FOTO 154 de ani de nașterea istoricului și savantului Nicolae Iorga, marcați la Ploiești

Nicolae Iorga, Biublioteca, bust, flori,

Categorie: APH Cultural

: Scris de Elena CIOBANU; Publicat: 05 Iunie 2025

• Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești a marcat, astăzi, împlinirea a 154 de ani de nașterea savantului și istoricului al cărui nume îl poartă.
• Nicolae Iorga s-a născut la 5 iunie 1871, Botoșani și s-a stins la 27 noiembrie 1940, în Strejnic, Prahova.

Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești a desfășurat joi, 5 iunie, mai multe evenimente prin care a marcat împlinirea a 154 de la nașterea marelui savant. Au fost depuse flori la bustul istoricului, aflat în parcul din Centrul Civic al municipiului, iar în rotonda bibliotecii a fot amenajată o expoziție de carte cu tematica: „Nicolae Iorga, un predestinat pentru a face istorie pe un înțeles superios al veacurilor!”.
Nu a lipsit nici expoziția stradală, care a reunit imagini și informații despre marele savant: „Iorga, figură marcantă în istoria României”.
În aceeași zi, pe pagina de Facebook a bibliotecii, a fost postat un documentar online, privind viața și opera savantului. Documentarul poate fi vizionat AICI.

Despre Nicolae Iorga

Nicolae Iorga, acest adevǎrat patriarh al spațiului cultural românesc, nu reprezintă altceva decît întruchiparea vie, într-o viaţă de numai 69 de ani, a unei instituţii de sine stǎtǎtoare: fondator de așezǎminte culturale, profesor şi reformator al învăţământului românesc, istoric, enciclopedist, autor de poezii, dramaturg, critic și istoric literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic, academician (la doar 39 de ani), profesor titular al Facultǎţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (la numai 24), se arată pe pagina Bibliotecii.

Savant cu un spirit enciclopedic nepereche, profesorul Nicolae Iorga a desfǎșurat o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1003 volume, 12.755 articole şi studii, și 4.963 recenzii.

Nicolae Iorga este, indiscutabil, un colos, în accepțiunea cea mai exactă a termenului, dar unul dintre aceia care a oferit românilor o identitate, graţie căreia și astǎzi încă se poate afirma că destinul ce ne-a fost hărăzit ca națiune este cum nu se poate mai bine definit.

La doar şase ani citeşte fluent literatura franceză în original („Eu eram cel de șase ani, nu știam sǎ înjur, cetisem pe Champfleury, pe Amédée Pichot, pe Emile Souvestre...” ) iar la 13, publicǎ primul sǎu text („Germania lui Bismark” – politicǎ externǎ), în ziarul unchiului sǎu dinspre mamǎ, Manole Arghiropol, supranumit Romanu’. La vîrsta de 18 ani, dupǎ ce trece cu brio bacalaureatul (în litere și știinţe) la Liceul Naţional din Iași (1888), într-un rǎstimp de doar 12 luni, absolvǎ cu calificativul magna cum laudae (dupǎ ce luase cu note maxime 11 examene în sesiunea de varǎ și 16 în sesiunea de toamnǎ) cursurile Facultǎţii de Litere – secţia de istorie și literaturǎ a Universităţii ieșene.

În 1893 îi apare primul volum (la Iași), „Schiţe din literatura româneascǎ” (volumul al doilea al lucrării va fi tipărit anul următor).

La 23 de ani este ales membru corespondent al Academiei Române (1894), apoi este numit titularul catedrei de istorie a Universităţii din Bucureşti iar din 1910 devine aca¬demi¬cian activ.
Într-un timp relativ scurt primește titlul de doctor honoris causa al unor prestigioase universităţi străine, în acelaşi timp fiind ales membru al unor academii şi instituţii ştiinţifice şi culturale de prim rang de pe cîteva continente.

S-a impus, pe de o parte, ca fondator și conducător al unor instituții de învățămînt și cultural-științifice, precum au fost „Universitatea de vară” de la Vălenii de Munte (din 1908), „Şcoala Română din Paris” (1920), „Şcoala de Misionare Naţionale şi Morale «Regina Maria»” (1922), „Uniunea Așezǎmintelor «Fundaţia Culturalǎ Nicolae Iorga»”, „Muzeul de artă religioasă” (1923), „Şcoala Română” de la Fontenay-aux-Rosses (Franța) sau „Casa Romena” din Veneţia, iar pe de alta, al unor prestigioase publicații, printre care amintim „Neamul Românesc” (1907), „Sămănătorul” (1901), „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est Européen” sau „Floarea darurilor” (1907).

A scris în șapte limbi şi a vorbit în 16 („Eu nu am învăţat a ceti şi a scrie. Acestea sunt lucruri care mi-au venit de la sine”, nota el în volumul memorialistic „O viaţă de om, aşa cum a fost”). Biblioteca sa, „Biserica celor 80.000 de glasuri” – cum îi plăcea s-o numească – număra peste 80.000 de volume. Ea a fost donatǎ Bibliotecii Academiei Române încă din timpul vieţii profesorului.

Intensa activitate politică pe care a susținut-o s-a materializat, printre altele, prin înfiinţarea Partidului Naţionalist Democrat şi, ulterior, a Partidului Naţional Român, expresii elocvente ale voinţei lui Iorga, în sensul conservării şi promovării culturii naţionale în structurile politice reprezentative al ţării. Din acestă postură el a îndeplinit mai multe funcţii publice importante dintre care amintim pe aceea de deputat şi preşedinte al primei Adunări a Deputaţilor României Unite (1919), senator, preşedinte al Consiliului de Miniștri (în guvernul rămas în istorie sub numele „Iorga-Argetoianu”, 1931–1932), ministru al instrucţiunii publice.

Pe fondul luptei sale publice împotriva violenţei şi a conservării valorilor tradiţionale româneşti, savantul Nicolae Iorga a avut un sfîrşit tragic, fiind asasinat la 27 noiembrie 1940 de către membri ai mișcǎrii de extremǎ dreaptǎ „Garda de Fier” (condusǎ de Horia Sima), care l-au considerat responsabil pentru asasinarea fostului lider al acesteia, Corneliu Zelea Codreanu (1938), în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea. Moartea tragică a lui Nicolae Iorga întregeşte aura sa de erou-martir al neamului românesc. Exemplu de curaj şi demnitate asumate public, Nicolae Iorga a reuşit un lucru rar printre teoreticieni: unirea crezului ideatic, al profesiei de-o viaţă, cu expresia faptică a practicării acestuia în spaţiul public. La aflarea veştii despre moartea violentă a savantului, 47 de universităţi şi academii din întreaga lume au arborat drapelele în bernă, în semn de pios omagiu şi aleasă recunoștință. Viaţa sa a stat sub tutela geniului iar moartea l-a aşezat printre eroii țării.

Cu puțin timp înaintea tragicei sale plecări din lumea creată, savantul avea să scrie un poem („Brad bătrîn”) de-o uluitoare premoniție și să facă celor foarte apropiați o copleșitoare mărturisire: „Recunoaşterea posterităţii e un giulgiu de aur pe trupul celui asasinat!”.

expozitie stradala 1