• Bookfest 2025 s-a încheiat pe 1 iunie, cu un bilanț provizoriu care vizează recorduri: peste 30.000 de vizitatori au trecut pragul Târgului de carte doar sâmbătă, iar editurile confirmă vânzări neașteptat de mari.
• Volume semnate de Radu Paraschivescu, Mircea Cărtărescu sau Papa Francisc s-au aflat în topul vânzărilor.
Bookfest 2025 a fost, cu siguranță, un eveniment foarte atractiv pentru zeci de mii de români, doar sâmbătă înregistrând peste 30.000 de vizitatori, spun organizatorii. Deși la această ediție, a XVIII-a, au participat mai puține edituri decât în anii trecuți, iar editurile confirmă vânzările neașteptat de mari, în special pentru cărțile de copii, beletristică, politică și economie.
Salonul Internațional de Carte Bookfest - ediția a XVIII-a și-a închis porțile duminică, scriitorii Radu Paraschivescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Silvia Colfescu sau Papa Francisc numărându-se printre autorii ale căror cărți s-au situat în topul vânzărilor, titrează Agerpres. Iată care au fost cele mai căputate titluri.
Topul vânzărilor la Bookfest 2025, ediția a XVIII-a
Grupul HUMANITAS
Top 10 Humanitas
1. Radu Paraschivescu, 'În virtutea inepției'
2. Mircea Cărtărescu, 'Șapte ani stranii. Jurnal 2018-2024'
3. Doina Ruști, 'Ferenike'
4. Robert D. Kaplan, 'Gândirea tragică'. Traducere de Iustin Mureșanu Ignat.
5. Ioana Pârvulescu (coord.) 'Scrisori pentru cititorii din 2125'
6. Tatiana Niculescu, 'Sfântul nr. 6'
7. Alberto Basciani, Cristina Brăgea, 'România după Primul Război Mondial'
8. Pierre-Yves Beaurepaire, 'Illuminati. De la societatea secretă la teoriile conspirației'. Traducere de Alunița Voiculescu.
9. Gabriel Liiceanu, 'A doua viață a cărților mele'
10. Catherine Nixey, 'Erezie'. Traducere de Radu Cucuteanu.
Top 10 Humanitas Fiction
1. Isabel Allende - 'Eu sunt Emilia del Valle
2. Ludmila Ulițkaia - 'Trupul sufletului'
3. Ann Patcheff - 'O vară doar pentru noi'
4. Eshkol Nevo - 'Un bărbat intră în grădina paradisului'
5. Mario Vargas Llosa - 'Sărbătoarea Țapului'
6. Nick Bradley - 'Patru anotimpuri în Japonia'
7. Paul Lynch - 'Cântecul profetului'
8. Genki Kawamura - 'O sută de flori'
9. Fernando Pessoa - 'Educația stoicului'
10 Eric-Emmanuel Schmitt - 'Lumina fericirii'
Top 5 Humanitas Junior
1. 'Integrala poveștilor' de Oscar Wilde, în traducerea Lianei Alexandru, ilustrații de Ana Alfianu
2. 'Consulatul lunii' de Matei Vișniec, ilustrații Joela Visniec.
3. 'Aventurile dragonului Maurice' de Adriana Ștefan și Ana Groszler, ilustrații de Ionela Marinovschi.
4. 'Pisica și diavolul' de James Joyce, în traducerea lui Radu Paraschivescu.
5. 'Bunicul de ciocolată II. Secretul vechiului cufăr' de Narine Abgarian, ilustrații de Irina Petelina, traducere de Elena Drăgușin-Richard.
Editura POLIROM
Top 10 vânzări Polirom General
1. Samantha Harvey, 'Orbital'
2. Lavinia Braniște, 'Camping'
2. Marius Chivu (editor), 'Kiwi 2025. Antologia de proză scurtă. Destine'
3. Jose Saramago, 'Cvasiobiect'
4. Papa Francisc, 'Speră. Autobiografia'
5. Elif Shafak, 'Insula copacilor dispăruți'
6. Yuval Noah Harari, 'Nexus. Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA'
7. Philip Roth, 'Zuckerman dezlănțuit'
7. Amin Maalouf, 'Dezorientații'
8. Lilia Calancea, 'Rodica Ojog Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu'
9. Antony Bale, 'Ghid de călătorie în Evul Mediu. Lumea văzută prin ochii omului medieval'
10. Simone van der Vlugt, 'Fabrica'
Top 10 vânzări Polirom - Autori români
1. Lavinia Braniște, 'Camping'
1 Marius Chivu (editor), 'Kiwi 2025. Antologia de proză scurtă. Destine'
2. Lilia Calancea, 'Rodica Ojog Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu'
3. Veronica D. Niculescu, 'Roșu, roșu, catifea'
4. Andrei Gorzo, 'Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie'
5. George Cornilă, 'Silex'
6. Mircea Dumitru, 'Filosofia și limitele gândirii. Zece eseuri de filosofie teoretică'
7. Florina Ilis, 'Blaga. În căutarea numelor
7. Adrian Jicu, 'Maiorescu. Confesiunile unui stoic'
8. Bogdan Crețu, 'Mai puțin decât dragostea'
9. Radu Vancu, 'Paradis'
10. Vasile Ernu, 'Generația canibală'
Top 10 vânzări Polirom. Autori străini
1. Samantha Harvey, 'Orbital'
2. Jose Saramago, 'Cvasiobiect'
3. Papa Francisc, 'Speră. Autobiografia'
4. Elif Shafak, 'Insula copacilor dispăruți'
5. Yuval Noah Harari, 'Nexus. Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA'
6. Philip Roth, 'Zuckerman dezlănțuit'
6. Amin Maalouf, 'Dezorientații'
7. Antony Bale, 'Ghid de călătorie în Evul Mediu. Lumea văzută prin ochii omului medieval'
8. Simone van der Vlugt, 'Fabrica'
9. Jose Saramago, 'Eseu despre orbire
10. John Banville, 'Zăpadă'
Editura NEMIRA
Top 10 Nemira
1. 'Să nu clipești', de Stephen King
2. 'Quicksilver', Callie Hart
3. 'Răsăritul în ziua extragerii', de Suzanne Collins
4. 'Copiii lui Himmler', de Caroline De Mulder
5. 'Farfurism planetar, scenarii lunatice și alte obsesii astronomice', de Adrian Șonka
6. 'Ceilalți', de Ion Manolescu
7. 'Iubire cu termen de valabilitate', de Rebecca Serle
8. 'Tăcerea mieilor', de Thomas Harris
9. 'Toate celelalte mame mă urăsc', de Sarah Harman
10. 'Un plan imperfect', Nathan Oates
Top 5 Nemi
1. 'Frumoasa din pădurea adormită', de Valeria Docampo
2. 'Dar Motan înoată' de Cristina Andone, Emi Balint
3. 'Tina și primii ei pantofi de balet', de Marilyn Singer, Alexandra Boiger
4. 'Pisicuța care voia să ajungă acasă', de Jill Tomlinson
5. 'Lama, Lama dor de mama', de Anna Dewdney
Top 5 NEZUMI by Nemira
1. 'Maruru și Hachi - pisicile hoinare', vol.1, de Yuri Sonoda
2. 'Atelierul Vrăjitoarelor', vol. 4, de Kamome Shirahama
3. 'Atacul Titanilor Omnibus 5', vol. 9+10, de Hajime Isayama
4. 'Minciuna ta din aprilie', vol. 4, de Naoshi Arakawa
5. 'Fata de Dincolo', vol. 1, de Nagabe
Editura VREMEA
1. 'Vânătoare de comori prin București', de Silvia Colfescu
2. 'Din Armenească la Cașin', de Victoria Dragu Dimitriu
3. 'București neoromânesc', de Andrei Neagu
4. 'Întoarcerea din URSS', de Andre Gide
5. 'Locuri și oameni din Bucureștii de ieri', de Dan Roșca
6. 'Povești din Bellu', de Cristiana Trică
Editura TREI
Top 10 al celor mai vândute titluri de ficțiune se află:
1. 'Câinii din Galveias' de Jose Luis Peixoto
2. 'Altcineva' de Guillaume Musso
3. 'Joc de lumini' de Daniel Kehlmann
4. 'Un cuplu perfect' de Ruth Ware
5. 'Baumgartner' de Paul Auster
6. 'Toate culorile întunericului' de Chris Whitaker
7. 'Cât ai clipi' de Lianne Moriarty
8. 'Frumoasa doamnă Seidenman' de Andrzej Szczypiorski
9. 'Jacaranda' de Gael Faye
10. 'Soarele negru' de Bogdan-Alexandru Stănescu
Top 10 al celor mai vândute titluri de nonficțiune:
1. 'Patologiile puterii' de Theodor Paleologu
2. 'Teoria LET THEM' de Mel Robbins
3. 'Odiseea' de Stephen Fry
4. 'Istoria sexualității I. Voința de a ști' de Michel Foucault
5. 'Jurnal de psihanalist' de Vasile Dem. Zamfirescu
6. 'Mintea de pe urmă. Breviar de filosofie practică' de Cristian Iftode
7. 'Vreau. Fantasmele erotice ale femeilor din secolul XXI' de Gillian Anderson
8. 'Sfințenia papucilor de casă' de Pascal Bruckner
9. 'Inventarea binelui și a răului. Istoria culturală a moralității' de Hanno Sauer
10. 'Dezvăluiri din viața și visele lui C.G. Jung' de Aniela Jaffe
Top 10 al celor mai vândute titluri de cărți pentru copii și adolescenți:
1. 'Drumul spre casă' de Sven Nordqvist
2. 'Sufletele noastre zbuciumate' de Morgane Moncomble
3. 'Unde este sora mea?' de Sven Nordqvist
4. 'De șase ori iunie' de Daisy Garrison
5. 'Calul de război' de Michael Morpurgo
6. 'Elmer și fluturașul' de David McKee
7. 'Să privești spre zei sângeroși' de Molly X. Chang
8. 'Băiatul, bivolul și iepurele. Parabole despre iubire, compasiune și comunitate' de Regina Linke
9. 'Care este povestea LEGO?' de Jim O'Connor
10. 'Cine este Cristiano Ronaldo?' de James Buckley Jr.
Grupul Editorial CORINT
Top 10 bestsellere Corint la Bookfest 2025
1. Cartea lui Azrael de Amber V. Nicole
2. Cu mâinile altora. România și războaiele prin intermediari în Africa (1970-1985) de Constantin Hlihor
3. KGB - DGSE. Doi spioni față în față de Serghei Jirnov și Francois Waroux
4. Focul care ne leagă. Vol. 1: Pasărea de foc de Juliette Cross
5. Ana Aslan și elixirul tinereții. Motanul Oscar și geniali săi prieteni de Alina Bâltâc
6. Istoria eunucilor de Marzio Barbagli
7. Malaxa în America de Rudiger von Kraus
8. Pactul Rozei de Sasha Peyton Smith
9. Ultima floare de cireș de Kathleen Burkinshaw
10. Statul Național-Legionar (septembrie 1940 - ianuarie 1941) de Florin Muller
Grupul Editorial ART
Ficțiune pentru copii
Categoria de vârstă 0 - 7 ani // Editura Vlad și Cartea cu Genius
'De pe-o bună dimineață. Poezii', Otilia Cazimir, ilustrații de Anca Smărăndache, Colecția Versocicleta
'Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună', Sherri Duskey Rinker, traducere din limba engleză de Florin Bican
'Un pupic pentru tătic', Frances Watts și David Legge, traducere din limba engleză de Vlad Russo
'Cotoi cu pălărioi', Theodor Seuss Geisel, traducere din limba engleză de Florin Bican
'Doctorul De Soto', William Steig, traducere din limba engleză de Laura Albulescu
Categoria de vârstă 7 - 14 ani // Editura Arthur
'Gogomanii', Roald Dahl, ilustrații de Quentin Blake, traducere din limba engleză de Ciprian Șiulea, Serie de autor Roald Dahl
'Ordinul Povestitorilor. Numărul 19', Adina Popescu (coordonator)
'Bunicuța hoțomană lovește din nou', David Walliams, ilustrații de Tony Ross, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, Colecția Funny Green
'Harry Potter și Ordinul Phoenix 5', ediție ilustrată, J.K. Rowling, ilustrații de Jim Kay și Neil Packer, traducere din limba engleză de Florin Bican
'Ultima provocare', Adina Rosetti, ilustrația copertei Irina Maria Iliescu
'Însemnările unei puștoaice 15: Povestiri dintr-o aventură pariziană NU CHIAR atât de șic', Rachel Renee Russell, traducere din limba engleză de Irina Ornea
'Vântul prin sălcii', Kenneth Grahame, ilustrații de Dan Ungureanu, traducere din limba engleză de Frida Papadache
'Aventurile Alisei în Țara Minunilor & în Țara Oglinzii', Lewis Carroll, ilustrații de Minalima, traducere din limba engleză de Florin Bican
'Percy Jackson și Olimpienii 6. Potirul zeilor', Rick Riordan, traducere din limba engleză și note de Alex Moldovan și Mariana Buruiană, Colecția Orange Fantasy
'Vrăjitorii de odinioară', Cressida Cowell, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, Colecția Orange Fantasy
Benzi desenate, categoria de vârstă 8 ani+ // miniGrafic
'Dog Man 7. Pentru cine bat mingile', Dav Pilkey, traducere din limba engleză de Iulia Tudorie
'Toate pânzele sus!', Radu Tudoran, cu ilustrații de Puiu Manu
'Invincibil 3: Coșmarul răufăcătorilor', Pascal Jousselin, traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu
'Dog Man 1', Dav Pilkey, traducere din limba engleză de Iulia Pomagă
'Băieții Răi. Episodul 7. Crezi că ne-a dino-zărit?', Aaron Blabey, traducere din limba engleză de Roxana și Alex Tocilescu
'Brianna se maturizează', Terri Libenson, traducere din limba engleză de Lavinia Mihok
'Coraline. Roman grafic', Neil Gaiman și P. Craig Russell, traducere din limba engleză de Florentina Hojbotă
'Manual pentru Supereroi 3: Singură', Elias și Agnes Vahlund, traducere din limba suedeză de Andreea Caleman
'Sonic the Hedgehog 3. Lupta pentru Insula Îngerilor', Ian Flynn, traducere din limba engleză de Irina Georgescu
'Hilda 1: Hilda și trolul', Luke Pearson, traducere din limba engleză de Steliana Palade
Categoria de vârstă 14 ani + // Editura Youngart
'Elias și spioana Cărturarilor IV. Cerul după furtună', Sabaa Tahir, traducere din limba engleză și note de Iulia Arsintescu
'Ce am aflat despre meduze', Ali Benjamin, traducere din limba engleză de Mariana Buruiană și Alex Moldovan
'Fetele iernii', Laurie Halse Anderson, traducere din limba engleză de Cezar Petrilă
'Deconectați', Neal Shusterman, traducere din limba engleză de Roxana Brînceanu
'Fiul rebel', Rainbow Rowell, traducere din limba engleză și note de Ana Maria Scarlat
Nonficțiune pentru copii // Academia Arthur
'Roboți și drone. Trecut, prezent și viitor. Știință în comicsuri@, Jacob Chabot, traducere din limba engleză de Irina Georgescu
'Uite ce face creierul meu! O carte din care înțelegi, în sfârșit, ce se întâmplă în mintea ta', Gregoire Borst, Mathieu Cassotti, traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu
'Uite ce face telefonul meu! Cum să te înțelegi cu acest prieten... greu de strunit', Agnes Barber, Clementine Latron, traducere din limba franceză Sigrid Crasnean
'Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit. Știință în comicsuri', Tory Woollcott, Alex Graudins, traducere din limba engleză de Iulia Tudorie
'Supercartea de bucate pentru minichefi', traducere din limba engleză de Mihaela Tocuț-Addy
Ficțiune pentru adulți
Beletristică și poezie // Editura ART
'Inventarea singurătății', Paul Auster, traducere din limba engleză de Bogdan-Alexandru Stănescu, Serie de autor Paul Auster
'Studiu de caz', Graeme Macrae Burnet, traducere din limba engleză de Tatiana Dragomir, Colecția musai
'Răsciclopedia de povești', Florin Bican, ilustrații de Matei Branea
'Ate (o educație)', Olga Ștefan, Colecția de poezie /pocket
'Fahrenheit 451', Ray Bradbury, traducere din limba engleză și note de Petre Solomon, Colecția Cărți cult
'Sempre Susan', Sigrid Nunez, traducere din limba engleză de Ioana Tudor, Colecția musai
'Decuplări monstruoase', Alex Moldovan
Maruth, Marius Aldea, Colecția de poezie /pocket
'Escroaca onestă', Tove Jansson, traducere din limba suedeză de Andreea Caleman, Colecția musai
'Pământul Plath', Anca Zaharia, Colecția de poezie /pocket
Romane grafice // Editura Grafic
'Asterix și duelul șefilor. Volumul 7', Rene Goscinny și Albert Uderzo, traducere din limba franceză de Dragoș Dodu
'Sandman 5. Jocul de-a tine', Neil Gaiman, Shawn McManus, Colleen Doran, Bryan Talbot, Stan Woch, traducere din limba engleză de Iulia Gorzo
'Batman 3. Sfârșitul familiei', Scott Snyder, Greg Capullo, Jonathan Glapion, traducere din limba engleză de Radu Lilea
'Asterix și Turul Galiei. Volumul 5', Rene Goscinny și Albert Uderzo, traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari
'Hai să vorbim despre ceva mai plăcut!', Roz Chast, traducere din limba engleză de Iulia Tudorie, Colecția Grafic Fun
SF & Fantasy // Editura Paladin
'Assassin's Creed. Steagul negru', Oliver Bowden, traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu, Colecția Fantasy Masters
'Furia renăscută', Pierce Brown, traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu
'Mila ancilară', Ann Leckie, traducere din limba engleză de Oana Clapa, Colecția Paladin SCI-FI Masters
'Acasă înaintea nopții', Riley Sager, traducere din limba engleză și note de Liviu Szoke, Colecția Paladin Thrill
'Anathem', Neal Stephenson, traducere din limba engleză de Cristina Ghidoveanu, Colecția Paladin SCI-FI Masters
Nonficțiune pentru adulți
'Elefantul lui Carol cel Mare. Un anti-manual de istorie', Cătălin Pavel, Editura ART
'Povești despre picturi', Daniel Arasse, traducere din limba franceză și note de Raluca Dincă, Colecția Meridiane
'Viața secretă a marilor regizori', Robert Schnakenberg, ilustrații de Mario Zucca, traducere din limba engleză și note de Roxana Tocilescu, Editura ART
'Comori ascunse din lumi apuse', Martin Haake, Silke Vry, Colecția Meridiane
'Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o. O introducere', Alina Pavelescu, Editura ART
CURTEA VECHE PUBLISHING
Top 10 General:
1. Seria Țup, Alex Donovici
2. 'Câteva nopți și încă una', Isidoros Zourgos
3. 'Când corpul spune nu', Gabor Mate
4. 'Ca tăietorii de lemne', Thomas Bernhard
5. 'Ține-ți copiii aproape', Gabor Mate
6. 'Tot ce știu despre dragoste', Dolly Alderton
7. 'Cele cinci limbaje ale iubirii', Gary Chapman
8. 'Patru castele în patru anotimpuri', Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei
9. 'Inteligența emoțională', Daniel Goleman
10. Lebăda neagră, Nassim Nicholas Taleb
Top 10 Nonficțiune:
1. 'Când corpul spune nu', Gabor Mate
2. 'Ține-ți copiii aproape', Gabor Mate
3. 'Tot ce știu despre dragoste', Dolly Alderton
4. 'Cele cinci limbaje ale iubirii', Gary Chapman
5. 'Patru castele în patru anotimpuri', Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei
6. 'Inteligența emoțională', Daniel Goleman
7. 'Lebăda neagră', Nassim Nicholas Taleb
8. 'Ficțiunea woke', Samuel Fitoussi
9. 'Minți împrăștiate', Gabor Mate
10. 'Organizatorii de vieți', Lavinia Stan
Top 10 Ficțiune:
1. 'Câteva nopți și încă una', Isidoros Zourgos
2. 'Ca tăietorii de lemne', Thomas Bernhard
3. 'Loxandra', Maria Iordanidou
4. 'Oameni normali', Sally Rooney
5. 'Portretele unei căsnicii', Sandor Marai
6. 'Ieșirea din vârtej', Peter Demeny
7. 'Mă gândesc să-i pun capăt', Iain Reid
8. 'Conversații cu prietenii', Sally Rooney
9. 'Lume frumoasă, unde ești', Sally Rooney
10. 'Boran, dumnezeul subteran', George Moise
Top 10 Cărți pentru copii:
1. Seria Țup, Alex Donovici
2. Seria Norișorul Roz, Cristina Donovici
3. Seria Isadora Moon, Harriet Muncaster
4. 'Cum cresc băieții?', Felicity Brooks și Alex Firth
5. 'Cum cresc fetele?', Felicity Brooks
6. Seria Peripeții, Sam Usher
7. Seria Fram
8. Seria Anotimpuri, Sam Usher
9. Seria Dac-aș avea, Gabby Dawnay
Editura NICULESCU
'Fecioara', de Kate Foster
'Marea carte a vrăjitoarelor și vrăjitorilor', de Tea Orsi și Anna Lang
'Lumea în 2050', de Hamish McRae
'Marea carte a animalelor fantastice', de Giuseppe D'Anna și Anna Lang
'Haremul regelui', de Djaili Amadou Amal
'Bucuria de a-ți păsa', de dr. David R. Hamilton
'Fascinanta lume a creierului', de Tim Kennington
'Jocuri distractive pentru copii isteți', de Katie Everitt
'Eu, Aladin, și eroii din 1001 de nopți', de Frank Schwieger
'Jocuri logice pentru copii isteți', de Ivy Finnegan
Editura EPICA
1. 'Little Stranger' - Leigh Rivers
2. 'Gothikana' - RuNyx
3. 'Regele furiei' - Ana Huang
4. 'Patimă și ispășire' - L. J. Shen
5. 'Misconduct' - Penelope Douglas.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Thailandeza Opal Suchata Chuangsri este Miss World 2025
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană