Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

brâu muntenesc festival folcloric
Categorie: APH Cultural
  • Un grup de tineri ploieșteni a transformat pasiunea pentru folclor și tradiție într-un proiect uriaș căruia i se alătură, de la an la an, tot mai mulți oameni.
  • Astfel, de la cursuri de dansuri populare, Asociația Folclorică „Brâu Muntenesc” a ajuns, acum, la un veritabil festival național de folclor.

ASOCIAŢIA FOLCLORICĂ “BRÂU MUNTENESC” organizează, în perioada 27-29 iunie 2025, prima ediție a Festivalul Național de Folclor „Brâu Muntenesc”. Nu întâmplător, evenimentul a fost anunțat marți, pe 24 iunie, de Ziua Universală a Iei.

„Scopul festivalului este acela de a promova dansurile populare românești și portul popular, astfel încât tradițiile să fie transmise generațiilor tinere, cărora să le trezim și să le menținem interesul pentru folclor. Intrarea este liberă, sunt bineveniți toți iubitorii de folclor. Ne propunem ca acesta să devină un eveniment anual care să dăinuie în timp”, spune Mariana Ivan, președintele Asociației Folclorice „Brâu Muntenesc”.

În cei șase ani de la înființare, Asociația se poate mândri, deja, cu un portofoliu bogat, care include  numeroase acțiuni menite să readucă în atenția românilor frumoasele tradiții populare, în special dansurile populare românești și portul popular. Cea mai nouă inițiativă de acest fel o reprezintă cursurile gratuite de dansuri populare pentru copii, care au loc în fiecare sâmbătă, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești.

Festivalul din perioada 27 - 29 iunie este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale tinerilor pasionați de dansul popular și tot ceea ce înseamnă tradiție românească. 

Programul Festivalului Național de Folclor „Brâu Muntenesc” - ediția I:

VINERI, 27 IUNIE – Esplanada Palatului Culturii Ploiești

10:00 – 17:00: Târg meșteșugăresc & Ateliere pentru copii asigurate de Centrul Județean de Cultură Prahova ”Acad. Eugen Simion”:

  • LOREDANA FLORENTINA CLINCI, ATELIERUL SÂNZIENELOR - broderie tradițională, bijuterii tradiționale
  • MIHAELA ZAHARIA - bijuterii handmade
  • CRENGUTA ELENA ANDREI, Crenguța de Lavandă
  • CIRIPOIU MARIA - Pictură naivă
  • LIZETA IONESCU- țesut
  • BOGDAN MIHAI VALENTIN- pielărie
  • SORINA GHEORGHIU- Bijuterii tradiționale
  • CRISTIAN MUNTEANU- Olărie
  • PETRE GHIȚEANU - crestături lemn
  • VULPE DIANA - bijuterii handmade

18.00 – 18:30: Conferință de presă & prelegere etnografică cu Cristi Mușa – „Etnocoreologie românească. Perspective diacronice.” - Palatul Culturii Ploiești, et. 2
19:00 – 21:00: Seară de dans popular cu Asociația Folclorică ”Brâu Muntenesc”

SÂMBĂTĂ, 28 IUNIE – Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești

17:00 – 19:30: Spectacol folcloric

  • Ansamblul Folcloric „Perinița” – Centrul Județean de Cultură Prahova ”Acad. Eugen Simion”, coordonatori Valerica și Cristi Colezea;
  • Ansamblul Folcloric „Rapsodia Prahovei” – Palatul Copiilor Ploiești, coordonator Sorin Petre;
  • Ansamblul Folcloric „Cununita” – Școala de Dans „Edu”, Buzău, coordonator Jilăveanu Alina;
  • Mândrele de la Ploiești – coordonator Adela Dumitrache;
  • Ciobănașu' de la Munte – coordonator Adriana Deaconu;
  • Solistele Brâu Muntenesc: Mădălina Dobre, Diana Vulpe, Briana Dobre.

DUMINICĂ, 29 IUNIE – Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești

17:00 – 20:00: Spectacol folcloric cu muzică live

  • Asociația Folclorică Brâu Muntenesc
  • Orchestra Populară Brâu Muntenesc, dirijată de Andrei Racu
  • Dirijor onorific: Maestrul Adrian Grigoraș
  • Invitat special: Maestrul coregraf Constantin Dogaru

Actualitatea Prahoveană este partener media al evenimentului.

Festivalul este organizat de Asociația Folclorică „Brâu Muntenesc”, cu finanțare de la Ministerul Culturii.

Citiți și: 24 iunie: Ziua Universală a Iei

Back To Top