• Cenaclul Literar „I.L. Caragiale”, aflat sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, a aniversat 75 de ani de existență prin lansarea volumului „Antologia aniversară – 75, Spirala ascunsă”.
• Prozatori, poeți, eseiști, critici literari, profesori, pasionați de literatură contemporană, membri ai cenaclului și ai comunității culturale prahovene, alături de invitații lor au participat la evenimentul care a încununat un moment cu totul special în istoria cenaclului literar ploieștean.
Lansarea acestui volum special, apărut la Editura Helen, Ploiești, marchează o călătorie lungă și frumoasă prin lumea literelor, o ediție de sărbătoare în care sunt reunite lucrări literare ale multor scriitori consacrați, dar și ale unor creatori mai puțin cunoscuți, dar pasionați de cuvântul scris.
„Spirala ascunsă” este forma pe care o ia timpul când se ascunde în materie, respirația invizibilă a luminii care face piatra să pară vie, drumul spre centru, văzut de sus ca o mișcare infinită a sufletului către sine, se arată în recenzia evenimentului, pe 24pharte.ro.
„Într-un cadru festiv, încărcat de emoție și bucurie, pe data de 4 noiembrie 2025, Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” din Ploiești a sărbătorit o nouă etapă din existența sa prin lansarea Antologiei Literare Aniversare 75, Spirala Ascunsă – un eveniment cultural de marcă, ce a reunit personalități importante ale lumii literare și academice românești.
Volumul lansat cu acest prilej reunește texte semnate de membrii cenaclului — poeți, prozatori, eseiști, dramaturgi și realizatori de interviuri —, care, prin diversitatea stilistică și tematică, conturează o imagine bogată a literaturii contemporane ploieștene și românești”, se menționează în recenzie.
„Amfitrionii evenimentului, Florin Manole – vicepreședintele Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, cenacliștii Doina Ofelia Davidescu și Leonida Corneliu Chifu au întâmpinat cu bucurie invitații, nume de rezonanță ale culturii contemporane: profesor universitar dr. Daniel Cristea-Enache, reputat critic și istoric literar, scriitorul, jurnalistul și realizatorul TV Gabriel Klimowicz, poeta, eseista și realizatoarea TV Evelyne Croitoru, scriitorul și scenaristul Radu Aldulescu, scriitorul, jurnalistul, eseistul și publicistul Florin Dochia, eseistul și criticul literar Christian Crăciun.
Aceștia au onorat invitația cenaclului ploieștean și au susținut intervenții valoroase, în care au subliniat rolul literaturii ca formă de rezistență culturală și de expresie a spiritului uman, precum și importanța cenaclurilor literare ca spații de dialog și formare artistică. La final au primit, în semn de omagiu, legitimații de membri de onoare ai Cenaclului „I.L. Caragiale” Ploiești”, mai arată recenzia.
„În cadrul evenimentului a fost și un scurt moment de solidaritate și respect față de invitații și colegii cenacliști care nu au putut fi prezenți din motive medicale. Președintele Cenaclului Literar „I.L. Caragiale”, poetul Ioan Vintilă Fintiș, precum și scriitorul și eseistul Theodoru Ghiondea au fost evocați cu căldură, participanții transmițându-le gânduri de însănătoșire și recunoștință pentru contribuția lor esențială la viața literară a cenaclului.
Totodată, scriitorul Ioan Mihai Cochinescu, reținut cu un alt program cultural, a trimis un mesaj de salut și felicitări călduroase participanților, exprimându-și admirația pentru activitatea constantă și pentru nivelul artistic al antologiei aniversare.
Titlul volumului a fost inspirat din creația artistului plastic și poetului Nicolae Răzvan Mincu, căruia i se datorează, de altfel, concepția copertei. Antologia aniversară cuprinde creațiile a 38 de autori din mai multe generații, în cinci secțiuni distincte: poezie, proză, eseu, teatru, interviu.
Rând pe rând, distinșii și onorații invitați au ieșit la rampă, bucurând asistența cu alocuțiunile lor.
Poeta, eseista și realizatoarea TV Evelyne Croitoru a adus salutul filialei bucureștene din care face parte și, remarcând efortul intelectualilor de a promova valoarea autentică, a subliniat rolul culturii care „atrage atenția asupra nevoii și capacității omului de a-și construi și de a-și apăra propria lume. Libertatea în literatură are limitele pe care ni le oferim singuri; depinde de noi cum folosim forța interioară care sălășluiește în fiecare, depinde de noi cum ne folosim propriul talent.” Evelyne Croitoru a amintit, cu bucurie, cei doisprezece autori de poezie recenzați de domnia sa, iar, în final, citind poemul Dorințe din propria creație, a adus o notă lirică și reflexivă, evocând frumusețea actului creator ca formă de comuniune.
Scriitorul și jurnalistul Gabriel Klimowicz, a cărui creație literară impresionează prin perspectiva lucidă asupra realității, onorat de a face parte din lucrarea antologică, a mulțumit pentru invitație și a prezentat propriile gânduri — fără pretenția unei recenzii profesioniste — asupra creațiilor celor opt autori de proză prezenți în volum. A amintit cu plăcere despre lectura în cadrul unei ședințe de cenaclu a piesei de teatru al cărei autor este domnia sa și mai apoi, includerea acesteia în Antologia aniversară.
Scriitorul și scenaristul Radu Aldulescu, cunoscut pentru proza sa puternică și realistă, oferind o perspectivă profund umană asupra scrisului ca vocație, și-a exprimat mulțumirea pentru publicarea în volumul omagial și pentru apartenența la cenaclul ploieștean, amintind că o participare anterioară, cu o lectură din creația proprie, „a fost de bun augur”. A adăugat: „Astfel că pot să spun și eu că fac parte dintr-un grup de scriitori… ca să fii scriitor trebuie să faci parte dintr-un grup, iar eu nu m-am ‘învrednicit’ să fac parte din niciunul.”
Scriitorul, jurnalistul, eseistul și publicistul Florin Dochia a făcut o scurtă incursiune printre amintiri, oferind celor prezenți momente savuroase din istoria cenaclului, pe care l-a condus în vremuri dificile, potrivnice libertății culturii. A lansat totodată provocarea ca Cenaclul „I.L. Caragiale” să preia și să continue editarea revistei de cultură Revista Nouă (înființată de B.P. Hașdeu și coordonată de domnia sa o bună perioadă în trecutul recent).
Scriitorul și criticul literar Christian Crăciun a completat tabloul critic și eseistic al serii, accentuând importanța culturii scrise într-o lume dominată de viteză și superficialitate, admirând lucrarea ca fiind o „temelie” și evocând „oamenii care se încăpățânează să ducă înainte o tradiție, cu sacrificii, în condiții atât de potrivnice culturii… O mare bucurie că există oameni care trăiesc împotriva vremurilor, agățându-se cu disperare de cultură. Este minunat — și să ne întâlnim la 100!”.
Profesorul Daniel Cristea-Enache a remarcat frumusețea reunirii simbolice, substanțiale și identitare „într-o sală de lectură care se numește Nichita Stănescu, într-o bibliotecă județeană care se numește Nicolae Iorga, cu un cenaclu care se numește Caragiale, într-un oraș care se numește Ploiești”, adăugând importanța menținerii unui nivel ridicat de exigență pentru a cinsti cum se cuvine numele de înaltă referință al scriitorului Ion Luca Caragiale.
Acesta a evocat un moment sugestiv din viața culturală bucureșteană, când s-au întâlnit pentru prima dată remarcabilul Caragiale și volumul de versuri al tânărului poet Octavian Goga. A felicitat consecvența și energia cu care Cenaclul „I.L. Caragiale” promovează literatura vie, actuală, oferind o platformă de afirmare pentru autori din toate generațiile.
În cadrul evenimentului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor plecați într-o lume mai bună: Ion (Nino) Stratan, Gabriel Coman(roni), Nicolae Boaru, Nicolae Stanciu, Filip Kolo, Vladimir Deteșanu, Costin Lupu, Martin Culcea ș.a.”, mai arată cronica realizată de Doina Ofelia Davidescu, secretar literar al Cenaclului „I. L. Caragiale”.
GALERIE FOTO CENACLUL „I L CARAGIALE” - PLOIEȘTI









Foto: Cenaclul Literar I.L. Caragiale – Ploiești/ Facebook
CITEȘTE ȘI: Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” sărbătorește 75 de ani de existență prin lansarea Antologiei aniversare
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană