• Ziua mondială a patrimoniului audiovizual, ajunsă, în 2025, la ediția cu numărul 20, este celebrată, anual, în data de 27 octombrie, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO).
• Scopurile Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința publicului larg a importanței păstrării documentelor audiovizuale, asigurarea accesului universal la patrimoniul audiovizual, sublinierea pericolului de deteriorare în care se află o parte a acestui patrimoniu, recunoașterea prestigiului cultural al patrimoniului audiovizual.
De Ziua mondială a patrimoniului audiovizual, UNESCO reamintește faptul că o bună parte dintre arhivele istorice sunt în pericol iminent de deteriorare și dispariție. Lucru cu atât mai grav cu cât un procent semnificativ al acestora este direct legat de istoria națiunilor, comunităților, relevanța mediilor de stocare a informațiilor istorice ajungând până la nivel direct personal.
În cadrul Conferinței Generale din 2005, UNESCO a adoptat documentul 33 C/Rezoluția 53, prin care ziua de 27 octombrie a fost proclamată Ziua mondială pentru patrimoniul audiovizual. Data de 27 octombrie are o semnificație aparte, fiind ziua în care la cea de-a 21-a sesiune a Conferinței Generale UNESCO, din 1980, s-a adoptat Recomandarea pentru salvgardarea și conservarea imaginilor în mișcare.
În vederea atingerii acestor obiective, la 27 octombrie se încearcă strângerea de fonduri, încheierea de acorduri naționale și internaționale între autoritățile cu responsabilități relevante pentru păstrarea amintitului patrimoniu, punerea pe agenda politică a importanței conservării materialelor audiovizuale de patrimoniu etc.
Printre organismele internaționale care se implică în celebrarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual se numără Asociația Arhiviștilor de Imagini în Mișcare, Consiliul Internațional al Arhivelor, Federația Internațională a Arhivelor de Film, Federația Internațională a Arhivelor de Televiziune, titrează Agerpres.
La 23 octombrie 2025, la sediul UNESCO din Paris, a avut loc evenimentul „Fereastra ta către lume: Celebrând patrimoniul audiovizual cu ajutorul arhivelor UNESCO”, arată unesco.org. Cu această ocazie, a fost prezentată o selecție de filme recent digitalizate din Arhivele UNESCO, grație sprijinului statelor membre UNESCO, Franța și Monaco. Consiliul de Coordonare al Asociațiilor Arhivelor Audiovizuale a inclus și filme de arhivă din întreaga lume, distribuite de organizațiile sale membre.
La ediția din anul 2024, UNESCO a evidențiat faptul că prin intermediul patrimoniului audiovizual, avem posibilitatea de a fi martorii evenimentelor la care nu am asistat în direct, putem asculta voci din trecut, avem șansa de a înțelege narațiunile și explicațiile din spatele anumitor evenimente. „Prin explorarea sunetelor înregistrate și a imaginilor înregistrate pe film și video, accesăm o comoară culturală și avem șansa de a învăța lecții valoroase”, potrivit site-ului unesco.org.
Ediția din 2023 a fost marcată împreună cu aniversarea a 30 de ani de la înființarea Programului Memoria Lumii („Memory of the World Programme”), de asemenea, o inițiativă a UNESCO. Scopurile inițiale ale acestui program au fost de a conserva patrimoniul documentar al umanității și de a permite accesul gratuit la importante documente istorice, potrivit www.unesco.org. Printre acestea se numără colecții de carte, manuscrise, partituri muzicale, imagini, fotografii, documente audio și video cu relevanță pentru „memoria colectivă a oamenilor din diferite țări ale lumii”.
UNESCO a inițiat, în 2017, procesul de digitalizare a propriilor sale arhive instituționale, ce cuprind documente relevante pentru istoria de 70 de ani a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Documentele, filmările, înregistrările audio și fotografiile care au fost digitalizate până în prezent pot fi consultate la adresa digital.archives.unesco.org.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană