• Pe 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor din Sinaia, trecea în eternitate Regina Maria a României, lăsând în urmă nu doar coroana pe care a purtat-o cu demnitate, ci și un neprețuit tezaur de iubire, curaj și devotament.
• Moartea sa, la doar 63 de ani, a îndurerat întreaga țară, iar presa vremii a relatat pe larg evenimentul.
Astăzi o comemorăm pe Regina Maria, una dintre cele mai iubite figuri ale istoriei noastre, care s-a stins din viață pe 18 iulie 1938, la vârsta de 62 de ani, la Castelul Pelișor din Sinaia.
Născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia) a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Regatului Unit și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
A fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A devenit regină a României în 1914.
Regina Maria a fost mamă a șase copii, între care regele Carol al II-lea, și bunică a regelui Mihai I.
CITEȘTE ȘI: Un nou volum regal: „Regina Maria a României – Însemnări zilnice 1932”
Curaj în clipe de suferință
În anii Primului Război Mondial, Regina s-a identificat total cu suferințele poporului. A fost infirmieră, voluntară în spitale de campanie, dar și sursă de curaj pentru soldați și civili. A fost numită „Mama răniților” și „Regina soldat”, iar poporul a văzut în ea un sprijin în cele mai întunecate clipe.
A susținut intrarea României în război alături de Antantă.
Poate cea mai importantă moștenire politică a Reginei a fost rolul decisiv pe care l-a jucat în recunoașterea internațională a României Mari, după Primul Război Mondial. Deși nu avea o funcție oficială în guvern, a devenit o ambasadoare de neînlocuit a intereselor românești la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920). A participat personal la întâlniri cu liderii Franței, Marii Britanii și Statelor Unite, pledând, cu inteligență și rafinament diplomatic, pentru recunoașterea unirii Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei cu Țara.
A fost primită cu onoruri în Franța, Marea Britanie și SUA, devenind o adevărată ambasadoare a României.
Bolnavă de ciroză hepatică, a fost tratată fără succes în Italia și Germania.
A cerut să se întoarcă în țară, unde s-a stins pe 18 iulie 1938, la Sinaia. A fost înmormântată la Curtea de Argeș, iar inima ei, conform dorinței, a fost păstrată într-o casetă de argint – mai întâi la Balcic, apoi mutată la Bran.
Omagii în ziarele vremii
Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, Regina Maria a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pamânt și patul armei în sus, gest unic pe care Armata Română nu l-a oferit niciodată altcuiva.
Nicio moarte regală nu a trezit atâta emoție în presa românească: titluri pline de lacrimi, elogii și tăcerea adâncă a unei țări întregi spuneau totul despre cât de iubită era. Ziarele vremii nu au consemnat doar trecerea în eternitate a unei suverane, au fost pagini întregi de omagii și recunoștință.
La aflarea morții Reginei Maria, ziarele titrau pe prima pagină: „S-a stins Regina Maria, Mama Regină a României Mari”, „România a pierdut astăzi cea mai frumoasă inimă, cea mai aprigă apărătoare a ei.”
Ziarul „Universul” nota: „În acest ceas de durere, România întreagă se închină în fața Reginei sale, care a iubit-o mai mult decât pe sine însăși și care i-a lăsat, în schimbul suferințelor ei, o veșnică lumină.”
„Cea mai frumoasă regină a Europei, cea mai demnă femeie a neamului românesc a plecat. A plecat așa cum a trăit: cu fruntea sus și cu iubire pentru cei pe care i-a slujit neîncetat”, scria Curentul. „Țara își plânge Regina”, titra Timpul.
Și populația era profund afectată de trecerea Reginei Maria la cele veșnice. De la săteni îngenuncheați la marginea drumurilor până la intelectuali, soldați și orfani, toți au simțit că pierduseră pe cineva apropiat, pentru că Regina reușise să atingă inimile tuturor.
A rămas în inimile românilor ca un simbol al demnității, frumuseții și iubirii pentru țară. O regină cu o voință de fier și un suflet plin de lumină.
Regina Maria a lăsat o urmă profundă și durabilă pentru țară, atât în plan politic, cât și cultural. A scris cărți, memorii și povestiri, în care a vorbit despre România cu emoție și admirație.
A fost promotoarea artelor, arhitecturii și spiritualității românești.
Maria a României a fost una dintre cele mai influente regine din Europa epocii sale, nu doar prin frumusețea și noblețea ei, ci și prin forța interioară și convingerea cu care și-a îndeplinit misiunea.
A oferit o față umană regalității, arătând că monarhia poate fi aproape de popor. A fost un factor de echilibru în momente tensionate, inclusiv în raporturile dintre regele Ferdinand și clasa politică.
Regina Maria merită să fie cinstită de generațiile de astăzi și de mâine, pentru că a fost mult mai mult decât o figură istorică sau o regină. A fost o conștiință vie a unei epoci, o inimă nobilă care a bătut pentru România cu o iubire rară, constantă și necondiționată.
Regina Maria a României: „Dă-mi darul cuvintelor care mângâie, oh, Doamne, şi darul compătimirii şi al înţelegerii, ca, de câte ori întind mâna, să nu fie în zadar”
„Îmi înalţ inima spre Tine, oh! Doamne! Ascultă, Te rog, smerita mea rugă. M-ai înălţat, m-ai aşezat în locul de slavă şi ai pus în mâinile mele o putere ce nu e hărăzită multora. Mi-ai însemnat un drum care trebuie să fie al meu şi pe care trebuie să păşesc fără a şovăi. Din pricină că sunt nevoiţi să-şi înalţe fruntea ca să mă vadă, mulţi cred că nu calc decât prin locuri pline de soare; dar Tu, oh, Doamne!, cunoşti pietrele ce-mi rănesc picioarele şi mulţimea spinilor ascunşi sub trandafirii ce mi-au fost dăruiţi. [...]
Dă-mi putere să înfrunt orice soartă, să înving orice temere, să strabat orice furtună.
Dă-mi o nesfârşită răbdare, oh, Doamne, şi voinţa de a birui orice ispită nevrednică; fă-mă fără teamă, bună şi dreaptă, oh, Doamne, aşa încât să rămân neclintită în mijlocul oricărei nenorociri. Dă-mi o inimă vitează ca să suport toate durerile pe care le văd şi le aud; o inimă vitează ca să nu pierd curajul la sfârşitul unei zile de zbucium; o inimă destul de mare ca să îi poată iubi şi pe cei pe care nimeni nu-i iubeşte, destul de dreaptă ca niciodată să nu osândească în grabă şi destul de milostivă ca să poată ierta de „70 ori cate 7”.
Dă-mi darul cuvintelor care mângâie, oh, Doamne, şi darul compătimirii şi al înţelegerii, ca, de câte ori întind mâna, să nu fie în zadar.
Îngăduie-mi, oh, Doamne, să ţin capul sus, nu din trufie, ci pentru că mi-e cugetul curat ca cristalul în care străluceşte soarele, scoţând la iveala o mie de lumini, şi pentru că mă pot uita fără teamă în ochii oricui, iar când va veni ceasul meu din urmă, oh, Doamne, fă să mă găsească fără amărăciune în suflet împotriva nimănui şi fă ca nimeni să nu se creadă duşmanul meu, aşa încât, înainte de a veni în faţa Ta, mânile ce ridic în binecuvantare să fie uşoare ca nişte aripi plutind spre cer.
Şi de îşi va aminti cineva de mine pe pământ, oh, Doamne, să mă vadă cu un zâmbet pe buze, cu un dar în mână şi lumina credinţei în ochi, acea credinţă care mută munţii din loc.
Amin!”
(Regina Maria a României – „Rugăciunea unei regine”, 1 decembrie 1916)
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
