Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Laureații Festivalului Național „Ion Luca Caragiale” 2025
Categorie: APH Cultural

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești a publicat lista laureaților de la Festivalul Național „Ion Luca Caragiale”, ediția a XXII-a, desfășurat între 22 mai și 22 iunie 2025.

 

Aceștia au fost premiați duminică, în Sala Marea Unire a Palatului Culturii din Ploiești.

511194372_1234550831929211_7331183732755871930_n.jpg

În cadrul Concursului Național de Teatru Amator, premiile au fost acordate astfel:

  • Marele Premiu a fost câștigat de trupa „Thalia” din Făgăraș;

  • Premiul I a revenit trupei „Tact” din Ploiești;

  • Premiul II i-a fost acordat Mariei Ioana Stoian, din Ploiești;

  • Premiul III i-a fost decernat Dariei Ioana Barbu și lui Mathias Ponov, ambii din Ploiești;

  • Mențiunea I a fost primită de Matei Dimitri Stăvaru, din Ploiești;

  • Mențiunea II i-a revenit Mariei Ilinca Neacșu, din Ploiești;

  • Mențiunea specială a juriului, acordată simbolic și fără componentă financiară, i-a fost oferită Teodorei Bianca Crucovici.

512390554_1234552501929044_4304643659984706345_n.jpg

510440960_1234551298595831_3593716650697605923_n.jpg

La Concursul Național de Proză Scurtă, clasamentul a fost următorul:

  • Premiul I a fost câștigat de David Fabian Bunea, elev la Colegiul „Spiru Haret” din Ploiești;

  • Premiul II i-a revenit lui Boglárka Biró de la Liceul Tehnologic „Venczel József” din Miercurea-Ciuc;

  • Premiul III i-a fost decernat Larisei-Elena Gîlcă din comuna Sângeru, Prahova;

  • Mențiunea I a fost acordată Mariei Alexandra Ghinescu, de la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Ploiești;

  • Mențiunea II i-a revenit lui Georgian Valentin Filip, student la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Științe Umaniste, secția Istorie.

510507311_1234554045262223_3271036072972419449_n.jpg

510461195_1234550768595884_7035686499005210585_n.jpg

Juriul festivalului a fost compus din figuri importante ale culturii locale: doamna Otilia Pătrașcu și domnul Adrian Ancuța de la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, doamna scriitor Camelia Iuliana Radu, domnul scriitor Marian Mărchidanu și domnul Marian Dragomir, directorul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale”.

„Adresăm mulțumiri și invitaților speciali din cadrul Festivalului – trupa Amma Vibe, coordonată cu profesionalism și energie de doamna Monica Lazarec.
Felicitări tuturor participanților și profesorilor coordonatori!”

  • se arată în mesajul publicat pe rețelele de socializare de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești.

510979030_1234552285262399_1155602571658390269_n.jpg

Citește și: Radu Simionescu, în dialog cu Andi Enache la evenimentul de lansare a cărții „Mihail Donose – Destinul unui deținut politic”

      
Back To Top