Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ce se întâmplă cu taxele și impozitele la Ploiești. Simona Dolniceanu, director al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, invitat special la INDUBITABIL, cu Marius Visarion - Actualitatea Prahoveană

Taxele și impozitele au crescut în România. Ce se întâmplă la Ploiești - INDUBITABIL, emisiunea de dezbatere realizată de Actualitatea Prahoveană, revine cu o ediție dedicată unuia dintre cele mai sensibile subiecte ale momentului: majorarea taxelor și impozitelor locale, un fenomen care se manifestă peste tot în România.

Moderată de Marius Visarion, emisiunea aduce în discuție situația din Ploiești, acolo unde noile valori ale taxelor și impozitelor au generat nemulțumiri și întrebări legitime în rândul contribuabililor.

Invitata ediției este Simona Dolniceanu, director al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, care explică:

de ce au fost majorate taxele și impozitele locale;

ce obligații vin din legislația națională și ce decizii țin de administrația locală;

care este impactul direct asupra ploieștenilor;

dacă există marjă de ajustare sau corecție.

INDUBITABIL rămâne un spațiu de dialog direct, cu întrebări clare și explicații asumate, într-un context în care deciziile fiscale afectează fiecare familie și fiecare firmă. Emisiunea poate fi urmărită pe YouTube și Facebook – Actualitatea Prahoveană. Vezi toate producțiile video marca APH aici: https://actualitateaprahoveana.ro/aph-tv

Watch the video

Back To Top