• Mircea Cărtărescu va primi Premiul Internațional pentru Literatură „Exlibris”, în cadrul unui mare eveniment organizat în Murcia, Spania.
• Distincția îi va fi înmânată pe 26 septembrie, potrivit agenției EFE.
Mircea Cărtărescu va primi Premiul Internațional pentru Literatură „Exlibris”, în cadrul celei de-a opta ediții a Săptămânii Internaționale de Literatură „Exlibris” din Murcia, Spania.
Evenimentul, coordonat de Victorio Melgarejo, se desfășoară între 2 și 28 septembrie și reunește aproximativ 70 de manifestări culturale în diverse spații din oraș, potrivit Agerpres.
Autor a peste 30 de volume de poezie, proză și eseuri, Mircea Cărtărescu este considerat un teoretician al postmodernismului românesc.
De-a lungul carierei, a primit numeroase premii naționale și internaționale, printre care se numără distincțiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Academiei Române, precum și Premiul Austriac pentru Literatură Europeană și Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice.
„Azi am fost anunțat că voi primi “Premiul Internațional Exlibris pentru literatură” în Murcia, Spania. Mulțumesc juriului și organizatorilor!”, a scris acesta pe pagina lui de Facebook.

- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană