• Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești propune publicului o săptămână diversă din punct de vedere artistic, în care muzica clasică, reinterpretările contemporane și spectacolele dedicate întregii familii se întâlnesc pe scena Sălii „Ion Baciu”.
• Tu pe care îl preferi?
Joi, 7 mai, de la ora 19:00, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ploiești, sub bagheta dirijorului Liviu Condriuc, vă invită la un concert simfonic special, o seară construită pe contraste și expresivitate.
Programul cuprinde:
• Gioachino Rossini – Uvertura operei Bărbierul din Sevilla
• Ralph Vaughan Williams – Concertul pentru tubă și orchestră, solist Laurențiu Sima
• Dmitri Șostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor, op. 47

Un program care traversează efervescența teatrului liric, rafinamentul unei partituri solistice inedite și dramatismul unei capodopere a secolului XX.
Evenimentul AICI.
Bilete pentru acces în sală AICI.
Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de AICI.
Vineri, 8 mai, de la ora 20:00, începe seara-omagiu pentru marile nume ale rockului: Classic Rock Legends – Immersive Multimedia Show.
Filarmonica Ploiești, în parteneriat cu DescOPERA Event Planning & Management, aduce pe scenă un spectacol dedicat marilor legende ale rockului.
Hituri celebre ale unor trupe precum Queen, Metallica, Pink Floyd, Led Zeppelin sau AC/DC sunt reinterpretate de String Quartet, într-o formulă cameristică, într-un concept multimedia modern.
Bilete AICI.
Sâmbătă, 9 mai, la ora 10:00, copiii și părinți se pot bucura de ANIMUSIC, un concert inedit, interesant și antrenant.

Un spectacol dedicat întregii familii, care aduce în prim-plan coloane sonore îndrăgite din animații celebre precum Frozen, Coco, Encanto, Ratatouille, Toy Story, The Jungle Book sau Beauty and the Beast, reinterpretate live de String Quartet.
Evenimentul transformă muzica într-o experiență accesibilă și plină de emoție pentru toate vârstele.
Bilete AICI.
Evenimentele din 8 și 9 mai marchează debutul unor proiecte artistice ce vor continua în cadrul unor turnee naționale, urmând ca noile date și orașe să fie anunțate în perioada următoare.
Filarmonica Ploiești vă invită să descoperiți, în aceeași săptămână, trei perspective diferite asupra muzicii, de la repertoriul simfonic consacrat, la reinterpretări contemporane și spectacole dedicate noilor generații.
CITEȘTE ȘI: Reflecție și emoție pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, în această săptămână
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană