Postul Paştilor este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. El a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea celor care urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului.
Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară: potopul, care trebuia să spele Pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi; 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi; Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice.
Postul este practicat din cele mai vechi timpuri, ca mijloc de înălţare spirituală. El apare la toate popoarele lumii şi este unul din „pilonii" trăirii religioase. Fără post, nu poate fi vorba de depăşirea condiţiei umane.
Postul este, în primul rând, un exerciţiu de voinţă, fiindcă astfel credincioşii îşi dovedesc puterea psihică de a renunţa la ceva pentru un scop spiritual, ceea ce arată putere şi forţă interioară. În plan spiritual, postul trebuie să ducă la o disciplinare şi curăţare ale fiinţei, mentalului şi emoţionalului uman.
Pe plan alimentar, postul conduce spre o hrană minimă, naturală, non-animală.
Istoria postului
În general, în vechime, postul era mult mai aspru decât în prezent. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până în ceasul al nouălea din zi, spre seară. Exceptate de ajunare erau doar zilele de sâmbătă şi duminică.
În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile vremurilor, unii credincioşi posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică vineri şi sâmbătă înainte de Paşti. Uneori, postul dura trei zile, o săptămână, dar în anumite comunităţi religioase se postea chiar chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti.
De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru.
Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.
La Ierusalim, în sec. IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, se postea numai patruzeci de zile.
În unele mânăstiri, exista obiceiul ca unii călugări să plece în singurătate, în perioada postului, folosind, în acest răstimp, o hrană exclusiv vegetariană.
Tradiţii şi obiceiuri
Postul Paştelui sau Postul Mare începe, anul acesta, pe 18 martie şi se încheie pe 5 mai.
Înainte de Postul Paştelui, se spune că toate rufele trebuie să fie spălate, iar vasele trebuie să fie opărite.
În a cincea săptămână de post, încep Deniile, dată la care începe curăţenia de primăvară.
Potrivit canoanelor Bisericii, în timpul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.
Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor.
La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).
Sunt oprite nunţile şi serbarea zilelor onomastice, în Postul Paştelui. Odinioară, chiar şi legile Imperiului Bizantin interziceau toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp.
Postul Paştelui este, de asemenea, perioada în care cei mai mulţi credincioşi se spovedesc şi se împărtăşesc.
