Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

festivalul de teatru program
Categorie: APH Cultural
  • Reprezentanții Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești au anunțat programul festivalului de teatru care va avea loc în perioada 5 - 9 noiembrie.

Ediția din 2025 a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu” va include spectacole puse în scenă de artiști de la teatre din București, Chișinău, Buzău, Râmnicu Vâlcea, dar și reprezentații în aer liber care promit să recreeze atmosfera specifică faimosului festival de la Rio sau a Orientului.

Citiți și: Festivalul de Teatru „Toma Caragiu” va avea loc în perioada 5 - 9 noiembrie. Evenimentul a ajuns la a XIV-a ediție

În ultima seară este programată o reprezentanție a actorilor de la Ploiești, care au ales să închidă festivalul din acest an cu spectacolul „Gaițele”, a cărui premieră va avea loc la finalul acestei săptămâni.

Pe scena de la Ploiești vor urca, printre alții, în cadrul acestei ediții a festivalului, maestrul Marcel Iureș și îndrăgitul Pavel Bartoș.

Programul ediției a XIV-a a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu” Ploiești:

  • Miercuri 5 noiembrie

18:30 ...ESCU, regia Alexandru Grecu si Cristian Sofron --- Teatrul „Stela Popescu” Bucuresti si Teatrul National Satiricus Ion Luca Caragiale Chisinau

Locația: sala Teatrului „Toma Caragiu”

Durata: 1h. 45 min. (fara pauza)

  • Joi 6 noiembrie

18:30 DESPRE TANDRETE, regia Vlad Trifas --- Teatrul „George Ciprian” Buzau

Locația: sala Teatrului „Toma Caragiu”

Durata:1h 45min

  • Vineri 7 noiembrie

18:00 TANNOURA DANCE (Egipt) --- compania International Show Parade

Locația: zona pietonala a Teatrului „Toma Caragiu”

Durata:10 min.

18:30 DON QUIJOTE, regia Alexandru Dabija --- Teatrul ACT Bucuresti

Locația: sala Teatrului „Toma Caragiu”

Durata: 2h 10 min. (cu pauza)

19:00 SEPTEMBRIE - spectacol lectura dupa un text de Cosmin Teodor Pana

Locația: sala Teatrului de Animatie Imaginario - intrare libera, in limita locurilor disponibile

Durata:1h

20:30 TANNOURA DANCE (Egipt) --- compania International Show Parade

Locația: zona pietonala din proximitatea Parcului „Nichita Stanescu”

Durata:10 min.

20:30 KALIMBA BATUCADA (Spania) --- International Show Parade

Locația: zona pietonala a Teatrului „Toma Caragiu”

Durata: 45 min.

  • Sâmbăta 8 noiembrie

14:30 TANNOURA DANCE (Egipt) --- compania International Show Parade

Locația: zona pietonala a Teatrului „Toma Caragiu”

Durata:10 min.

15:00 DRAGOSTE, dupa povestiri de A.P. Cehov --- coproductie Teatrul „Anton Pann” Ramnicu Valcea si unteatru Bucuresti

Locația: sala Teatrului „Toma Caragiu” (spectacol studio)

Durata: 2h (fara pauza)

17:00 KALIMBA BATUCADA (Spania) --- International Show Parade

Locația: zona pietonala a Teatrului „Toma Caragiu”

Durata:45 min.

18:00 TANNOURA DANCE (Egipt) --- compania International Show Parade

Locația: zona pietonala a Teatrului „Toma Caragiu”

Durata:10 min.

18:30 OMUL CARE VISA CU OCHII DESCHISI, spectacol lectura dupa un text de Andrei Radu

Locația: sala Teatrului „Toma Caragiu” - intrare libera, in limita locurilor disponibile

Durata:1h

19:30 KALIMBA BATUCADA (Spania) --- International Show Parade

Locația: zona pietonala a Teatrului „Toma Caragiu”

Durata:45 min.

  • Duminica 9 noiembrie

18:00 KALIMBA BATUCADA (Spania) --- International Show Parade

Locația: zona pietonala a Teatrului „Toma Caragiu”

Durata:45 min.

18:30 GAITELE, regia Cristi Juncu --- Teatrul „Toma Caragiu” Ploiesti

Locația: sala Teatrului „Toma Caragiu”

21:00 KALIMBA BATUCADA (Spania) --- International Show Parade

Locația: zona pietonala a Teatrului „Toma Caragiu”

Durata: 45 min.

Foto: teatruploiesti.ro

 

 

Back To Top