• Miercuri, 12 februarie, Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova alături de Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române au marcat Ziua Darwin printr-o expoziție și un simpozion dedicate marelui naturalist născut pe 12 februarie 1809.
În Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești, a fost deschisă publicului o amplă expoziție cu piese din colecțiile muzeului și panouri cu cele mai interesante informații despre viața și activitatea lui Charles Darwin, precum și postere tematice prezentate în format electronic, realizate de elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploiești.
CITEȘTE ȘI: Ateliere de Mărțișor pe 18 și 19 februarie, la Muzeul de Istorie Ploieşti
„Este o onoare pentru noi ca instituție de științele naturii să participăm și să punctăm în comunitatea noastră locală imensa personalitate a lui Darwin. Avem alături de noi, ca întotdeauna, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, prin directorul Marin Constantin împreună cu echipa sa, parte din organizarea și datoria comună pe care o avem față de patrimoniul Darwin.
Marcăm Ziua Darwin printr-o expoziție cu două fațete și anume: una tematică de conținut, care ne permite să parcurgem în câțiva pași întreaga viață a lui Darwin din punct de vedere al informațiilor, și a doua fațetă care este legată de elemente din colecțiile noastre, piese care redau nu doar călătoria cu nava Beagle, în jurul lumii, a lui Darwin, ci și vasta moștenire pe care ne-a lăsat-o, însemnând domenii de la paleontologie, geologie, până la genetică, elemente ale naturii care ne spun cine suntem și ne oferă în bună măsură, o imagine astăzi asupra noastră ca specie și nu numai. Suntem într-un moment important pentru că a treia ediție înseamnă că preocupările noastre sunt constante și aduc oameni alături.
Alături de noi au fost Inspectoratul Școlar și profesori care au dus mai departe mesajul expoziției către elevi și anume că patrimoniul științific trebuie promovat și că trebuie să ajungă, mai departe, în rândul tinerilor. Și avem o expoziție ca o succesiune de imagini create de elevii Colegiului Virgil Madgearu”, a declarat, în cadrul evenimentului, dr. Dragoș Grigorescu, directorul Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova.
Vernisajul expoziției a fost urmat de lucrările Simpozionului științific „Charles Darwin – Personalitate a științei”, aflat la cea de a III-a ediție. Tema din acest an, „Originea speciilor – Originea culturii″, reunește contribuțiile semnificative ale specialiștilor și cercetătorilor din diferite domenii de interes, alături de lucrări ale elevilor.
„Încercăm ca Ziua Darwin să fie o zi plină, să conteze, să fie o datorie împlinită față de această imensă contribuție științifică. Ca Muzeul de Științele Naturii, putem socoti această zi ca un fel de zi de naștere a științelor naturii. Anul acesta, Simpozionul Darwin are ca denumire „Originea speciilor - originea culturii”, pentru că am încercat să arătăm faptul că toată contribuția lui Darwin nu este o contribuție exclusiv științifică, ci este o una culturală care devine bun al întregii umanități și parte din patrimoniul universal”, a explicat Dragoș Grigorescu.
Expoziția rămâne gratuit la dispoziția publicului până la sfârșitul aceste luni, fiind printre ultimele expoziții pe care Muzeul le va organiza în Sala Coloanelor anul acesta, în contextul apropierii lucrărilor de consolidare la Palatul Culturii.
„E din ce în ce mai greu să ținem știința într-o zonă a excelenței și a regalității, adică să îi dăm spațiu potrivit, iar spațiul potrivit pentru orașul acesta este Palatul Culturii. Palatul Culturii este și palatul științei. E cazul să accentuăm că activitatea muzeală și științifică trebuie să rămână la nivel de palat, adică la nivel de excelență, de regalitate, așa cum au făcut-o și înaintașii noștri, cum este și cazul lui Darwin”, a conchis managerul Muzeului.
Prin aceste acțiuni, Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova se alătură instituțiilor din lumea întreagă care marchează Ziua Darwin. Încă din ultimii ani ai secolului al XX-lea, doi entuziaști susținători ai lui Darwin au avut inițiativa de a iniția și promova Ziua Darwin ca o zi internațională în care, la nivel mondial, se celebrează viața și contribuția științifică a lui Charles Darwin la biologia modernă.
GALERIE FOTO






CITEȘTE ȘI: IMAGINILE ZILEI. Pui de cangur alb filmat pe străzile din București
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană