Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Mezzosoprana Maria Miron Sirbu,  pianista Cezara Petrescu, scena Filarmonicii, recital cameral
Categorie: APH Cultural

 

• În această seară, pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” are loc un recital cameral excepțional, susținut de mezzosoprana Maria Miron Sîrbu și pianista Cezara Petrescu.
• Iubitorii de muzică au ocazia să se bucure de un duo plin de prin rafinament și sensibilitate, care promite o seară muzicală memorabilă.

Pianista Cezara Petrescu

Profesor universitar, conducător de doctorat și director al Școlii doctorale din cadrul Universității Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Cezara Petrescu și-a realizat pregătirea academică în cadrul aceleiași instituții, sub îndrumarea prestigioșilor Adriana Bera (pian) și Gheorghe Rus (muzică de cameră), finalizându-le la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a obținut diploma de Doctor în Muzică.

Specializarea sa în acompaniament se fundamentează pe o vastă experiență didactică universitară, o bursă postdoctorală la Musical Institut for Doctoral Advanced Studies din București, colaborări cu importante opere din țară (Opera Națională Română din Iași, Opera Brașov) și participări constante la concursuri, festivaluri și cursuri de măiestrie susținute de artiști de renume internațional (printre care îi amintim pe Viorica Cortez, Olga Makarina, Marina Krilovici, Maria Slătinaru-Nistor, Mariana Nicolesco, Larisa Gergieva, Eleonora Pacetti, Vlad Iftinca, Boiko Tzvetanov, Orlin Anastassov, Alexander Walker, Andreas Weller).

Talentul său a fost recunoscut prin numeroase premii obținute la competiții de profil precum Premiul de acompaniament „Victoria Ştefănescu” (Concursul naţional „Mihail Jora”, Bucureşti) şi Premiul „Doina Micu” pentru acompaniament pianistic (Festivalul şi concursul „Ionel Perlea”, Slobozia), Premiul pentru cel mai bun acompaniament (Concursul Național de Interpretare „Dan Cumpătă”), Premiul pentru acompaniament (Concursul „Victor Giuleanu”).

Activitatea sa remarcabilă cuprinde numeroase recitaluri și spectacole desfășurate pe scenele teatrelor lirice din Iași, Brașov, Constanța, Filarmonicile din București, Iași, Brașov, Sibiu dar și la Muzeul Național „George Enescu”. De asemenea, portofoliul său artistic include înregistrări valoroase, care au contribuit la promovarea repertoriului vocal cameral și de operă, evidențiind sensibilitatea acompaniamentului pianistic și rafinamentul interpretativ al ansamblurilor în care a activat.

Alături de mezzosoprana Maria Miron Sîrbu, Cezara Petrescu va interpreta cele mai frumoase pagini muzicale semnate de César Franck, Giovanni Battista Pergolesi, Pietro Mascagni, Georg Friedrich Händel, Wolfgang Amadeus Mozart, Camille Saint-Saëns, Giacomo Puccini, Agustín Lara și George Grigoriu.

Despre mezzosoprana Maria Miron Sîrbu

Considerată una dintre cele mai apreciate soliste de operă din România, Maria Miron Sîrbu se remarcă printr-o carieră artistică bogată și o voce ce impresionează prin timbrul cald, expresivitatea scenică și tehnica desăvârșită. Născută, crescută și formată la Brașov, a absolvit secția de canto clasic a Universității Naționale de Muzică din București, sub îndrumarea distinsei profesoare Georgeta Stoleriu.

De-a lungul timpului, a participat la numeroase cursuri de perfecționare și masterclass-uri susținute de personalități marcante ale scenei lirice internaționale – Ileana Cotrubaș, Viorica Cortez, Luciana Serra, Vincenzo Scalera și Giordano Marcello – în cadrul unor colaborări prestigioase cu Academia di Scala.
Artista a debutat pe scena Operei Naționale București în 2005, cu rolul Rosina din „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, un an mai târziu devenind solistă a instituției, statut pe care l-a păstrat timp de 12 ani. În prezent, este solistă a Operei Naționale Române din Iași.

Maria Miron Sîrbu a susținut numeroase concerte și spectacole de operă în România și în străinătate (Danemarca, Ungaria, Bulgaria, Franța, Belgia, Italia etc.), colaborând cu orchestre și dirijori de prestigiu. Deținătoare a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale, în anul 2016 a fost distinsă cu titlul de „Cea mai bună solistă lirică” în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale, iar din același an face parte din juriile concursurilor naționale de canto.

Repertoriul său vast cuprinde roluri emblematice din opere de Rossini (La Cenerentola – Angiolina), Mozart (Nunta lui Figaro – Cherubino, Don Giovanni – Zerlina, Cosi fan tutte – Dorabella), Purcell (Dido and Aeneas – Dido), Puccini (Madama Butterfly – Suzuki), Verdi (Don Carlo – Eboli), Bizet (Carmen – Carmen), Mascagni (Cavalleria Rusticana – Santuzza), precum și din repertoriul românesc – cum este cazul operei „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu, unde interpretează rolul Spiridon.

În genul vocal-simfonic, a abordat lucrări precum: Requiem-urile de Verdi, Mozart și Donizetti, Stabat Mater de Pergolesi, Gloria in D major de Vivaldi, Simfonia a IX-a de Beethoven, Judas Maccabeus de Händel sau Visul unei nopți de vară de Mendelssohn-Bartholdy.

Activitatea sa artistică s-a extins și dincolo de scenă. Între anii 2015–2017, Maria Miron Sîrbu a fost implicată într-un proiect televizat difuzat de Trinitas TV, dedicat promovării valorilor culturale și muzicale autentice.

Bilete pentru acces în sală AICI.

Evenimentul: Recital Cameral – Maria Miron Sîrbu și Cezara Petrescu – 09 Aprilie 2025

CITEȘTE ȘI: Târgul de artă stradală de Florii: Entuziasm și culoare pe Aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu”

Back To Top
    Follow us!
    Copy Link