Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Festivalul Constiinta, intalniri de Constiinta, Georgeta Filitti, conferinta, prelegere,
Categorie: APH Cultural

• Festivalul Conștiința a început luni, la Ploiești, cu prelegerea „Vocația generozității - Să ne ajutăm aproapele!” susținută de academicianul Georgeta Filitti.
• „Întâlnirile de Conștiință” continuă marți cu „Povești din Sfântul Munte”, o conferință susținută de preotul Claudiu Băzăvan, gazda festivalului.

A devenit deja o tradiție întâlnirea publicului cu academicianul Georgeta Filitti, în cadrul Festivalului Conștiința, un eveniment dedicat temelor filosofice, religioase, istorice și sociale, care are loc anual, în luna octombrie, în Ploiești.

Luni, îndrăgita Georgeta Filitti a revenit în fața ploieștenilor la Biserica Eroilor/ Înălțarea Domnului, cu un subiect de actualitate: „Vocația generozității - Să ne ajutăm aproapele!”, prelegere pe care a început-o pornind de la pilda bunului samaritean și pe care a continuat-o cu numeroase exemple din viața Familiei Regale a României, ajungând, apoi, la propria analiză privind faptele bune de care este nevoie permanent, nu doar de Crăciun sau de Paști.

Invitatul „întâlnirii de conștiință” a fost Max Caradja, strănepotul Ecaterinei Caragea, la rândul ei, nepoata Nababului Gheorghe Grigore Cantacuzino. Max Caradja a prezentat un scurt istoric al înființării Leagănului Sfânta Ecaterina și a altor astfel de așezăminte din județul Prahova, pentru copiii orfani.

„A fost o combinație de istorie, noblețe și inspirație, pe care nu o uiți ușor”, este concluzia participanților la întâlnire.

Festivalul Conștiința continuă în această seară, cu o conferință susținută chiar de gazda evenimentului, fondatorul „Întâlnirilor de Conștiință” și al Revistei „Conștiința”, părintele Claudiu Băzăvan, doctor în teologie. Tema este „Povești din Sfântul Munte”, iar publicul are ocazia să participe la prelegere la Biserica Eroilor/ Înălțarea Domnului de la ora 18.00.

Festivalul constiinta afis marti 30 sept

Intrarea este liberă.

GALERIE FOTO

conferinta Georgeta Filitti 1

conferinta Georgeta Filitti 3

conferinta Georgeta Filitti 4

conferinta Georgeta Filitti 2

conferinta Georgeta Filitti 6

Credit Foto: Alex Moraru, Doina Gheorghe / Facebook

CITEȘTE ȘI: Lansare de revistă literară: Caietele NORR - Omagiu poetului Ion Stratan

Back To Top