• Miercuri, într-o conferință de presă, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, și directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești au prezentat primele date privind cea de-a doua ediție a Republik Fest, primul festival fusion simfonic din România.
• Se anunță o ediție cu mai multe fonduri private, iar finanțarea locală a fost scăzută de la 93% din bugetul local în 2024, la 34%.
Cea de-a doua ediție a Republick Fest va avea loc în perioada 5-7 septembrie, la Parcul Memorial „Constantin Stere” de la Bucov, însă pe o suprafață mai mare, de 100.000 de mp, față de 60.000 de mp anul trecut.
Finanțarea de la bugetul local a fost redusă, în acest an.
„În 2024, de la bugetul local, bani publici, au fost alocați 215.000 de euro și 15.000 de euro din sponsorizări. Deci clar un dezechilibru foarte mare între banii publici și sponsorizări. Era prime ediție, fost făcută din scurt, așa se începe, nici nu îmi închipui că în primele două-trei ediții festivalul va ajunge pe profit. Știm că trebuie făcute toate eforturile să coste cât mai puțin sau deloc din bani publici. În total, 230.000 de euro pe 2024, din care 93% au reprezentat bani publici și 7% din sponsorizări, cu peste 60.000 de euro din încasările de bilete.
Având în vedere feedback-ul foarte bun din partea ploieștenilor, trebuie să continuăm. În 2025, încă de la începutul anului, când a fost adoptat bugetul în Consiliul Local, au rămas bugetați 215.000 de euro însă, având în vedere că există probleme la bugetul municipiului Ploiești, am scăzut la suma de 120.000 de euro. Obiectivul este să recuperăm acești bani investiți din bugetul local, din vânzarea de bilete. Iar ca obiectiv general pe întreg festivalul, să strângem cu totul 350.000 de euro. Până acum, din discuțiile aproape finalizate, ne ducem către 300.000 de euro”, a declarat primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, în conferința de presă.
Intenția organizatorilor pentru această ediție este să acopere 66% din necesarul evenimentului prin sponsorizări. Din cei 230.000 de euro care ar trebui acoperiți din implicare privată, până în prezent au fost atrași 100.000 de euro.
Biletele, în presale, sunt deja disponibile pe site-ul festivalului și pe platformele partenere. Un abonament pe 3 zile având prețul de 300 de lei, după care va urca, în preajma evenimentului, la 400 de lei. Biletul de acces pe zi este de 150 de lei. Și anul acesta vor fi facilități pentru persoanele cu dizabilități, la cerere, și pentru copiii sun 14 ani însoțiți de părinți. Elevii și studenții vor beneficia de prețul de presale la abonamente și de bilete la 100 de lei pe zi, pe toată durata festivalului.
La rândul său, directorul Filarmonicii ploieștene, Vlad Mateescu, a subliniat specificul festivalului Republik Fest, și anume fusion simfonic, ceea ce presupune atragerea unor artiști a căror muzică poate susține acompaniamentul unei orchestre simfonice, populare sau cor. Vor fi trei zile de concerte pe cele trei scene care vor fi amenajate în Parcul „Constantin Stere”. Primul headliner anunțat este trupa Hooverphonic.
„Este una dintre formațiile care poate cânta cu ochestră simfonică, este una dintre formațiile cu o experiență de 25 de ani, cu foarte multe turnee la nivel mondial și cu foarte multă muzică pentru filme și seriale. Este o formație cu peste 12 artiști, cu un stuff tehnic cu totul deosebit. Mai sunt și alți headlineri deja contractați. Luni, pe 9 iunie, vom anunța toate aceste formații fie din România, fie din afara țării. La 1 august vom afișa întreg line-up-ul. Vor fi din nou invitate orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din Brașov, din Craiova, din Pitești și probabil din Râmnicu Vâlcea”, a detaliat Vlad Mateescu.
Republik Fest va avea, pe lângă o zonă comercială, cu produse diverse, de la mâncare, până la îmbrăcăminte, jocuri, cărți, produse oficiale ale trupelor, și mai multe spații alocate pieselor de teatru, activităților pentru copii, atelierelor și expozițiilor.

CITEȘTE ȘI: Republik Fest: Ploieștiul și-a demonstrat potențialul, este timpul să schimbăm discursul
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană