Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Radu Paraschivescu, scriitor, Ploiesti, Loredana Novac, caragiale, politicienii,
Categorie: APH Cultural

• Scriitorul Radu Paraschivescu a avut, la finalul acestei săptămâni, o întâlnire cu cititorii din Ploiești, în cadrul unui eveniment din seria LaceCoolTURAL, organizat de revista Lace Magazine by Loredana Novac.
• Prozator, traducător, jurnalist și redactor de carte, Radu Paraschivescu a răspuns întrebărilor venite din partea moderatorilor și din partea publicului.

Sala „Marea Unire” a Palatului Culturii din Ploiești a fost plină, vineri seara, la întâlnirea cu scriitorul Radu Paraschivescu. Două dintre cărțile sale au constituit subiecte principale ale dialogului: „Brățară la glezna ta” și „În virtutea inepției”, însă publicul a avut ocazia să achiziționeze multe alte volume scrise de Radu Paraschivescu.

Având, în prezent, peste 20 de cărți scrise, peste 100 de volume traduse, participant la emisiuni de televiziune și de radio, el se remarcă printr-un stil ironic, inconfundabil, izvorât dintr-o observare critică a societății prin ochii omului de litere. „Scriu ironic, e adevărat, numai că ironia e un semn de bună funcţionare a spiritului critic”, spunea, mai demult, Radu Paraschivescu, într-un interviu. Și de această dată, seara a fost presărată cu umor și povești inedite, iar personajele cărților sale și-au dezvăluit laturi ale personalității prin ochii creatorului lor. Pe de altă parte, autorul conturează fapte și ipostaze inspirate din realitatea pe care o prezintă fără să divagheze în extreme, lăsând-o să devină, prin propriul ei ridicol, subiect de sarcasm.

„Brățară pe glezna ta” este un roman care, la o prima vedere, abordează iubirea. „Nu m-am gândit la carte altfel decât la un „scenariu al geografiei afective”, așa cum ați spus, și la o poveste despre marele necunoscut care poate guverna și o relație de cuplu, despre cuvântul „împreună” care are și un antonim: „despreună” – el nu e în dicționar, dar cine știe, poate să apară într-o bună zi”, a declarat Radu Paraschivescu.

„În virtutea inepției” este cea de-a șasea „culegere de perle”, o carte cu două tăișuri: citate, fracturi logice și lingvistice ale persoanelor publice stârnesc râsul, dar și îngrijorează atunci când cititorul realizează calitatea mediocră a discursului public actual.

Loredana Novac, Marian Dragomir și Jovi Ene, moderatorii evenimentului, au ridicat numeroase teme pentru dezbatere. Subtilitățile tematicilor celor două volume, de ce aceste titluri, care ar fi unele cauze ale mediocrității în societatea actuală, cum se raportează tinerii la lectură, sunt numai câteva dintre elementele abordate în cadrul întâlnirii.

Iar pentru că vineri s-au împlinit 174 de ani de la nașterea celui mai mare dramaturg român, a venit întrebarea „Cât de actual este Caragiale?”.
„Firește că este actual pentru că totul e să privești cu ambii ochi și să auzi cu ambele urechi și în rest nu mai sunt coincidențe. Sunt, de fapt traiectorii destinale ale românilor. Și vezi că trăsăturile de caracter de care a râs el sau care l-au amărât pe el se regăsesc în societarea de acum.
Putea să fie un produs literar muzeal. Dar felul în care se comportă mai ales politicienii noștri îl fac pe Caragiale actual și acum zece ani, și acum 20 de ani și acum 40 de ani – când se spunea cu surdină. Acum, din 90 încoace, putem spune mai răspicat.
Gândiți-vă la politicienii dinainte de 89. Ei aveau atunci avantajul că nu erau văzuți pentru că programul de la teviziune însemna două ore (...), însă erau cam la fel de inculți, unii analfabeți, unii brute, cum sunt o parte din politicienii noștri de azi. Nu toți că nu ai voie să generalizezi. Dar există aici, în România de azi, de acum zece – 20 de ani, caricaturi la scara de unul la unu cu personajele lui Caragiale: îl recunoști pe demagog, pe bâlbâit, pe impostor – poți scrie doctorate întregi despre impostura românească”, a explicat Radu Paraschivescu.

La final, scriitorul a oferit autografe cititorilor.

Vă invităm să urmăriți sau să ascultați câteva fragmente din întâlnirea cu scriitorul Radu Paraschivescu, la Ploiești, într-o înregistrare Actualitatea Prahoveană.

GALERIE FOTO: 

Radu Paraschivescu la Ploiesti 4

carti

dezbatere 2

dezbatere 1

Radu Paraschivescu la Ploiesti 1

Radu Paraschivescu la Ploiesti 2

Foto: Loredana Novac / Facebook

CITEȘTE ȘI: „Caragiale, contemporanul nostru”. Cine sunt laureații celei de-a XXVIII-a

Back To Top