• Pe 30 aprilie, este sărbătorită libertatea muzicală, improvizația și pasiunea, de Ziua Internațională a Jazzului.
• Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, membră a Europe Jazz Network, marchează această zi specială printr-un Concert Extraordinar de Jazz, în această seară, de la ora 19:00, în Sala „Ion Baciu”.
Jazz-ul nu este doar muzică, este un limbaj universal al emoției, al creativității spontane și al dialogului fără cuvinte. Este ritmul inimii care vibrează cu fiecare notă și ecoul sufletului care nu cunoaște granițe.
CITEȘTE ȘI: Pictorul Eugen Măcinic revine în Ploiești cu o nouă expoziție de acuarelă
Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, membră a Europe Jazz Network, marchează această zi specială printr-un Concert Extraordinar de Jazz, în această seară, de la ora 19:00, în Sala „Ion Baciu”.
Invitați speciali sunt: Jazzappella, Ploiești JAZZ Trio, Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabas), Laurențiu Ștefan (tobe), iar prezentatoare este Violeta Barac.
Jazz-ul trăiește la Ploiești și prin cele două festivaluri emblematice organizate anual de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești: Jazz on the Rooftop (august) și Ploiești Ploiesti Jazz Festival (octombrie).
„Jazz-ul are capacitatea de a aduce oamenii împreună. Nu este doar o formă muzicală, ci o forță a păcii, a unității și a dialogului”, spunea Herbie Hancock, muzician american de jazz, lider de trupă și compozitor, legendar în The Headhunters, Miles Davis Quintet (1964 – 1968), Filarmonica din Los Angeles, V.S.O.P., și ambasadorul bunăvoinţei UNESCO.
Despre Ziua internațională a Jazz-ului
Jazz-ul, această formă importantă de artă, este celebrată în fiecare an pentru a crea un dialog universal al păcii, al respectului între culturi şi al înţelegerii, pentru eradicarea discriminării, promovarea libertăţii de exprimare, şi pentru a reuni comunităţi, artişti şi pasionaţi de jazz din toate colţurile lumii. „Jazzul nu este doar muzică, ci un mod de viaţă, este un mod de a fi, un mod de a gândi”, spunea cântăreaţa, compozitoarea şi activista pentru drepturile civile americane, Nina Simone.
Ziua internaţională a jazzului a fost proclamată de UNESCO, în noiembrie 2011, iar prima ediţie a fost marcată de UNESCO şi Institutul Thelonious Monk de Jazz, în 2012, prin organizarea a trei concerte susţinute la Paris, la sediul mondial al UNESCO, la „Congo Square” din New Orleans, locul de naştere al jazz şi la Sala Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York, concerte care au reunit artiştii de renume mondial.
Sfidând orice definiţie, jazzul se exprimă în multe limbi şi a devenit o forţă unificatoare pentru adepţii lui, indiferent de rasă, religie, origine etnică sau naţională. Mult timp considerată o muzică de bar şi de dans, jazz-ul a devenit o formă de artă internaţională, care evoluează continuu, traversând globul, inspirându-se din muzica ţărilor şi regiunilor pe care le străbate. Desemnat de cel de-al 100-lea Congres al Statelor Unite drept „o comoară naţională americană rară şi valoroasă”, jazz-ul acţionează ca o forţă unificatoare, care sparge barierele şi creează oportunităţi pentru înţelegere reciprocă şi toleranţă, titrează Agerpres.
În ţara noastră, între mari artişti ai jazzului se numără: Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Arthur Balogh, Lucian Ban, Liviu Butoi, Garbis Dedeian, Damian Drăghici, Vlaicu Golcea, Eugen Gondi, Imre Alexandru, Mihai Iordache, Alex Man, Elena Mindru, Pedro Negrescu, Richard Oschanitzky, Anca Parghel, Sorin Romanescu, Harry Tavitian, Paul Weiner, Maria Răducanu.
CITEȘTE ȘI: De Ziua Veteranilor de Război, eroi din Ploiești au primit vizita militarilor
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană