• În fiecare an, la 20 martie, este marcată Ziua internațională a francofoniei, sub tutela Organizației Internaționale a Francofoniei, precum și Ziua limbii franceze, în organizarea ONU.
• Alianța Franceză din Ploiești a oferit publicului fidel, studenților şi elevilor, întâlniri cu studenții francezi stagiari şi voluntari la Alianța Franceză și pregătește un eveniment online dedicat tuturor iubitorilor de limba franceză.
Ziua internațională a francofoniei, sub tutela Organizației Internaționale a Francofoniei, precum și Ziua limbii franceze, în organizarea ONU, sunt dedicate milioanelor de oameni din țările francofone, dar și din acele țări unde limba franceză este mai puțin răspândită.
Francofonia este un termen inventat de geograful francez Onésime Reclus, în anul 1880 pentru a desemna acele ţări în care se vorbea limba franceză. Semnificația de astăzi apare câteva decenii mai târziu, când oamenii de litere, reprezentanți de seamă ai culturii franceze şi mondiale, realizează existența unui spațiu lingvistic propice schimburilor culturale. Un demers oarecum natural având în vedere semnificația limbii franceze pentru patrimoniul lingvistic universal.
Francofonia este o sursă importantă de influență culturală și politică în lume. Țările francofone au o istorie comună și o moștenire culturală bogată, care este transmisă prin intermediul limbii franceze și a instituțiilor culturale, precum Institutul Francez și vasta rețea a Alianțelor Franceze, prezente în toată lumea. Această influență poate fi observată în domenii precum literatura, arta, muzica, moda, gastronomia, arhitectura și în știință nu în ultimul rând.
Francofonia este, de asemenea, importantă pentru relațiile economice și comerciale internaționale. Multe țări francofone africane (care înglobează aproximativ 44% din vorbitorii de franceză din lume) sunt membre ale Uniunii Economice și Monetare din Africa de Vest (UEMOA) sau ale Comunității Economice și Monetare din Africa Centrală (CEMAC).
În lume, la data de 20 martie, este sărbătorită Ziua Internațională a Francofoniei. Data a fost aleasă cu referire la ziua de 20 martie 1970, când s-a creat în Niger Agenția de Cooperare Culturală și Tehnică, devenită Organizația Internațională a Francofoniei, care reuneşte state şi guverne de pe cinci continente, care au în comun afinitatea pentru limba franceză.
O altă organizație francofonă este Agenţia universitară a Francofoniei (AUF), una dintre cele mai mari asociații mondiale de universităţi şi centre de cercetare, regrupând 781 de instituții membre din 94 de țări, de pe cinci continente. Fondată în 1961 în scopul creării unei relaţii de cooperare între universităţile utilizând limba franceză în procesul de învăţământ, Agenţia universitară a Francofoniei s-a alăturat Francofoniei instituţionale în 1989 devenind operatorul său pentru învăţământul superior şi cercetare.
Francofonia în România
Rețeaua Alianțelor Franceze din România este prezentă în cinci orașe: Brașov, Constanța, Pitești, Ploiești și Suceava, consolidând astfel geografia sediilor Institutului Francez din România.
Alianțele franceze sunt asociații de drept local, foarte bine stabilite în zonele lor respective și legate de Serviciul de cooperare și acțiune culturală (SCAC) al Ambasadei Franței printr-un acord de parteneriat.
Făcând parte dintr-o rețea mondială care datează de mai bine de un secol, Alianțele Franceze sunt orientate în mod hotărât către publicul tânăr și participă pe deplin la dialogul intercultural din România.
Activitățile dedicate Francofoniei se întind pe toată durata lunii martie, tocmai pentru a permite o largă participare la toate evenimentele locale, naționale şi internaționale, propuse de toate instituțiile de expresie franceză, printre care, nu în ultimul rând, în majoritatea școlilor din județul Prahova şi din ţară.
Întâlniri, conferințe și evenimente de Ziua Internațională a Francofoniei la Ploiești
Alianța Franceză din Ploiești a oferit publicului fidel, studenților şi elevilor, întâlniri cu studenții francezi stagiari şi voluntari la Alianța Franceză, ateliere, dezbateri, conferințe.
Prin intervenții profesionist construite, Alexandre Guimberteau, stagiar, student la master Relations Internationales et Européennes la Universitatea Champollion din Albi, Franța, a prezentat importanţa stagiului său la Alianța Franceză din Ploiești în formarea lui profesională, în atelierul Dialogues francophones universitaires.
De asemenea, Alexandre a delectat participanții cu o excelentă prezentare a importanței sportului, ca instrument privilegiat de diplomație culturală. Concluzii care decurg şi din experiența Franței cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris, din 2024.

Intervențiile sale au avut loc la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, iar participanții, studenții de la secția franceză şi studenții străini din ţările francofone au participat cu entuziasm. Alexandre va avea şi vineri un atelier-dezbatere în cadrul Colegiului Naţional Mihai Viteazul.
La rândul său, studenta Alexia Isvoranu, câștigătoarea prestigiosului concurs Défi-IntrAlliances, a povestit la Universitate despre cum a câștigat ea TROPHÉE EUROPE și apoi a devenit LAURÉATE MONDIALE în 2024, la la Paris.

Ea se va întâlni vineri cu elevii ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești pentru a împărtăși cu ei experiența și pasiunea pentru cunoașterea limbii și civilizației franceze. Alexia este studentă la Filologie, anul II, secția engleză-franceză, şi a fost premiată şi la nivelul Universității Petrol-Gaze din Ploiești pentru activitățile sale meritorii în cercetare.
Un eveniment major va fi dedicat profesorilor de limba franceză şi de alte specialități, cunoscători ai limbii franceze, o conferință online care va avea loc marți, 25 martie, orele 18.00.

Tema „Des pratiques sociales aux pratiques de classe: apprendre et enseigner les langues avec l'intelligence artificielle” va fi prezentată de dl Jacques Pécheur, specialist în didactică de talie mondială, iar partenerii Alianței Franceze din Ploiești sunt Asociația Română a Profesorilor de Limba Franceză, filiala Prahova, precum şi prestigioasa Maison d'édition CLE INTERNATIONAL din Paris. CLE oferă platforma online, difuzarea evenimentului în toate ţările din lume din contactele lor, precum şi eliberarea diplomelor de participare.
Conferința este gratuită, reprezentând un cadou oferit de Alianța Franceză din Ploiești tuturor iubitorilor şi cunoscătorilor de limba franceză.
„Astăzi celebrăm Francofonia, un moment dedicat promovării limbii franceze și a valorilor fundamentale pe care această comunitate le susține: pacea, democrația și drepturile omului, diversitatea culturală, solidaritatea pentru dezvoltare. Francofonia nu este doar o comunitate lingvistică, ci și un spațiu al dialogului intercultural, al cooperării internaționale și al promovării păcii.
Pentru România, Francofonia are o importanță deosebită. Țara noastră este membră a Organizației Internaționale a Francofoniei din 1993, iar limba franceză a avut un rol esențial în dezvoltarea culturală și diplomatică a României. De-a lungul timpului, influențele francofone s-au reflectat în educație, artă, literatură și administrație, consolidând legăturile noastre cu lumea francofonă.
Sărbătorim astăzi nu doar o limbă, ci și o punte către noi oportunități, prietenii și o lume în care diversitatea este o bogăție!
Această zi este un prilej de a ne reafirma angajamentul față de principiile Francofoniei și de a evidenția importanța limbii franceze în consolidarea relațiilor internaționale.
Alianța Franceză din Ploiești urează mult succes tuturor membrilor săi, tuturor partenerilor, cu ocazia sărbătorii Francofoniei! Bonne Journée de la Francophonie!”, transmite conf. univ. dr. Steluța Coculescu, directorul Alianței Franceze Ploieşti.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Actualitatea Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană