• Lumea literară românească este profund marcată de dispariția poetului George Tei, care s-a stins din viață pe 21 august 2025, la vârsta de 79 de ani.
• Considerat „ultimul poet romantic” al literaturii contemporane românești, George Tei, pe numele său real Ion Gheorghe, a lăsat în urmă o operă valoroasă, care continuă să inspire.
„Cu profundă durere vă anunțam că, Ion Gheorghe, cunoscut de mulți dintre voi sub numele de George Tei, s-a stins din viață în această dimineață.
A fost nu doar un om de o sensibilitate rară și un poet apreciat, ci și un suflet cald, generos și profund dedicat cuvântului scris.
Lasă în urmă o operă care va continua să inspire și să miște inimi, dar și un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și i-au iubit versurile.
În aceste momente grele, vă rugăm să ne acordați răgazul și intimitatea pentru a ne aduna ca familie și a-l plânge pe cel care a însemnat atât de mult pentru noi.
Vom reveni în curând cu detalii legate de înmormântare și de modul în care cei care l-au cunoscut sau i-au iubit scrierile îi vor putea aduce un ultim omagiu”, este anunțul care a zguduit lumea literară.
Anunțul decesului său a fost făcut pe rețelele sociale, unde imediat au apărut numeroase mesaje de condoleanțe și omagii.
„Drum lin către stele, Maestre George Tei!
Penița ta a aprins lumini în întuneric și a croit punți nevăzute între suflete.
Îți port recunoștința pentru pașii călăuziți, pentru curajul de a visa și pentru noblețea cu care ai semănat cuvântul în ogorul inimii mele.
Rămâi viu în fiecare vers, în fiecare adiere de gând, în fiecare clipă în care ochii se ridică spre cer și caută lumina. Plecarea ta nu este un sfârșit, ci o trecere spre necuprins.
Odihnește-te în veșnicia poeziei, acolo unde îngerii citesc în șoaptă poeziile pe care le-ai scris.
Drum senin și liniștit, Maestre!”, a transmis scriitoarea Gabriela Botici.
„A plecat la ceruri ultimul poet romantic George Tei. Interviul pe care mi l-a acordat cu câțiva ani în urmă, cu privire la prietenia sa cu ,,ultimul gândirist" Pan. M. Vizirescu, l-am fructificat în teza mea de doctorat ,,Pan. M. Vizirescu - opera unui destin tragic".
Dumnezeu să-l odihnească pe George Tei!
Iată interviul:
Poetul George Tei:
PAN VIZIRESCU ÎMI TOT SPUNEA: MODESTIA ESTE APANAJUL NOBILILOR!
Din galeria poeților români, care l-au cunoscut în carne și oase pe ultimul gândirist Pan M. Vizirescu, face parte și poetul bucureștean George Tei, pe care-l știu, de câțiva ani buni, grație peregrinărilor noastre prin țară, alături de o serie de poeți români și de prestigioasa Trupă de Folk „Arhaic”, condusă de Nicolae Doboș, inițiatorul acelor minunate spectacole de muzică și poezie, care au făcut înconjurul patriei române.
N-am știut, însă, niciodată, până zilele trecute, că făuritorul unora dintre cele mai frumoase sonete și rondeluri, care încă rezistă, în fața avalanșei poeziei suburbane „moderne”, George Tei, a fost coleg de cenaclu cu Pan. M. Vizirescu, al cărui biograf îmi permit să spun, cu modestie, că sunt. Am aflat acest lucru important, în momentul în care am văzut, pe Facebook, un dialog între scriitoarea Doina Jela Despois, care a semnalat apariția romanului „Păcătoasa”, de Pan. Vizirescu, într-o ediție Princeps, după aproape 68 de ani, la Editura „Arena Artelor”, pe care o conduc, și ultimul poet romantic, George Tei… N-am ezitat și i-am luat un flash-interviu…
Domnule Tei, în ce circumstanțe l-ați cunoscut pe ultimul poet și jurnalist gândirist Pan. M. Vizirescu?
Prin octombrie 1983, după operația de menisc la genunchiul meu drept, începusem să mâzgălesc hârtia. Cineva m-a îndrumat către cenaclul literar „Camil Petrescu”, care își desfășura activitatea în interiorul bibliotecii cu același nume, din cartierul bucureștean Drumul Taberei – Favorit. Mentorii cenaclului erau Valentin Deșliu și Nicolae V. Coban.
Un cenaclist, Ionel Protopopescu, m-a îndemnat să merg cu el și la alte cenacluri, pentru a mă face cunoscut. Așa am ajuns la cenaclul „Tudor Vianu” condus de avocatul Constantin Dinu Roco.
Acolo, „lume bună”, cu multe personalități venite din altă istorie a României: cea interbelică. Surorile Delavrancea, Pan. M. Vizirescu ș.a. Veneau mulți condeieri care erau membri ai Uniunii Scriitorilor. A fost o perioadă de adaptare, până i-am cunoscut pe toți. De fapt, dânșii m-au cunoscut mai repede!
Așa l-am cunoscut pe scriitorul Pan M. Vizirescu. De fiecare dată, când eram programat să citesc, în cadrul cenaclului, Domnia Sa lua cuvântul, lăudându-mi creațiile. Era un om blând, îmbrăcat mai mereu în haine negre. Nu obișnuia să își aleagă cuvintele, avea o pledoarie cursivă și la obiect. Nu am aflat vreodată, în acea perioadă, cine este cu adevărat, ce dureri interioare îl face să nu fie prieten cu foarte mulți cenacliști, dar îi aflasem numele. Provenea din stirpea poetică a lui Nichifor Crainic…Se crease un mister și o aureolă în jurul său…
După o ședință de cenaclu, am plecat, împreună cu Vizirescu, către Piața Romană. A scos dintr-un buzunar al paltonului, fiind iarnă, o plachetă cu poezii și mi-a dăruit-o, cu dedicație. Mergând alene către stația autobuzului, a început să-mi citească din cartea pe care mi-o dăruise. Eram fascinat de frumusețea sentimentelor, a versurilor sale de „tânăr” îndrăgostit. Abia acum îmi dau seama că, în sufletul său, trăia tinerețea de care nu beneficiase, din motivele pe care dumneavoastră, ca biograf al său, le știți foarte bine.
M-a onorat cu prietenia Domniei Sale, până când clădirea în care se țineau ședințele cenaclului literar a fost restituită, după Decembrie 1989, foștilor proprietari.
Ce știați atunci despre destinul lui tragic, de a fi fost condamnat la muncă silnică pe viață și despre ,,exilul lui de taină”, prin care s-a salvat?
Sincer, nu am știut niciodată ce s-a întâmplat, cu exactitate, cu privire la problemele politice pe care le-a avut cu sistemul comunist. În scurtele noastre întâlniri literare, nu mi-a vorbit niciodată despre suferințele și autoexilul său. Am aflat mult mai multe lucruri după ce a plecat în eternitate. Vedeam, însă, de fiecare dată, când mi se adresa, cum i se aprinde o luminiță în ochi. Cred că și-ar fi dorit să fie la vârsta mea de atunci, să poată trăi cu adevărat. Cred că „exilul” despre care spuneți l-a salvat de la moarte.
Ce amintiri semnificative aveți în legătură cu Pan. M. Vizirescu?
Au trecut peste 30 de ani de atunci. Nu mi-am notat nimic despre întâlnirile cenacliere, din vremea aceea. Nu mă gândeam că voi avea onoarea de a fi întrebat, cândva, despre frumoasele noastre întâlniri cenacliere.
Știu că era un om modest, ce nu căuta să iasă „în față”. Țin minte când Pan Vizirescu îmi tot spunea: „Modestia este apanajul nobililor”. Acum înțeleg ce voia să îmi transmită, la vremea aceea!
De ce credeți că nici în vremurile de azi autoritățile culturale românești nu vor să promoveze imaginea trecută a unor personalități literare și jurnalistice, anticomuniste, precum Pan. M. Vizirescu?
Voi răspunde direct ce simt și, mai concret, ce văd! Pupincurismul este cel care domină literatura de azi și, mai grav, interesele de gașcă ale celor care conduc cultura românească, din ce în ce mai improprie și mai politizată. Apoi… servilismul! Dacă Domnul Pan M. Vizirescu ar fi avut un asemenea caracter josnic, nu ar fi fost întemnițat și ar fi fost „erou al muncii socialiste sau capitaliste”, conform epocilor în care a trăit.
Mulți gândesc că, dacă laudă creațiile unuia „sus-pus”, vor avea un oarece profit. Oamenii sinceri nu mai au prieteni, iar acelora care ar dori să spună ce gândesc le e teamă că-și vor pierde privilegiile.
Ce-ar mai fi de spus, d-le Tei?
Oamenii ar trebui să fie demni, în comportare, să nu se „cocoșeze”, în fața acelora care îi obligă sau numai îi îndeamnă să pășească pe calea dezumanizării! Cer prea mult, oare?
Mulțumesc, Poete!”, a publicat jurnalistul și scriitorul Dumitru Sârghie, pe pagina sa de Facebook.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
