• Galeria de Artă Ploiești găzduiește expoziția „Ecouri în lumină”, a artistei Florica Ionescu, un demers intens și sensibil, prin care pictorița pune accent pe candoarea relațiilor cu familia, pe credință și pe natură.
• Arta sa este deopotrivă diafană și puternică.
Florica Ionescu este membru al Uniunii Artişilor Plastici din România Filiala Ploiești și a fost profesoară de desen și religie. Pictura, desenul și poezia îi definesc viața și pasiunile. Este o fire caldă, empatică, și a lucrat cu mulţi copii, îndrumându-i în activități artistice. Nu se satură niciodată de frumusețea naturii și are un crez pe care îl poartă mereu în suflet: „Viața este cea mai frumoasă poveste adevărată scrisă de Dumnezeu, este opera netrecătoare în care strălucim și noi”, spunea ea, în urmă cu câțiva ani.
„Florica Ionescu (n. 18 iunie 1950) este o artistă ale cărei picturi sunt deopotrivă diafane și puternice, invitând privitorul să înțeleagă frânturi din această lume prin sensibilitatea sa. Între ramele propriilor tablouri se oglindește și sufletul său plin de credință și optimism”, spune eseista Daniela Șontică.
Mai jos, puteți viziona vernisajul expoziției „Ecouri în lumină”
Pe simezele Galeriei de Artă, pictura Floricăi Ionescu relevă stări de spirit, sentimente, convingeri și credință, unite de un fir subtil de seninătate sufletească: natura. Expresivitatea sa este puternic accentuată prin abilitatea de a sugera gândurile, liniștea și firescul relațiilor dintre oameni, deloc contrafăcut, fără camuflaje și ecouri false, artificiale. Pictura artistei emană o energie de calm și regăsire de sine, o atmosferă a binelui de a fi la locul și timpul potrivit.
Dacă nu ați vizionat expoziția „Ecouri în lumină”, a artistei Florica Ionescu, sau doriți să o revedeți, aveți ocazia chiar aici, într-un video marca APH.
Florica Ionescu a prezentat publicului ploieștean și cel mai recent volum al său de versuri, „Dialog în lumină”, care a văzut lumina tiparului în toamna anului trecut. O poezie delicată, care completează liniile și tonurile picturii sale, deopotrivă cu emoțiile din lucrările de pe simeze.
GALERIE FOTO




- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană