• Ziua Internațională a Romilor este celebrată anual, pe 8 aprilie, fiind dedicată recunoașterii culturii, istoriei și drepturilor romilor din întreaga lume, dar și combaterii discriminării cu care aceste comunități se confruntă.
• Sărbătoarea a fost prilej de bucurie și pentru comunitatea romilor din Prahova, care a organizat un amplu eveniment artistic la sala Europa a Palatului Administrativ.
Astăzi, de Ziua Internațională a Romilor și Sărbătoarea etniei romilor din România, Sala Europa s-a umplut de culoare și voie bună. În prezența unui public foarte numeros, romii din Ploiești au urcat pe scenă, alături de trupe folclorice invitate, pentru a-și celebra tradițiile și cultura.






La eveniment au luat parte mulți reprezentanți ai administrațiilor locale din Prahova, ai instituțiilor de cultură și artă din Ploiești, cum sunt Teatrul „Toma Caragiu” și Casa de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploiești, dar și ai organizațiilor umanitare care sunt alături de această comunitate cu fiecare ocazie, printre care Crucea Roșie Prahova.

Iată câteva secvențe cu atmosfera de pe scena evenimentului.
Inițiativa marcării Zilei Internaționale a Romilor datează din anul 1971, când a avut loc primul Congres Internațional al Romilor, la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv în România, data de 8 aprilie este marcată începând din anul 1990.
Tot în 1971, au fost adoptate simbolurile etniei rome: roata cu spițe „chakra”, imnul internațional al romilor, „Gelem, gelem” și steagul internațional al romilor. Steagul are jumătatea de jos verde, care este simbol al câmpurilor înverzite, iar jumătatea de sus este albastră, fiind simbol al cerului senin. La mijlocul steagului este o roată, care simbolizează soarta și nomadismul tradițional, în relație cu spațiul originar al Indiei.
„Sărbătoarea de astăzi ne reamintește cât de importantă este diversitatea, ca forță care ne ajută să progresăm și combatem prejudecățile și extremismul. Prin susținerea şi integrarea romilor, prin programe și inițiative sociale, tinerele generații primesc o șansă la o viață mai bună. Cu empatie și înțelepciune, putem dărâma zidurile artificiale dintre noi pentru a construi, în locul lor, punți solide. Avem cu adevărat șansa de a transforma diversitatea noastră bogată în energii care să susțină creșterea României. La mulți ani comunității romilor din România!”, a fost mesajul transmis de președintele României, Nicușor Dan, cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor şi a Sărbătorii etniei romilor din România.
Și Institutul Cultural Român a organizat o serie de evenimente care pun în valoare creativitatea artiștilor de etnie romă – o sărbătoare a identității, culturii și tradițiilor etniei rome. La Viena, ICR găzduiește, în perioada 8-30 aprilie 2026, expoziția documentară „Samudaripen – Holocaustul Romilor“. La Lisabona, în perioada 2-20 aprilie 2026, ICR este gazda expoziția de fotografie „Ciriklja” (Păsări) a artistei fotograf Alina Zaharia. Și Institutul Cultural Român de la Budapesta susține participarea trupei de teatru Giuvlipen la Festivalul Internațional de Teatru „Roma Heroes/Eroi romi”, desfășurat în perioada 5-9 mai 2026 la Centrul Cultural Eötvös10 și la Teatrul Pinceszínház din Budapesta (Conviețuiri).
O altă dată importantă pentru comunitarea romă este, în România, 2 august: „Ziua națională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen”, conform Legii nr. 124/2020.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană