Prezent la Actualitatea LIVE, Radu Florian, Sindicatului Administrației Publice și Asistenței Sociale Ploiești, a vorbit despre activitățile organizației pe care o conduce și despre negocierile purtate cu Primăria Ploiești.
„Am devenit o organizație sindicală în care lumea are foarte mare încredere, au aderat foarte multe persoane. Să vii la serviciu și să te întâlnești pe culoar cu domnul primar și să înceapă să te jignească, să spună că te dă afară, că te bagă în pușcărie sau că îți face dosar penal doar pentru că nu este aprins nu știu ce bec la etajul cinci…”, a declarat Radu Florian, Sindicatului Administrației Publice și Asistenței Sociale Ploiești.