• Târgul Meșteșugurilor Tradiționale are loc în perioada 31 octombrie - 2 noiembrie, în parcul din fața Palatului Administrativ din Ploiești.
• Numeroși artizani așteptă publicul să experimenteze meșteșugurile tradiționale și să vadă cum sunt confecționate decorațiuni pentru casă, obiecte utile gospodăriei și podoabe fascinante.
Organizat de Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, Târgul Meșteșugurilor Tradiționale a ajuns, anul acesta, la cea de-a IX-a ediție.
Vineri, 31 octombrie, în primele ore, evenimentul a atras sute de vizitatori, iar ploieștenii sunt invitați până duminică seara, să redescopere frumusețea meșteșugurilor autentice românești, expresie vie a creativității, răbdării și simțului estetic moștenit din generație în generație.
CITEȘTE ȘI: Clasicul întâlnește new-media: Lumina Noctis transformă Ploieștiul în scenă digitală
Târgul este deschis zilnic între orele 09.00 – 19.00, iar cei curioși pot asista la demonstrații de meșteșug între orele 09.30 – 18.30.
Într-un cadru plin de culoare și tradiție, meșteri populari din județul nostru și din întreaga țară au adus în fața publicului lucrări din lut, lemn, pânză, fibre naturale, transformând materia în artă și poveste. Poveștile pe care le auziți de la artizani sunt și ele excepționale, iar determinarea și talentul cu care meșterii populari duc mai departe tradiții pe cale de dispariție vă vor fascina.
Urmăriți un reportaj marca APH din prima zi a Târgului Meșteșugurilor Tradiționale din centrul Ploieștiului.
„Lizeta Ionescu, Liliana Bogdan-Samoilă, Rozica Măldărășanu, Petre Ghițeanu, Mihai Bogdan Valentin sunt doar câteva nume de meșteri iscusiți care vin în fiecare an cu noutăți în țesături din lână (covoare, carpete, gentuțe, semne de carte) sau sculptură în lemn de tei (linguri, cruci, pristolnice) și cojocărie”, a precizat Doina Gheorghe, pasionată și admiratoare din Ploiești a artei tradiționale românești.
Mergeți la Târgul din fața Palatului Administrativ și sigur veți alege din oferta bogată câteva cadouri pentru cei dragi.
GALERIE FOTO APH















- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană