• Weekendul de închidere al Anualei de Artă Urbană Artown NOW din Ploiești ține porțile deschise pentru iubitorii de artă modernă și de noutăți vizuale, unite prin Spiritul Locului – Genius Loci, filonul central al manifestărilor artistice din acest an.
• Iată toate activitățile la care puteți participa în finalul festivalului Artown NOW.
Într-o hală aproape mereu închisă a Fabricii Uzuc (strada Marin Brutaru, nr 14), ca un dans secret care iese din pereți, poți găsi muralul realizat de @artez_online. Îl mai poți vedea între 10-12 octombrie, când este și weekendul de închidere al Anualei.
În seria „Simple Acrobatics”, din care face parte și acest mural, Artez explorează cum figura umană poate redefini spațiul public: prin mișcare, prin pauză, prin curajul de a se întinde puțin mai departe de margine. Un corp suspendat între echilibru și cădere, între limită și libertate.

Personajele artistului sârb par prinse între zbor și repaus, devin obiecte care prind contur într-un spațiu nou, dinamic, între concretul zidului și visul de a-l depăși; ca și cum ar încerca să redeseneze granițele spațiului urban.
Stilul lui Artez se află de altfel la granița dintre fotorealism și ilustrație. Inspirat de realitatea din jur, pornește de la o fotografie, dar finalul e mereu o reinterpretare liberă, transformată, care ajunge să fie o versiune diferită de imaginea inițială.
Apropierea și asumarea în scena artei urbane a început după ce a absolvit Facultatea de Arhitectură din Belgrad în 2013. Inițial sub numele de ART, care, ca să se îndepărteze de ceilalți din cominuntate care se semnau la fel, a devenit ulterior ARTEZ.
Munca lui continuă să se transforme constant. Ca-n „Simple Acrobatics”, unde figura umană devine un instrument de explorare a limitelor: o poezie vizuală despre fragilitate, curaj și mișcare.
Iată programul activităților de vineri, 10 octombrie

Sâmbătă, între orele 11:00 - 13:00, la Artown NOW se conturează conversația pornită de la o întrebare importantă: Cum putem folosi arta ca unealtă esențială de solidarizare și ajutor când vine vorba de persoanele cu dizabilități?
Cum transformăm și eficientizăm lumea acestor persoane prin proiecte artistice-cheie?
Vor vorbi pe rând: Florentina Stan - Președinte, Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune; Isabela Neagu - Psiholog, Art-terapeut; Denisa Drăghici - Terapeut, Coordonator Centru Slănic; Romeo Mărăcineanu - Psiholog, Coordonator Centre Alive; Mădălina Dascălu - Profesor, Afterschool „Îngeri printre noi”; Georgiana Velea - Vicepreședinte, Asociația „De profesie, Om”.
CITEȘTE ȘI: Artown NOW: Atelierul „Empatie și solidaritate în incluziunea urbană”, sâmbătă, la UZUC
Va urma un atelier de pictură cu mâinile și un tur ghidat prin Fabrica UZUC.
Parteneri în acest demers sunt: Primăria Municipiului Ploiești, Asociația Sindrom Down Ploiești, Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic – Filiala Prahova, Asociația De profesie, Om, Asociația Națională a Surzilor dinRomânia – Filiala Prahova, Asociația Copii cu Aripile Deschise, Asociația Eveline Iubim Copiii, InfoPloiesti City.
Cel mai probabil, odată cu tururile curatoriale din Fabrica UZUC ai ajuns și la expoziția „Echoes from Nowhere”.

Aceasta transformă vestiarul uzinei parțial-abandonată într-un spațiu liminal între realitate și imaginar, unde dulapurile metalice, faianța și obiectele uitate devin portaluri către lumi paralele și narațiuni conspiraționiste.
Expoziția de grup adună lucrări din medii vizuale diferite, de la desen, fotografie, print, afiș, carte, obiect, sculptură, la video, sound, instalații și intervenții în spațiu, creând un univers fragmentat, unde viața reală se intersectează perfect cu ambiguitatea.

Prin acest mix de materiale și abordări ștințifico-fantastice, expoziția scoate la iveală ecourile mitologiilor contemporane, ale fenomenelor OZN și ale teoriilor conspirative, arătând cum imaginarul colectiv circulă, se suprapune și se transformă în semnale post-culturale.

Fostul vestiar industrial devine astfel un laborator al speculației și un loc de „schimbare la trup” unde vizitatorul poate naviga în ce univers dorește; paralel sau perpendicular.
Finisajul expoziției are loc sâmbătă, 11 octombrie, între orele 15:00-22:00.
Curator: Mihai Zgondoiu
ARTIȘTI: AEUL / SEFEU ATAC EZOTERIC / ALEX BACIU / PAUL BARBU / LINDA BARKASZ / ARINA BICAN / ANCA BOERIU / CĂTĂLIN BURCEA / CIPRIAN CIUCLEA / OTTO CONSTANTIN / COZO / NORA CUPCENCO / ȘTEFAN RADU CREȚU / DRGXP / LASZLO FORRAY / SÂNZIANA GHEORGHE / ROBERT GROSS / SEBASTIAN IACOB / IRLO / PETRU LUCACI / SAINT MACHINE / MONO MIHAI / MIRCEA MODREANU / RADU PANDELE / MIRCEA POPESCU / MIHAI RĂUȚĂ / REG / CRISTINA RUSU / 1 Q SAPRO / GABI STAMATE / AUREL TAR / JOSEPHINE TOPOLANSKI / ALEXANDRU VIJOLI / ELENA WALDORF / ZGONDY.
Iată programul integral al activităților de sâmbătă 11 octombrie




Duminică, ultima zi de Artown NOW, este dedicată ultimelor tuturi curatoriale și laboratorului de idei pentru asumarea spațiilor industriale, un exercițiu de gândire și imaginație urbană.
Iată programul integral al zilei



CITEȘTE ȘI: Ploiești Jazz Festival la ediția aniversară XX: „Ploiești Jazz Twenty Hearts”. Programul complet
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană