• În această săptămână, la Centrul Dramatic „Mythos” al Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, a avut loc premiera oficială a filmului „Țara mea ca un rai viran”, în scenariul și regia lui Mihai Vasile.
• Este istoria unei piese de teatru, „Raiul viran”, de Lelia Munteanu, o piesă care a devenit, de-a lungul timpului, oglindă pentru schimbările lumii.
Totul s-a sfârșit cu un citat din opera lui Albert Camus: „Există un timp al trăirii și un timp al mărturisirii a ceea ce ai trăit”. Așa a abordat regizorul Mihai Vasile timpurile pe care le-a trăit și istoria unui spectacol de la nașterea căruia se împlinesc, anul acesta, 40 de ani.
„Raiul Viran” a fost un text dramatic care a „scăpat” de cenzura anilor optzeci ai secolului trecut în revista „Cântarea României”, editată de defunctul Consiliu al Culturii și Educației Socialiste – așa cum se numea ministerul culturii al acelei epoci. O piesă de teatru care vorbea despre libertate într-un mediu golit de libertate, despre speranță într-o epocă lipsită de libertăți și... speranțe, despre visuri și așteptare într-o lume în care acestea nu aveau voie să devină teme literare. Un mediu în care orice tendință și predispoziție intelectuală erau atent „curățate” pentru a fi direcționate spre preamărirea „întâiului bărbat”, a „tovarășului” și a uniformizării pentru „dezvoltarea societății socialiste multilateral dezvoltate”.
Acolo, în revista aceea comunistă, în urmă cu 40 de ani, s-a strecurat un text căruia un tânăr regizor din Ploiești i-a văzut potențialul și pe care l-a vrut pe scenă. Nu a fost ușor. Securistul cu doi dinți de aur urla „Ce, ești aici de capul tău?”. Au urmat „schingiuri” ale scenariului, însă regizorul a reușit o primă reprezentație, urmată de altele, în multe locuri din țară. Lumea venea să îl vadă. Spectacolul lui vorbea despre libertate, despre speranțe. „Așteptăm un anunț important”, spune de câteva ori personajul Bătrânul de-a lungul spectacolului. Doamna voia să fie apreciată. Băiatul trăia un continuu sentiment de revoltă. Fata își dorea iubire. Vitrinierul așeza bucăți de suflete în vitrina sa. Textul dramatic se desfășura în fața publicului cu introspecții, gânduri, zbucium din cauza speranțelor puse pe pauză într-un loc închis, fără nimic, viran.
După ’90, toate acestea s-au transformat într-o adaptare la noile realități, cu alți actori, iar vechiul text dramatic a căpătat noi înțelesuri, adaptate vremurilor. Un vechi teren, pe care toată lumea îl visa acum fertil. Oare? Realitatea s-a întors împotrivă, iar terenul viran, acela de demult, a devenit o reflexie a limitărilor interioare. Teatrul Equinox s-a închis. Mai rămăsese un singur punct de reper: „Așteptăm un anunț important”.
Ani mai târziu, într-un loc vechi, sordid, uitat, devenit, între timp, o scenă nouă, scenariul dramatic s-a adaptat din nou, îmbogățit cu monologuri subtile într-o lume tot mai puțin subtilă, pentru care suferința trecutului a devenit, în general, „istoria pe care nu o înțelegem pentru că nu am trăit-o”. La Centrul Dramatic Mythos, spectacolul „Raiul viran” a reînviat în noi sensuri.
Libertatea, motivația de viață, flacăra interioară, sămânța căzută pe un drum care, deși traversând un teren lipsit de profunzime, păstrează urmele trecutului.
Băiatul clamează sperând: „Eu aveam o logodnică la marginea orașului”. Doamna: „Eu, mai demult, aveam tot viitorul în față, acum... am tot trecutul...” Pauză de deznădejde. Fata frumoasă intră în scenă cu ziarul de dimineață (poate, o nouă speranță).
Trauma nu va dispărea niciodată. Revolta împotriva limitărilor nu se stinge niciodată înăuntru.
Însă rămâne spectacolul acesta cu mesajul său.
Despre asta este vorba în cel mai recent film al regizorului Mihai Vasile, „Țara mea ca un rai viran”.
Oare raiul viran suntem noi sau, și mai grav, ceea ce creăm acum, în jurul nostru?
CITEȘTE ȘI: Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova celebrează Ziua Darwin
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
