-
Liceul Teoretic din comuna prahoveană Filipeștii de Pădure a fost miercuri, 18 decembrie 2024, gazda primei ediții a târgului de Crăciun „Magia Crăciunului – Împreună pentru Educație și Comunitate”.
-
Evenimentul dedicat spiritului sărbătorilor și sprijinului reciproc în comunitatea locală s-a desfășurat între orele 11:00 și 14:00 și a reunit în același cadru momente artistice, colindători, artizani, invitați speciali, standuri cu decorațiuni și bunătăți tradiționale, dar și alte surprize.
Punctul central al târgului l-au reprezentat momentele artistice derulate chiar în mijlocul mulțimii de localnici strânși în fața Liceului Teoretic. Spectacolul a fost deschis de tinerii membri ai Ansamblului Folcloric „Mlădițele”, coordonat de prof. Felicia Ispas, care au prezentat o serie de colinde românești și dansuri tradiționale, în cadrul unui moment cu specific popular, așa cum cei mici au obișnuit deja comunitatea locală.


Douăsprezece clase ale Liceului, provenind atât din ciclul primar și din cel gimnazial, cât și din ciclul liceal, și-au prezentat apoi programul artistic pe scena târgului, încântând publicul prezent în număr mare la eveniment cu colinde, poezii și cântece tematice. Au susținut, de asemenea, recitaluri vocal-instrumentale tinerii artiști Alexandru Micuță (violonist), Balla Loris (solistă), Lucas Mitrescu (chitarist) și Alexia Bucur (solistă).





Programul artistic al zilei festive a fost închis de Ștefan P3, rapper în vârstă de 19 ani care a interpretat câteva piese proprii, lansate de-a lungul anului 2024, și a susținut ulterior un moment de improvizație (freestyle) alături de chitaristul Lucas Mitrescu, utilizând cuvinte primite din public.



Târgul de Crăciun s-a bucurat, de asemenea, de prezența echipei de robotică „Eastern Foxes” de la Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, atât cu un stand expozițional, cât și cu workshopuri interactive desfășurate în interiorul sălilor de clasă. Copiii pasionați de tehnologie au putut admira roboții celor de la Eastern Foxes, echipă cu rezultate notabile în competițiile naționale și internaționale, și au luat parte la experimentele științifice propuse de tinerii ploieșteni.



Târgul a găzduit ateliere și standuri de creație, cu scopuri caritabile
Evenimentul a fost precedat de o serie de ateliere de creație, artizanat și gătit, unde elevii au pregătit produse de manufactură pentru standurile târgului. Vizitatorii au avut ocazia să achiziționeze decorațiuni și dulciuri, contribuind astfel la o cauză nobilă.
O parte din fondurile strânse la Târgul de Crăciun din Filipeștii de Pădure au fost direcționate către cauze sociale, un exemplu în acest sens fiind ajutorarea unei eleve de clasa a XI-a care suferă de o afecțiune a cordului și necesită o sumă mare de bani pentru tratament. Restul sumei obținute prin festivitatea de miercuri va sprijini, potrivit organizatorilor, dotarea unor săli de clasă și organizarea de excursii pentru elevii liceului.

Întreaga comunitate din Filipeștii de Pădure, unită în jurul unor idealuri comune: „Târgul nostru a fost o lecție de colaborare, de întrajutorare și de respect reciproc!”
Târgul a fost inițiat de cadrele didactice prof. Mariana Văduva, prof. Dana-Antonela Soricu, prof. Mihaela Popescu, prof. Marilena Rusu (directorul instituției) și prof. Daniela Musteață, responsabilă de programele educative. Alături de aceștia, părinții reprezentanți (Gabriela Ciujdel, Mihaela Cârstea și Ana-Maria Dediu) și voluntarii din Consiliul Școlar al Elevilor au avut un rol esențial în organizare.
Prof. înv. primar Ana-Mihaela Popescu (foto), unul dintre cadrele didactice responsabile de organizare, exprimă, cu această ocazie, dorința comună de a transforma târgul într-o tradiție anuală, menită să aducă bucurie și sprijin în comunitatea din Filipeștii de Pădure:

„Profesez în învățământ încă din 2001, iar de 12 ani sunt profesor pentru învățământul primar la Liceul Teoretic din comuna mea natală. Este, totuși, prima dată când observ așa o emulație în jurul unui eveniment local, derulat de școală, și nu pot decât să mă bucur văzând cum elevii, părinții, bunicii și, de fapt, întreaga comunitate locală se mobilizează pentru atingerea unui scop comun!
Mai ales în perioada sărbătorilor, a Crăciunului, este foarte important să ne unim în asemenea inițiative și să înțelegem că, pe lângă dezvoltarea spiritului antreprenorial și artizanal în comunitatea locală, târgul nostru a fost o lecție de colaborare, de întrajutorare și de respect reciproc. De la micii artiști ai claselor din unitatea noastră de învățământ la invitații speciali, de la sponsori la colaboratori, cu toții au ceva în comun: iubesc localitatea noastră și tinerii și au vrut să dea o mână de ajutor, să creeze ceva frumos în comunitate. Și iată ce bine le-a ieșit!
Le mulțumim tuturor celor implicați, îi asigurăm în continuare de tot sprijinul nostru și le promitem că vom încerca să transformăm acest eveniment într-un obicei anual, să punem Filipeștii de Pădure pe harta Târgurilor de Crăciun cu tradiție în județul Prahova!”

Zbor România și Genesis Biotech, alături de inițiativa Liceului Teoretic. Fotograful târgului a venit special din București, unde studiază la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”!
De asemenea, Ștefan Petre (P3), prezentator al evenimentului și artist în cadrul Târgului de Crăciun de la Liceul Teoretic, Comuna Filipeștii de Pădure, transmite un mesaj public de felicitare și mulțumire adresat tuturor celor implicați în această inițiativă:

„M-am bucurat enorm să văd așa o inițiativă în satul meu natal, la o aruncătură de băț de casa mea. Deși acum sunt student în București și programul nu îmi mai permite să fiu în permanență acasă, am rămas cu siguranță atașat de Filipeștii de Pădure și de școala unde mi-am petrecut primii cinci ani ca elev, iar acum m-am întors cu cel mai mare drag printre consătenii mei. Mi-am prezentat fratele și mama pe scenă, într-un loc de care mă leagă atâtea amintiri, și mi-am văzut vecinii în public pe tot parcursul evenimentului - ce satisfacție mai mare să ai?
Vreau să îi felicit, în primul rând, pe organizatori, și să le mulțumesc pentru efortul depus în realizarea acestui eveniment deosebit, în premieră absolută. Este foarte important de menționat, totuși, că Târgul de Crăciun din Filipeștii de Pădure nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor noștri de la Zbor România, care ne-au ajutat cu o finanțare substanțială, acoperind într-o bună măsură cadourile primite de cei peste 250 de copii care au susținut momente artistice. Le-am vorbit elevilor și localnicilor, cu această ocazie, despre proiectul Zbor și le-am spus că îi așteptăm în număr cât mai mare la hubul din Ploiești, unde vor avea cu siguranță parte de o sumedenie de experiențe interesante.
Mulțumirile noastre se îndreaptă, de asemenea, către Genesis Biotech (Biogaz) Filipeștii de Pădure, celălalt sponsor al târgului, și către Teodora Gheorghe, fotograful nostru, care - atenție! - a venit special din București, unde studiază fotografia la UNATC, pentru a ne ajuta cu pozele la acest eveniment, ba chiar ne-a încântat cu un moment artistic - surpriză. Doar așa, prin implicarea atâtor oameni minunați, a putut avea succes Târgul de Crăciun de la Liceul Teoretic, Comuna Filipeștii de Pădure.”
Urmărește aici un montaj video realizat de reporterii Actualitatea Prahoveană, pe baza fotografiilor făcute la Târgul de Crăciun din Filipeștii de Pădure de către Teodora Gheorghe:
Citește și: Mesajul celor de la MasterPeace România, la final de an: „Privim cu entuziasm către 2025, un an plin de oportunități!”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană