cu totul special.
În cadrul numeroaselor noastre activități social-filantropice, vorbesc aici despre colecta de scrisori pentru Moș Crăciun, despre campania prin care oferim toate cele de trebuință pentru Masa de Crăciun persoanelor nevoiașe din parohie sau cu mulți copii, de cadourile pentru copiii care provin din familii numeroase sau cu probleme materiale, anul acesta am dedicat spectacolul unor copii speciali.
Este vorba despre copiii cu Sindrom Down, menționând aici că, în Patriarhia Română, anul 2024 este Anul omagial al pastorației și îngrijirii persoanelor bolnave. Copiii cu Sindrom Down au nevoie de ajutor constant, de aceea până acum am participat deja la două evenimente dedicate susținerii lor. Este vorba despre Spectacolul ,,Nu uita ca ești român”, organizat cu atâta dragoste de doamna prof. Adela Dumitru, de la Liceul de Artă ,,Carmen Sylva” din Ploiești și de Spectacolul de colinde de la Filarmonica din Ploiești, organizat de Parohia ,,Sfânta Treime” din Ploiești în parteneriat cu Parohia Pleașa.
Al treilea eveniment dedicat acestor copii va avea loc duminică, la Pleașa, în fața unui public, sperăm noi, numeros și-i invit pe toți cei care doresc să ne fie alături. Pe scena Căminului Cultural, cu sprijinul Primăriei Bucov, va urca Grupul vocal - folcloric „Mândre și feciori”, de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploiești, coordonat de prof. Adela Dumitru și prof. Mihai Ioniță. Apoi, un grup de preoți, teologi, tineri și copii talentați vor susține un moment cu totul și cu totul special, sub coordonarea domnului Ionuț Ghiță, cântăreț bisericesc la Parohia Pleașa.

Nădăjduim ca astfel de evenimente să aducă în inima noastră bucuria acestui mare praznic, dar și dorința de a fi buni mereu, nu doar de Crăciun”, ne-a spus pr. Marius Gheorghe, preot paroh Parohia Pleașa.
Galerie foto „Lumină pentru inimi” Gabi Dima



CITEȘTE ȘI: Evenimente caritabile și duhovnicești la Parohia Păcureți din județul Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană