• Luna noiembrie aduce noi întâlniri cu pasionații de literatură, la Librăria Elstar din Câmpina.
• Trei lansări de carte devin ocazii minunate pentru noi povești, noi emoții și mai ales dialog despre reflecții asupra condiției umane, într-o atmosferă magică de toamnă.
Trei noi întâlniri culturale la Librăria Elstar din Câmpina transformă luna noiembrie într-o perioadă plină de bucurie pentru iubitorii de literatură.
„Vremea iubirii”, de Ismail Kadare, la Elstar
Vineri, 6 noiembrie, de la ora 17.00, la Serata Culturală Elstar nr. 167 are loc lansarea volumului „Vremea iubirii”, de Ismail Kadare, apărut în colecția „Raftul Denisei” a Editurii Humanitas, 2026.

Autorul este unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii europene contemporane, iar romanului său autobiografic „Vremea iubirii” a fost tradus din limba albaneză de Marius Dobrescu.
Cartea „Vremea iubirii” este o poveste despre adolescență, prietenie, descoperire și libertatea conștiinței, desfășurată pe fundalul transformărilor dramatice ale Albaniei postbelice.
Alcătuit din trei părți, romanul autobiografic „Vremea iubirii” surprinde anii în care lumea veche se confruntă dureros cu noua ordine politică, odată cu instaurarea și consolidarea regimului comunist.
În centrul narațiunii se află trei adolescenți care, în timp ce descoperă frumusețea prieteniei, primele aspirații și provocările maturizării, sunt martorii unei realități tot mai apăsătoare, marcate de teamă, suspiciune și represiune.
Cu sensibilitate, umor și ironie, Ismail Kadare reconstituie universul copilăriei și adolescenței petrecute în orașul natal, Gjirokastra, explorând fragilitatea inocenței într-o lume dominată de constrângeri ideologice.
Dincolo de dimensiunea autobiografică, romanul devine o reflecție asupra libertății interioare, a demnității umane și a puterii individului de a-și păstra autenticitatea chiar și în vremuri tulburi.
Volumul întregește parcursul autobiografic al operei lui Ismail Kadare, anticipând universul literar al romanului „Amurgul zeilor stepei”.
Marius Dobrescu, scriitor, jurnalist, traducător și eseist, este cunoscut în special pentru contribuția sa remarcabilă la traducerea și promovarea operei lui Ismail Kadare în limba română, fiind principalul său traducător pentru publicul din România.
Prin activitatea sa de traducător, Marius Dobrescu a construit o punte culturală între literatura albaneză și cea română, facilitând accesul cititorilor la universul literar al unuia dintre marii autori ai secolului XX.
Volumul va fi prezentat de Marius Dobrescu în prezența lui Peter Sragher – poet și traducător, președintele Filialei București – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România și a prof. dr. Christian Crăciun – scriitor și eseist.
Moderatorul evenimentului este scriitorul și jurnalistul Florin Dochia.
„Ne bucurăm să aducem în atenția comunității noastre o operă literară de referință și să găzduim un dialog despre literatură, traducere, memorie și istorie, alături de invitați care contribuie, prin activitatea lor, la promovarea valorilor culturale”, transmite Lorena Crintea, gazda evenimentului și reprezentantul Librăriei Elstar.
Evenimentul AICI.
„Plutind cu Miss Liberty. Însemnări de reporter”, de Marian Nencescu
Vineri, 13 noiembrie, de la ora 18.00, Serata Culturală nr. 168 se deschide publicului pentru lansarea cărții „Plutind cu Miss Liberty. Însemnări de reporter”, de Marian Nencescu, Editura UZP, 2026.

Volumul propune cititorilor o incursiune într-un univers al observației, al experiențelor de viață și al reflecției asupra condiției umane.
Pornind de la experiența jurnalistică și de la întâlnirea cu realități și destine diverse, autorul explorează teme precum viața, timpul, destinul și libertatea, înțeleasă nu doar ca simbol, ci ca nevoie fundamentală a ființei umane.
Statuia Libertății devine astfel un reper simbolic al unei meditații despre alegeri, responsabilitate, demnitate și aspirația permanentă a omului către libertate.
„În esență, nu despre Statuia Libertății în sine este vorba acum, ci despre «ideea de libertate», o nevoie ontologică, o predispoziție naturală, se pare, a ființei umane, de a tânji către (mai) binele, niciodată atins”, transmite Marian Nencescu.
Marian Nencescu este scriitor, jurnalist, critic literar, cercetător științific și doctor în filosofie, cu o remarcabilă activitate în domeniul culturii, literaturii și presei românești.
Doctor în filosofie al Universității de Nord din Baia Mare, cu o teză dedicată timpului în basmul tradițional românesc, a îmbinat, de-a lungul carierei, jurnalismul, cercetarea academică și activitatea editorială.
A ocupat funcții importante în instituții culturale și de presă, printre care Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”, Ministerul de Interne și Biblioteca Metropolitană București.
Este cercetător științific la Institutul de Filosofie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, redactor-șef al revistei „Detectiv Cultural” și președinte al Filialei Presă Culturală din cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
Autor al unei opere editoriale consistente, a publicat volume de filosofie, critică literară, eseistică și istorie culturală, între care „Timp și mit în basmul tradițional”, „Respirația lecturii”, „Lecturi cu premeditare”, „Dialoguri confortabile”, „Specific și diversitate. Lecturi filosofice”, „Maria Tănase, Sfinxul cu zâmbet amar” și „Călăuză printre cărți. Texte de însoțire”.
A realizat antologii, a îngrijit ediții dedicate unor personalități ale filosofiei românești și a colaborat cu numeroase publicații literare, culturale și academice.
Pentru contribuția sa în domeniul filosofiei, a fost distins cu Premiul pentru Filosofie al Filialei Târgu Mureș a Uniunii Scriitorilor din România, în anul 2019.
Cel mai recent volum al său, „Plutind cu Miss Liberty. Însemnări de reporter”, aduce în atenția cititorilor reflecții despre viață, destin, libertate și experiența umană, într-o perspectivă în care observația jurnalistică se întâlnește cu meditația filosofică.
Volumul va fi prezentat de personalități ale vieții culturale, literare și artistice:
Prof. Christian Crăciun – scriitor și eseist, un apropiat și apreciat colaborator al Seratelor Culturale Elstar, ale cărui intervenții oferă perspective valoroase asupra literaturii și ideilor.
Teodora Marin – jurnalist cultural, director general al publicației „Ultima Oră”, fotograf pasionat și coordonator al Editurii UZP din cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, implicată activ în promovarea autorilor și a proiectelor editoriale.
Claudia Motea – actriță, regizoare, dramaturg și scriitoare româno-canadiană, cu o carieră artistică desfășurată în România și pe scene internaționale. Director al Teatrului NostruM și profesor la Centrul Cultural UNESCO „Mihai Eminescu”, Claudia Motea îmbină activitatea artistică și literară cu pasiunea pentru educație și promovarea valorilor culturale.
Moderator este Florin Dochia – scriitor, jurnalist și editor, un susținător constant al dialogului literar și al întâlnirilor culturale organizate la Librăria Elstar.
Atmosfera seratei va fi îmbogățită de un moment artistic susținut de tenorul Paul Celmare, reprezentant al noii generații lirice românești, apreciat pentru vocea sa amplă, luminoasă și expresivă, cu o remarcabilă forță dramatică.
„Va fi o seară despre cărți și oameni, despre puterea cuvântului, despre libertatea de a gândi și de a alege, dar și despre rolul culturii în înțelegerea lumii în care trăim”, transmite Lorena Crintea, director al Librăriei Elstar, gazda evenimentului.
Evenimentul AICI
„În cădere, becurile se aprind”, de Savu Popa, la Librăria Elstar
Serata Culturală Elstar nr. 169, de vineri, 27 noiembrie, își deschide porțile la ora 17.00 pentru lansarea volumului „În cădere, becurile se aprind”, de Savu Popa, Editura Tracus Arte, 2026.

Invitații sunt autorul cărții, Savu Popa, prof. Christian Crăciun, prof. Maria Dobrescu și scriitorul Mircea Teculescu.
Moderatorul evenimentului este Florin Dochia, scriitor și jurnalist.
Evenimentele au loc la sediul Librăriei Elstar: Câmpina, Bd. Carol I nr. 44.
Magazin online: www.elstargroup.ro.
Actualitatea Prahoveană și ArteFapte sunt parteneri media ai evenimentelor Elstar.
CITEȘTE ȘI: „Caietele NORR”: Întâlnire cu literatura, la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană