Portalul www.ancheteonline.ro titrează că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) l-a dat în judecată pe Gelu Voican Voiculescu şi solicită judecătorilor să-l evacueze cu forţa dintr-o vilă situată în zona Aviatorilor din Bucureşti, deoarece refuză de trei ani să plătească chirie.
Omul care s-a ocupat de treburile “murdare” ale regimului Iliescu, inclusiv de îngroparea cadavrelor soţilor Ceauşescu, datorează statului român peste 1 milion de lei (250.000 euro).
De mai bine de zece ani, Gelu Voican Voiculescu locuieşte într-o casă a Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Vila de pe strada Barbu Iscovescu din sectorul 1 al Capitalei are nouă camere, trei băi, trei bucătării, o mulţime de dependinţe, având o suprafaţă locuibilă de aproape 300 mp, plus o curte de 456 mp.
Cu toate că stă într-un cartier rezidenţial din zona Aviatorilor, Gelu Voican Voiculescu refuză de trei ani să plăteasca chirie către RAAPPS, acumulând o datorie de peste 1 milion de lei.
Cum fostul fost vice-prim ministru din guvernul provizoriu Petre Roman nu a dat curs somaţiilor RA-APPS, Regia a fost nevoită să îl dea în judecată, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Sectorului 1.
În 2001, între RAAPPS şi Gelu Voican Voiculescu a fost semnat un contract pentru casa din strada Barbu Iscovescu, chiria ridicându-se la suma modică de 1,4 milione lei vechi (aproximativ 35 de euro la valoarea de acum).
Peste numai trei ani, guvernul PSD condus de Adrian Năstase a dat o ordonanţă de urgenţă prin care toate contractele încheiate de RA-APPS erau prelungite automat pe cinci ani, foştii demnitari continuând să se lăfăiască în locuinţe de protocol, deşi legea nu le mai dădea la mulţi acest drept.
Gelu Voican Voiculescu a continuat să plătească o chirie insignifiantă până în 2008, când, prin două ordonanţe de urgenţă RA-APPS este obligată să mărească tarifele.
Din acel moment, Voican Voiculescu a refuzat să mai plateasca chirie.
Mai mult, în 2009, a expirat şi contractul de închirieie, însă Voican Voiculescu tot nu a vrut să plece din casa RA-APPS.
“Este o calomnie odioasă, pe care o resping cu temeinicie, personalitatea mea de fost viceprim-ministru al primului Guvern al României democratice fiind de necontestat. Să le fie ruşine”, se plânge Voican în instanţă.
Sursa: ancheteonline.ro
Sursa foto: mediafax.ro