• Biblioteca Județeană „N. Iorga” Ploiești găzduiește vineri, 7 martie, ora 11.00, în Sala de lectură „Nichita Stănescu”, lansarea volumului „Ploiești pe scara istoriei”, purtând semnătura prof. dr. Gheorghe Marinică.
• Volumul reprezintă o lucrare monografică pe care acesta a lăsat-o concetățenilor înainte de plecarea sa în eternitate, apărut sub egida Societății Culturale „Ploiești – Mileniul III”.
Data lansării volumului „Ploiești pe scara istoriei” nu este una întâmplătoare, 7 martie 2025 fiind ziua când prof. dr. Gheorghe Marinică ar fi împlinit vârsta de 90 de ani.

CITEȘTE ȘI: Acuarelele pictorului Valter Paraschivescu înseninează Câmpina, la început de primăvară
Înzestrat de Dumnezeu cu o inteligență sclipitoare, abilități organizatorice, talent literar și artistic, omenie și bun simț, acesta și-a dedicat viața comunității locale, binelui public și promovării valorilor culturale, titrează Biblioteca Județeană „N. Iorga” Ploiești.
Prof. dr. Gheorghe Marinică a lucrat în învățământ, presă, a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova pentru învățământ și cultură și primar al municipiului Constanța (1984-1990), fost consilier și redactor la Editura „Mectis” Ploiești, redactor la revista „Argus”, profesor suplinitor, secretar general al ziarului „Ploieștii”.
A publicat peste 6000 de articole: cronică literară și plastică, studii și eseuri de literatură, istorie, filozofie, note de călătorie, memorialistică, versuri și proză scurtă în „Argus”, „Ploieștii”, „Prahova”, „Atitudini”, „Cheia succesului”, „Viața Prahovei”, „Prahova eroică”.
Prof. dr. Gheorghe Marinică a inițiat muzee sătești (Podgoria, Drajna, Sângeru, Târgșoru Vechi), Centrul județean de cercetări pentru problemele tineretului, Cenaclul literar „Visuri înaripate”, Concursul și expoziția județeană de creație tehnico-științifică.
A fost membru fondator și vicepreședinte al Societății Culturale „Ploiești – Mileniul III”, fost redactor la aproape toate lucrările editate de societate; coordonator responsabil al colectivului de redactare a monografiei „Marea carte a Ploieștilor”, lucrare monumentală în trei volume, distinsă de Academia Română, în anul 2021, cu „Meritul Academic”.
Sub semnătura prof. dr. Gheorghe Marinică au apărut mai multe lucrări de referință, dar și de proză și versuri, precum: „Prahova. Tradiții de luptă și înfăptuiri”, „Ploieștii – 400 de ani de istorie”, „Bisericile din Ploiești”, „Constantin Stere – o viață exemplară”, „Muntele Athos”, „Istoria Ploieștiului în date”, „File din cartea de onoare a Rafinăriei Brazi”, „Cântec românesc pentru popoarele lumii” etc.
De asemenea, prof. dr. Gheorghe Marinică A fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Invitații acestui eveniment sunt:
- Ing. Constantin Trestioreanu – președinte al Societății Culturale „Ploiești – Mileniul III”
- Prof. dr. Polin Zorilă
- Col. (r) Petrea Cujbă.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană