• Cea de-a doua ediție a Republik Fest, primului festival fusion simfonic din România, se desfășoară sub patronajul Ministerul Culturii.
• În același timp, Republik Fest recompensează performanța, elevii cu note de 10 la examenele naționale fiind invitați gratuit la cele trei zile de festival.
Republik Fest 2025, a doua ediție a primului festival fusion simfonic din România, se va desfășura sub patronajul Ministerul Culturii, ceea ce reflectă excelența evenimentului și susținerea demersului din partea autorității publice centrale, responsabilă de elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor în domeniul culturii.
„Este o confirmare că visul nostru, acela de a aduce o nouă formă de artă muzicală, prinde rădăcini. Vă invităm să fiți parte din această poveste, între 5 și 7 septembrie, în Parcul Constantin Stere”, subliniază reprezentanții Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, organizatorul festivalului.
Republik Fest 2 aduce pe scenele din Parcul Bucov nume mari internaționale și naționale care vor oferi publicului momente fusion spectaculoase: Hooverphonic, Subcarpați Simfonic, Nneka, Deliric x Silent Strike (în variantă simfonică), byron, Grimus Simfonic, Toulouse Lautrec, Claro Que No, Sukar Nation, Dimitri's Bats, E-an-na, Paul Tihan, GRAYSSOKER, Pinholes, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut.
Show-uri de mare impact sunt pregătite chiar de Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, așa că nu trebuie să ratați proiectul „Queen simfonic” și Corul Filarmonicii cu „The Greatest Show”.
Bilete și abonamente pe republikfest.ro
Republik Fest 2 recompensează perfomanța, așa că toți elevii care au luat 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat în 2025, dar și pentru cei care au obținut performanțe notabile la olimpiadele școlare naționale și internaționale în anul în curs vor beneficia de intrare liberă la festival, între 5 și 7 septembrie.
În Prahova, pe lângă elevii cu rezultate deosebite la fazele naționale și internaționale ale olimpiadelor școlare, de gratuitate se bucură și Tatiana Nicoleta Marin, din Urlați singura elevă din Prahova care a reușit să obțină 10 curat la Evaluarea Națională, dar și Mihaela Denisa Neculaiu, absolventă de filologie la C.N. „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, Alexandra Cârstea, absolventă de filologie și ea, la C.N. „I.L. Caragiale”, din Ploiești, Daria Popescu, absolventă de mate-info, la C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești și Eliza Georgiana Neagu, tânăra „perfecționistă, emotivă, serioasă și modestă”, din Tomșani, care a absolvit profilul Științele Naturii din cadrul C.N. „Al. I. Cuza” din Ploiești. Acestea din urmă au reușit performanța de a luat 10 la examenul de bacalaureat.
Tot ce trebuie să facă tinerii performeri este să transmită pe adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. numele, prenumele, o adresă de mail , numărul de telefon, dar și dovada faptului că au obținut rezultate meritorii fie la examene, fie la competiții naționale și internaționale.
Aceștia vor intra, ulterior, în posesia invitațiilor la cel mai mare eveniment al toamnei.
CITEȘTE ȘI: Republik Fest aduce, anul acesta, show-uri explozive și nume internaționale pe scenele de la Parcul Bucov
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană