Lansarea volumului „Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie”: Lecție de istorie și de umanitate, la Ploiești FOTO&VIDEO

Ecaterina Caradja Cantacuzino, carte, volum, Georgeta Filitti,

Categorie: APH Cultural

: Scris de Elena CIOBANU; Publicat: 23 Octombrie 2026, 15:51

• Autobiografia Prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino, tradusă pentru prima dată în limba română, a fost lansată joi, la Ploiești.
• Evenimentul a reunit peste 250 de participanți care au avut ocazia să afle de la academicianul Georgeta Filitti, de la Prințesa Brianna Caradja și de la Max Caradja Johnson, detalii fascinante despre viața și principiile Ecaterinei Caradja Cantacuzino.

Volumul dezvăluie publicului povestea extraordinară a vieții Prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino, dictată chiar de aceasta. Fără nicio romanțare, Prințesa a mărturisit cu propriile cuvinte cea a trăit, ce a motivat-o și cum a gândit în cele mai traumatizante momente ale vieții ei marcate de copilăria la orfelinat, de două războaie mondiale, de ascensiunea și prăbușirea Uniunii Sovietice, apoi exilul în Statele Unite, urmate de întoarcerea în țara natală.

Aveți ocazia să revedeți mai jos lansarea volumului „Ecaterina Caradja Cantacuzino - O autobiografie”

Pe scurt, despre Prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino

Prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino (Ecaterina Olimpia Kretzulescu) s-a născut în Bucureşti, pe 28 ianuarie 1893, ca descendentă pe linie maternă a familiei Cantacuzino, cu străvechi rădăcini aristocratice.
A fost fiica prinţesei Irina Cantacuzino şi a prinţului Radu Kretzulescu. Părinţii au divorţat când prinţesa avea doar trei ani, vârstă la care micuța Ecaterina a fost răpită de tată și adusă într-un orfelinat din Anglia, unde a fost înscrisă sub un nume fals pentru ca mama ei să nu o mai găsească niciodată. Irina Cantacuzino a încercat în zadar să-şi regăsească fiica, în memoria căreia a construit o fundaţie pentru copii orfani, Leagănul „Sfânta Ecaterina“.
Ecaterina a fost găsită la vârsta de 16 ani și redată familiei, fiind crescută și educată de bunicul său, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul“.
A continuat activitatea filantropică a mamei sale la Leagănul „Sfânta Ecaterina“, care avea să devină cel mai mare orfelinat din România secolului trecut.
Totodată, a ajutat peste 1000 de aviatori americani luați prizonieri în urma bombardamentelor de la Ploiești din august 1943, ceea ce i-a atras numele de „Îngerul de la Ploiești“. Pentru ajutorul dat piloților americani, în 1977 a primit Medalia de Onoare „George Washington“.
După instaurarea regimului comunist, a reușit să părăsească România în anul 1952 și a trăit în exil în SUA, până în 1990, când a revenit în țară.
A ales să își trăiască ultimii ani în orfelinatul înființat de mama sa, unde a murit în 1993, la 100 de ani (Litera.ro).

O binefăcătoare, în slujba societății

„Pentru o viață de om, Dumnezeu i-a menit atâtea fapte, ca să rămână astăzi pentru noi ca un model. Felul prin care fata aceasta a trecut prin școlile englezești, care la sfârșit de secol XIX însemnau foarte multă severitate, i-au modelat personalitatea. A avut o copilărie lipsită de bucurii, umilită, dar acest marcaj i-a profilat o parte a comportamentului următor în mod admirabil. Revenită în țară, preluată de ”Nabab”, aflând că e prințesă, aflând că foarte bogată, tânăra făptură maturizată îngrozitor de experiența britanică, nu se bucură de ce capătă. Vinde fără regret bijuteriile primite de la bunicul său ca să mărească spațiul de găzduire a copiilor orfani. Acest răstimp al copilăriei sale a modelat-o ca o binefăcătoare, ca o persoană în slujba societății.
În 1937, când s-a făcut o socoteală a tuturor instituțiilor de binefacere din Europa, orfelinatul Ecaterinei Caradja a primit nota cea mai mare pentru că ideea nu era să ai grijă de copii până fac 14-16 ani, apoi să-i arunci. Pentru ea a fost esențial ca acești oameni, când părăsesc grija ei, să aibă o meserie. Serii succesive și-au găsit salvarea atât la orfelinatul de la București, cât și în Prahova, la Nedelea.
Această activitate a Tincuței, de salvare a celor obișnuiți a continuat în Al Doilea Război Mondial, care și-a pus pecetea în Prahova și Ploiești într-o formă mai dramatică decât oriunde. Toate instalațiile de prelucrare a petrolului trebuiau scoase din uz pentru ca mașina de război nazistă să capoteze. Americanii au trimis mai multe escadrile de avioane, doar că foarte multe au căzut, iar unul dintre acestea a căzut chiar apropierea curții de la Nedelea. Tincuța Caradja i-a cules pe acești aviatori de pe Liberator, i-a vindecat, i-a dus la Timiș. Salvarea lor sub nasul naziștilor, cu acordul tacit al lui Antonescu, este o faptă unică, pentru că a fost în timp de război.
Gândiți-vă la această femeie fără îndoială bogată, care și-a vândut pietrele prețioase ca să mai facă un pavilion pentru orfelinat, care și-a vândut, din nou toate lucrurile de preț pe care i le dăduse bunica ei, fără regret, ca să salveze oameni ajunși la ananghie. Și de la o zi alta s-a văzut dată afară din casă, obligată să locuiască sub o scară.
În cele din urmă a ajuns în Statele Unite. A fost primită de dragii ei aviatori, cei pe care îi salvase în timpul războiului. Și vreme de 35 de ani, ea a ținut sute de conferințe ca să explice ce înseamnă cu adevărat comunismul.
Veți vedea că din toată literatura pe care ați citit-o până acum, cartea asta vă împlinește, vă răspunde unor nevoi omenești, de discuție, de sfat. Ce ar fi făcut Tincuța Caradja în cutare împrejurare prin care trec eu acum? Uite ce soluție găsește! Erau serii de sute de copii pe care îi avea în grijă și, la un moment, dat, nu mai avea vase în care să le dea mâncare. Nu-i nimic, s-a prăbușit avionul acela, din tabla avionului facem vase, facem farfurii. Aceste soluții permanente pe care ea le-a găsit, acest îndemn către sine, de fapt, să nu se lase, să nu se lase, să nu se lase și nu s-a lăsat niciodată. Acest îndemn pe care văzându-l, îl veți putea aplica, în viața domniilor voastre, cred că acesta este lucrul cel mai de seamă cu care trebuie să rămâneți în această seară”, a declarat academicianul Georgeta Filitti care a semnat prefața volumului și care este singura, în afară de familia apropiată, care a mai apucat-o pe Tincuța în viață.

La rândul său, Sandra Ecobescu, membru fondator și președinta Fundației Calea Victoriei, a citit un fragment din autobiografia Prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino, referitor la salvarea piloților americani și a subliniat: „Transformă conacul de la Grumăzești într-un spital, spre uimirea celor din jur. La douăzeci și ceva de ani, ca să organizezi un spital ad-hoc pentru a-i ajuta pe soldați și pe oamenii cu probleme, să îți vinzi din valori ca să îi ajuți pe ceilalți. Această prințesă este un model pentru noi toți, această doamnă, întotdeauna când era o provocare, ea se gândea la soluție și cum să-i ajute pe cei din jur. Nu veți găsi în paginile acestei cărți momente de lacrimi, de deznădejde. Nu. Era o problemă, să vedem cum o rezolvăm”.

Prințesa Brianna Caradja, nepoata Prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino, a mărturisit, în fața publicului: „Toți suntem întrebați, la un moment dat, dacă avem un model în viață. La mine a fost foarte ușor. Am cunoscut-o, ea trăia în America și venea o dată la trei ani în Franța unde eram eu cu mama. În adolescență, am plecat și eu în America, unde am reușit să stau mai mult cu ea. Pentru mine nu a fost bunica aceea care vine cu tandrețe. M-a învățat politică, corectitudine, să nu suport nici ipocrizia, nici minciuna. Pentru mine sunt lucruri enorm de importante și am încercat să le dau și eu mai departe. Să te comporți cu fiecare persoană ca un om. Irelevant care este condiția socială, financiară, nu asta contează. Fiecare persoană merită ascultată”.

„Într-adevăr, orfelinatul de la Arcul de Triumf, din București este moștenit de la mama ei, de fapt este înființat în numele fiicei pierdute, de acolo numele de ”Sfânta Eceterina”. A fost dezvoltat până la o capacitate de 300 de copii, dar activitatea cea mai mare a orfelinatului a fost aici, în Prahova, la Nedelea, unde își avea conacul în care a dezvoltat mai multe pavilioane, nefiind limitată de spațiu. Vorbim de patru clădiri, avea trei ateliere, dar mai mult de atât, implicase și comunitatea. A fost întemeietoarea plasamentului familial în România. A făcut o rețea de 12 sate în care existau ”familii crescătoare”, așa cum se numeau la vremea respectivă. Și așa Leagănul Sfânta Ecaterina filiala Prahova ajunsese să aibă peste 2000 de copilași simultan în îngrijire. Aceste familii primeau o sumă lunară pentru creșterea acestor copii, dar copiii veneau zi de zi la școlile din Nedelea, la gimnaziul din Filipești, la atelierele unde învățau meserie”, a povestit Max Caradja Johnson, strănepotul Prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino.

Atmosfera epocii a fost completată recitalul muzical „Frumoasa Zaraza”, prin șlagărele pe care le fredona o Românie de altădată.

Cartea Prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino poate fi comandată online și poate fi achiziționată din librării, iar fondurile din vânzarea volumului sunt direcționate către restaurarea Conacului Caradja de la Nedelea, județul Prahova, și transformarea clădirii în muzeu.

GALERIE FOTO

atmosfera de la lansarea de carte 1