• Teatrul „Toma Caragiu” face ultimele pregătiri pentru cea de-a 76-a stagiune, un nou capitol artistic menit să inspire, să bucure, să provoace la reflecție.
• Pe parcursul acestei stagiuni, publicul va avea ocazia să descopere noi spectacole, care aduc pe scenă viziuni regizorale și teme diverse, dar și să se reîntâlnească cu montări deja cunoscute și apreciate, din repertoriul curent.
Fiecare categorie de public, de la cei mai mici spectatori, până la iubitorii de teatru clasic sau de spectacole muzicale, va regăsi în programul noii stagiuni producții care le sunt adresate. Nu vor lipsi evenimentele speciale şi festivalurile deja consacrate, scena de teatru reconfirmându-și, de fiecare dată, statutul de spațiu al dialogului artistic.
Prima întâlnire cu publicul va avea loc sâmbătă, 6 septembrie, când spectacolul „Ferma animalelor”, regia Sabina Vlaiculescu Arsenie va avea o reprezentație, de la ora 17.30, în Parcul Memorial „Constantin Stere”, în cadrul celei de-a doua ediții a Republik Fest.
CITEȘTE ȘI: De ce să vii cu copiii la Republik Fest: Teatru, distracție, voie bună
Pe scena aceluiași eveniment, va putea fi urmărit și cel mai recent spectacol din repertoriul secției Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario, „Al matale, Caragiale”, regia Mihai Gruia Sandu, duminică, 7 septembrie, de la ora 17.30. Ambele reprezentații se adresează întregii familii, iar accesul se va face pe baza biletului de intrare la festival.
În sala Teatrului „Toma Caragiu”, noua stagiune vine cu cea mai recentă montare din repertoriul secției Teatrul de Revistă Majestic, spectacolul „TOMA – Un tribut Toma Caragiu”, ce va putea fi urmărit sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 18.30.
Reprezentațiile continuă cu unul dintre cele mai frumoase basme din toate timpurile, într-o transpunere scenică emoționantă și jovială, „Frumoasa și bestia”, duminică 7 septembrie, de la ora 11.00, în sala Teatrului de Animatie Imaginario. Spectacolul reinterpretează clasicul basm într-o cheie modernă, decorurile, costumele și muzica originală contribuind la crearea unei atmosfere magice, într-o poveste despre curaj, iubire și puterea de a vedea dincolo de aparențe.
Seara, în sala Teatrului „Toma Caragiu”, de la ora 18.30, artiștii Teatrului de Revistă Majestic vă invită la o călătorie prin universul sonor al celor mai cunoscute și îndrăgite melodii compuse de Viorel Gavrilă, urmărind spectacolul-concert „Dă, Doamne, cântec !”.
Soliștii, acompaniați de orchestra și de baletul Majestic, vor oferi un regal muzical și coregrafic, în care armoniile, versurile încărcate de sensibilitate și nostalgia unor cântece îndrăgite de generații se vor împleti cu energia și efervescența dansului.
Martin Marcos revine pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, vineri, 12 septembrie, când, de la ora 19:00, va susține recitalul extraordinar de tango argentinian „Alma de Tango”. Pe acorduri inconfundabile de bandoneon și chitară, publicul va fi purtat prin fascinanta lume a tangourilor clasice și moderne, povești nespuse ce prind glas prin muzică și dans. „Alma de Tango” este o invitație la o întâlnire cu emoția pură, pasiunea și rafinamentul, într-o celebrare a sufletului uman, un recital pe parcursul căruia fiecare notă, fiecare pas sunt parte a unei arte a trăirii profunde.
Primul spectacol al acestei stagiuni din repertoriul secției Dramă, „O idee genială”, în regia Paul Chiribuță, va putea fi urmărit sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”.
Duminică, 14 septembrie, de la ora 11.00, spectacolul „Ali Baba și cei 40 de hoți” se va întâlni cu publicul din sala Teatrului de Animație Imaginario. Fascinanta poveste a lui Ali Baba se transformă într-un spectacol plin de farmec, adresat copiilor, dar și celor mari. Într-o lume a legendelor, unde cuvintele magice deschideau drumuri spre comori ascunse, un modest tăietor de lemne descoperă, din întâmplare, ascunzătoarea unei temute cete de hoți. Cu ajutorul curajului, istețimii și al prieteniei, Ali Baba, sprijinit de soția sa, Mariana, și de năzdrăvanul său tovarăș, măgărușul Grey, reușește să înfrunte primejdiile și să-și împlinească destinul.
În aceeași zi, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”, spectatorii vor avea ocazia să urmărească o perspectivă modernă a clasicei comedii scrise de Molière, „Avarul”. În contextul actual, în care preocuparea pentru bani și acumularea de bunuri sunt adesea puse înaintea valorilor, sentimentelor și legăturilor dintre oameni, adaptarea satirică a regizorului Cristi Juncu oferă publicului oportunitatea de a reflecta asupra propriei umanități, spectacolul aducând în prim-plan aspecte caracteristice ale societății contemporane, precum obsesia materialismului și indiferența față de ceilalți.
Biletele pentru aceste reprezentații pot fi achiziționate de la Agenția de Bilete a Teatrului, tel. 0244.522.774, sau online, pe site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Program spectacole.
De asemenea, începând din această stagiune, scena teatrală ploieșteană se va îmbogăți cu proiectul „Teatru pentru Bac”, ce aduce în prim-plan transpunerea scenică a nuvelei clasice „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, în regia lui Florin Liță, o adaptare menită să sprijine elevii în pregătirea pentru examenul de bacalaureat, dar și să atragă publicul tânăr către universul teatrului.
„Vă invităm cu drag să ne fiți alături și în această stagiune, să pășim împreună în fascinanta lume a teatrului – un univers viu, mereu surprinzător, în care emoția artistică se transmite de la suflet la suflet, un spațiu al întâlnirii autentice, al descoperirii de sine și al comunicării profunde, acolo unde poveștile prind viață și ne aduc mai aproape unii de alții”, transmit reprezentanții Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești.
CITEȘTE ȘI: Programul pe zile pentru Republik Fest 2: Cine urcă pe main stage
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană