• Programul minunat și prezența, pe scena ploieșteană, a violonistului Remus Azoiței, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ploiești sub bagheta dirijorului Svetlomir Zlatkov sunt, cu singuranță, soluția succesului.
• Concertul de joi, 30 ianuarie, de la ora 19.00, din sala „Ion Baciu” este Sold Out. Au mai rămas doar bilete virtuale.
Numele violonistului Remus Azoiței este pronunțat tot mai des în Ploiești, printre iubitorii muzicii clasice. Muzician virtuoz, strălucitor, care își hiptonizează publicul cu sunetul său impecabil și interpretările fără cusur, expresive și pline de pasiune, Remus Azoiței revine, în această săptămână, pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu”, în concertul excepțional, dirijat de maestrul Svetlomir Zlatkov, aflat pentru prima oară pe scena ploieșteană.
Dirijorul Svetlomir Zlatkov
Svetlomir Zlatkov a urmat cursuri de măiestrie cu muzicieni de renume precum Teodor Currentzis, Leonid Korchmar, Giancarlo Andretta, Ingrun Fußenegger, Marc Albrecht, Mark Stringer, Vladimir Kiradjiev, Johannes Schläfli, Tomas Netopil, Leonid Korchmar etc. și a participat la numeroase competiții de profil din Bulgaria, Franța, Rusia, Serbia, România, dintre cele mai importante amintind Concursul Internațional de Dirijat "Nino Rota" din Mater (Italia, 2018), unde a obținut Premiul Special al juriului, Bucharest Conducting Academy (2020-2021), unde juriul l-au apreciat cu Premiul al II-lea și International Conducting Competition „Wiener Schule” din Austria.
În anul 2017 a devenit asistent al maestrului Thomas Lang la Opera de Stat din Viena iar un an mai târziu a debutat în calitate de dirijor de operă la Schönbrunn Palace Theatre cu „Die Zauberflöte” de Wolfgang Amadeus Mozart. Cu o activitate artistică intensă, a dirijat ansambluri orchestrale din Austria, Rusia, Grecia, Italia, Bulgaria, România, Polonia. De asemenea susține cursuri de dirijat și mentorat tinerilor muzicieni în cadrul Universității de Muzică și Arte din Viena.
În prezent Svetlomir Zlatkov este Second Kapellmeister și Director Muzical la Teatrul din Nordhausen (Germania) și colaborează cu Loh-Orchester Sondershausen în diferite proiecte și concerte.
Cu doi muzicieni foarte apreciați de către public, dar și de criticii de specialitate, programul serii nu putea fi altul decât unul de excepție și îndrăzneț. Concertul simfonic propune lucrări inedite, aparținând unor compozitori care și-au pus amprenta pe dezvoltarea stilurilor muzicale pe care le reprezintă.
Vom asculta Ottorino Respighi – „Gli Uccelli" și Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 4 pentru vioară și orchestră în Re major, K.V. 218, solist Remus Azoiței. În partea a doua a concertului, Orchestra Simfonică ploieșteană, condusă de Svetlomir Zlatkov va interpreta alte două lucrări fermecătoare: „Petite Suite" compusă de Claude Debussy și Suita „Pasărea de Foc" (1919) semnată de Igor Stravinski.
„Gli Uccelli” de Ottorino Respighi
Seara se va deschide cu lucrarea „Gli Uccelli”, semnată de Ottorino Respighi (1879-1936), compozitor, violonist, profesor și muzicolog, personalitate marcantă a culturii naționale italiene de la începutul secolului al XX-lea și a impresionismului descriptivist din Italia.
„Un liric de excepție al primelor decenii ale nuovocento-ului peninsular” (Vasile Iliuț, „De la Wagner la contemporani”), Respighi se caracterizează ca fiind un spirit larg, deschis către noutate și autenticitate, compunând lucrări care au revitalizat muzica simfonică și instrumentală, într-o perioadă în care opera câștigase tot mai mult teren.
Creația sa este puternic influențată de tradiția beethoveniană, dar și de principiile lui Rimski-Korsakov, Liszt, Verdi, R. Strauss, Debussy ori Ravel. Considerat „primul simfonist italian al sec. al XX-lea” și un melodist prin excelență, muzica sa se caracterizează prin sensibilitate contemplativă și forță de sugestie, ce utilizează principiul peisagisticii impresioniste și mijloace de expresie pregătite să pătrundă în gândirea muzicală psihologică, dramatică.
Alcătuită din cinci părți, „Gli Uccelli” („Păsările”) este o suită pentru orchestră mică compusă în 1928, ce are la bază lucrări din secolele XVII-XVIII, prin aceste pagini de o frumusețe inegalabilă Respighi încercând să reproducă muzical sunetele și mișcările păsărilor. Prima parte, „Prelude”, este construită pe muzica lui Bernardo Pasquini, compozitor care îi va oferi material și pentru ultima secțiune, a cincea, „Il Cucù” („Cucul”). Partea a doua, „La colomba” („Porumbelul”) este inspirat de muzica lui Jacques de Gallot (compozitor francez), Respighi utilizând timbrul oboiului pentru a reproduce cântecul porumbelului. A treia parte, „La gallina” („Găina”), după muzica lui Jean-Philippe Rameau, face apel la partida viorilor pentru a imita sunetele scoate de animalele galiforme (găini, bibilici, prepelițe, fazani, curci, potârnichi, păuni etc.).În a patra secțiunie, „"L'usignuolo" ("Privighetoarea") Respighi se folosește de instrumentele de suflat de lemn suprapuse peste timbrul corzilor.
„Concertul nr. 4 K.V. 218” de Wolfgang Amadeus Mozart
Într-o scrisoare adresată tatălui său, Mozart spune despre concertele sale că „se află la mijloc între greu și ușor, ele sunt sclipitoare, plăcute urechilor, firește fără a deveni goale. Ele pot să satisfacă atât pe cunoscători cât și pe cei necunoscători, fără însă ca aceștia din urmă să-și poată da seama de cauza acestei satisfacții”.
Muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) este caracterizată de puritate, noblețe, simplitate, perfecțiune, culoare, strălucire, melodia fiind elementul definitoriu, de o strălucire covârșitoare și de o importanță primordială. Grațioasă și elegantă, este construită după un desen din care nu se poate exclude ori adăuga niciun sunet fără să fie alterată frumusețea și conturul absolut perfect. Creația mozartiană reprezintă un echilibru impecabil între fantezie și gândire coordonatoare, între conținut și formă, George Enescu afirmând că „la Mozart nu există niciodată experiețe, tatonări. El merge drept la țel și găsește dintr-o dată. Se adaptează fără ca să se supună formulelor epocii sale”.
În concertul de joi seară, violonistul Remus Azoiței va interpreta unul dintre cele mai apreciate și valoroase concerte mozartiene care deschide seria celebrelor concerte în Re major dedicate viorii, „Concertul nr. 4 K.V. 218”. Compusă la Salzburg în 1775 în numai câteva zile, lucrarea este construită în trei părți (Allegro, Andante cantabile, Rondo -Andante grazioso – Allegro ma non troppo), la bază stând principiul constrastului. Considerat unul dintre cele mai senine și strălucitoare concerte ale lui Mozart, acesta abundă în fragmente de virtuozitate și expresivitate.
„Petite Suite” de Claude Debussy
„Debussy nu ne-a fost dascăl, ci un ademenitor puternic”, afirma Constantin Brăiloiu (compozitor, critic muizcal, etnomuzicolog, colclorist și profesor român din prima jumătate a secolului al XX-lea) despre cel care spunea că „Muzica este o matematică misterioasă, unde elementele participă la infinit”. Claude Achille Debussy (1862-1918), căci despre el este vorba, opune romantismului confensiv o muzică fină, subtilă, vaporoasă, irizantă, cu sonorități și timbre inedite, cu arhitecturi muzicale neobișnuite, creând imagini vizuale prin senzații, nu prin descriere. Melodia, ritmul, armonia, polifonia, dinamica, agogica, culoarea sonoră au o desfășurare continuă, asemeni unui râu care curge. Noul curent (apărut, de altfel, ca o mișcare „comună” și solidară a artelor franceze, ca un răspuns al ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, marcate de romantismul suprasaturat) este o artă a „senzațiilor”, a „impresiilor” stârnite de vibrații, culori, lumini, umbre, natura fiind generatoare de „material” artistic, o sursă inepuizabilă de inspirație.
Muzica debussystă este sinceră, plină de pasiune, pledează împotriva tiparelor riguroase și a formelor arhitecturale tradiționale deoarece, în concepția sa, „muzica nu este prin esența ei un lucru care să curgă într-o formă riguroasă și tradițională; ea este culoare și timpi ritmați” (Claude Debussy).
Joi, 30 ianuarie, vom asculta „Petite Suite”, compusă inițial pentru pian la patru mâini în 1889 și transpusă opt ani mai târziu în variantă orchestrală de către Henri Büsser, un coleg de al compozitorului. Versiunea pentru pian a avut premiera pe 2 februarie 1889 într-un salon din Paris, cu Debussy și Jacques Durand în roluri solistice. Deși este scrisă într-o manieră simplă, modernismul sonorităților și al construcției armonice descriu stilul debussyst. Elegantă, fermecătoare și de o frumusețe remarcabilă, lucrarea este alcăuită din patru secțiuni: „En Bateau” (care descrie sonor, prin armonii bogate și impresioniste, senzația de alunecare/plutire pe apă; muzica este delicată, imitând mișcare blândă a valurilor) „Cortège” (muzică strălucitoare, în contrast față de prima secțiune, este plină de viață, ritmată, veselă, evocând entuziasmul și atmosfera de sărbătoare), „Menuet” (muzică rafinată, grațioasă și echilibrată, cu ornamente delicate și armonii încântătoare, curgătoare, în care eleganța sonorităților amintește de forma tradițională a menuetului îmbinat atât de ingenios cu stilul original al compozitorului) și „Ballet” (ca o concluzie, aduce ritmuri energice specifice unui dans de balet).
Suita „Pasărea de Foc” (1919), este semnată de Igor Stravinski
Lucrarea care închide concertul simfonic de săptămâna aceasta, Suita "Pasărea de Foc" (1919), este semnată de Igor Stravinski (1882-1971), un compozitor modern care și-a construit creația din „necesitatea de a depăși clasicul sistem tonal, bazat pe gama majoră și minoră de șapte sunete”. Stravinski era de părere că „Muzica, prin esența sa, este neputincioasă de a exprima ceva: un sentiment, o atitudine, o stare psihologică, un fenoment al naturii etc... Muzica pare să exprime ceva, este de fapt o iluzie și nicidecum o realitate” iar lucrările sale, adevărate capodopere, deși au fost influențate de itinerariul care l-au purtat din Sankt-Petersburg prin Franța, Spania, Italia, Elveția pentru a se stabili definitiv în SUA, sunt o adevărate enciclopedie stilistică muzicală europeană, impregnate cu stilul său omogen și individualizat, sonoritățile, efectele, tehnicile sale de compoziție și estetica sa.
Considerat „compozitorul cameleon” sau „compozitorul cu 1001 de fețe” Igor Stravinski este unul dintre marii compozitori care au avut o influneță definitorie în dezvoltarea muzicii contemporane, lăsând istoriei muzicii pagini desăvârșite, adevărate capodopere. Printre acestea se numără și „Jar Ptița” („Pasărea de foc”), o poveste dansantă în două tablouri pe un libret de M. Fokin, după basmul omonim. Compusă în 1909, a fost compusă la sugestia lui Sergei Diaghilev, cel care a și semnat premiera din 25 iunie 1910 de la Opera din Paris.
Prin „Pasărea de foc”, Stravinski oferă spectacolului dansant o nouă concepție, fiind gândit ca o acțiune scenică unitară în care teme și structuri armonice inedite se împletesc într-un discurs orchestral strălucitor, ce se evidențiază prin politimbralitatea sa și ritmurile pregnante, temperamentale, acide.
Stravinski a realizat în anii ce au urmat trei suite bazate pe muzica baletului (1911 – se încheie cu „Dansul infernal”, 1919 – cea mai populară și abordată de muzicieni, 1945 – prezintă modificări semnificative în ceea ce privește structura și orchestrația). Suita realizată în 1919 a fost compusă în perioada în care Stravinski era stabilit în Elveția (în Morges) iar ansamblul orchestral este unul mic. Aceasta este alcătuită din 5 părți: 1. Introduction – L`Oiseau de feu et sa danse – Variation de l`Oiseau de feu, 2. Rondes des Princesses, 3. Danse infernale du roi Kachtcheï, 4. Berceuse, 5. Final.
Bilete pentru acces în sală pentru concertul de joi, 30 ianuarie, sunt epuizate, dar încă puteți „participa” la concert prin intermediul platformei Virtual Concert Hall. Biletele virtuale pot fi achiziționate de AICI.
Evenimentul: Concert Simfonic – Svetlomir Zlatkov - Remus Azoiței - 30 ianuarie 2025
Sursa: Filarmonica Paul Constantinescu Ploiesti
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
