Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

arcul de triumf ceremonii 9 Mai
Categorie: APH Cultural
  • Zona Arcului de Triumf se va transforma, la finalul acestei săptămâni, în scena evenimentelor dedicate zilei de 9 Mai și eroilor care au contribuit, cu prețul vieții, la istoria României.

Primăria Municipiului București, prin Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Asociația TRADIȚIA MILITARĂ (ATM) organizează duminică, 10 mai, la Arcul de Triumf, o serie de reconstituiri istorico-militare autentice, ceremonii solemne și momente de omagiu dedicate eroilor care au scris cu sânge istoria României.

„Asociația TRADIȚIA MILITARĂ – prima organizație de profil oficial înregistrată în România și reprezentantă a țării la Uniunea Europeană a Asociațiilor Istorico-Militare – aduce în fața publicului scene emblematice din trecut, în uniforme militare atent documentate, cu echipamente autentice sau replici fidele, pentru ca istoria să fie înțeleasă și trăită cu respect și emoție.

Prin aceste manifestări, Asociația TRADIȚIA MILITARĂ își continuă misiunea de a păstra vie memoria militară a poporului român, de a onora sacrificiul înaintașilor și de a contribui activ la educația patriotică a noilor generații”, precizează organizatorii.

În program au fost incluse reconstituiri dedicate dobândirii Independenței de Stat și Zilei Victoriei în Europa.

Evenimentul se va desfășura duminică, pe 10 mai, în intervalul orar 12.30 - 14.30, la Arcul de Triumf, ales pentru că nu este doar un punct turistic, „ci o poartă de onoare a României”. 

Accesul se face pe baza biletului achiziționat direct de la intrarea în monumentul Arcul de Triumf. Tarifele sunt 15 lei pentru adulți, 8 lei pentru elevi, studenți pensionari, iar preșcolarii și persoanele cu dizabilități au acces gratuit.

 

Back To Top