Restaurantele "President" de la ieșirea din Ploiești spre Bucov nu au autorizație de construcție și vor fi demolate, titrează ziarulincomod.ro. Cele trei "corturi" situate pe strada Ștrandului din Ploiești au fost practic ridicate de proprietar după bunul plac, fără aviz de construcție. Având în vedere amploarea acestor clădiri, curios este faptul cum au reușit să funcționeze o perioadă bună de timp fără autorizație, cum au trecut peste controalele efectuate, având în vedere că la fiecare aviz este necesară autorizația de construcție.
Reporterii ziarului Incomod au aflat în exclusivitate despre faptul că restaurantele President nu dețin autorizație de construcție, informație confirmată ulterior de Direcția de Urbanism printr-o adresă trimisă publicației noastre:
" Referitor la complexul President, la controlul efectuat pe teren s-a constatat că S.C.Rombeer Crângaşu S.R.L. în calitate de proprietar al imobilului situat în Ploieşti, str. Ştrandului nr. 61A, a executat lucrări de construcţii constând din realizarea a trei corturi-evenimente, fără a poseda autorizaţie de construire. Întrucât au fost încălcate prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, modificată prin Legea nr. 261/2009, art. 26, lit. a, pe cale de consecinţă, S.C. Rombeer Crângaşu S.R.L. a fost sancţionat contravenţional prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 0000758/2015. Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor s-a dispus desfiinţarea lucrărilor edificate nelegal."
Omul de afaceri Gabriel Crângașu este cel care deține prin firma SC Rombeer Crângașu SRL complexul President situat pe strada Ștrandului la ieșirea din Ploiești. Crângașu a apărut în atenția opiniei publice în repetate rânduri, fiind cunoscut ca apropiat al fostului ofițer BCCO Emanuel Saghel, dar și al fostului adjunct al șefului Poliției Prahova, Adrian Rădulescu, aceștia fiind finii săi, ambii cercetați pentru fapte de corupție, într-un dosar instrumentat de DNA.
Integral - ziarulincomod.ro