• În perioada 5-8 august 2026, Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer al Academiei Române și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești organizează a cincea ediție a Școlii de Vară de antropologie, ecologie și educație științifică.
• Evenimentul se desfășoară la Centrul de Ecologie și Antropologie de la Cheia, aflat la etajul clădirii Muzeului Flori de Mină din Cheia.
Obiectivul general al Școlii de Vară este promovarea și apărarea culturii științifice autentice în fața degradării contemporane tot mai accentuate a prestigiului cercetării, științei și cunoașterii științifice.
Raționalitatea și spiritul științific trebuie să fie alternative viabile pentru tinerii aflați în fața unor opțiuni de viață importante și de aceea, Muzeul Județean de Științele Naturii, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și Institutul Francisc I. Rainer al Academiei Române, ca instituții publice responsabile de promovarea culturii științifice, invită elevi, studenți sau cercetători interesați de aceste domenii, la 4 zile de dezbateri, prelegeri, mese rotunde, discuții, proiecții de filme tematice, ateliere științifice, dar și aplicații de teren.
Dezbateriile vor fi moderate de cercetărori ai Academiei Române, profesori universitari și personalități ale științei și culturii din România, în calitate de lectori. Caracterul interdiciplinar al evenimentului va evidenția subiecte din antropologie, științele educației, filosofie, ecologie, geografie sau științele naturii în sens larg.
Programul complet al întregii manifestări va fi anunțat în timp util pe canalale instituționale de comunicare.
Cei interesați de participare și rezervarea unor camere între 1-3 nopți de cazare sunt rugați să ne contacteze urgent pe adresa de email a muzeului, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Fișa de înscriere la Școala de Vară de antropologie, ecologie și educație științifică poate fi accesată AICI și trimisă pe aceeași adresă de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 15 iulie.
CITEȘTE ȘI: Ateliere de vacanță, în iulie și august, la Biblioteca „Nicolae Iorga”. Programul activităților
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană