O nouă victimă a nesfârşitei „tranziţii" postdecembriste este, astăzi, cunoscuta societate producătoare de utilaj petrolier UZTEL SA. Fabrica ploieşteană a ajuns în situaţia de a-şi încheia, în mod tragic, tumultoasa istorie de peste 100 de ani, după ce Tribunalul Prahova, prin Secţia 2 Civilă – Contencios Administrativ şi Fiscal, a hotărât, în 17 octombrie 2011, demararea procedurii de faliment. Actualitatea Prahoveană vă dezvăluie, în exclusivitate, epopeea unui dezastru managerial în urma căruia peste 600 de angajaţi riscă să rămână pe drumuri.Decizia Tribunalului Prahova, prin care instanţa comercială a hotărât că unica soluţie este punerea lacătului pe uşa unei societăţi cu cifră de afaceri de zeci de milioane de euro, reprezintă un deznodământ cel puţin ciudat pentru o fabrică de talia UZTEL SA. Cum s-a ajuns aici, atâta timp cât uzina ploieşteană îşi desfăşoară activitatea cu peste 600 de salariaţi angajaţi pe ştatele de plată, având exporturi în zeci de state ale lumii? Ce l-a determinat pe magistratul care a judecat cauza să pronunţe, fără echivoc, falimentul unei uzine care este încărcată de angajamente şi comenzi profitabile?
De la Standard OIL Company la SC Faliment SA
Pentru a înţelege de ce miza falimentului UZTEL este uriaşă, trebuie să vedem ce reprezintă uzina ploieşteană, atât din perspectiva strategică, în economia naţională, cât şi din punct de vedere social, având în vedere faptul că sute de familii îşi ridică, lunar, chenzina, de aici.
Societatea ploieşteană UZTEL reprezintă unul dintre principalii producători români de echipamente petroliere, cu o experienţă în domeniu începând din anul 1904. Firma deţine laboratoare de cercetare şi de producţie, fiind certificată la nivel mondial pe toate standardele de calitate existente. Este cunoscut faptul că la poarta uzinei fac coadă camioane din toată lumea pentru a transporta echipamentele petroliere fabricate aici.
Compania şi-a început activitatea în anul 1904, fiind a doua societate din lume cu acest profil de producţie, după o societate americană inaugurată în 1902, cu doi ani înainte. Şi UZTEL a purtat, o vreme, pălăria managementului american, societatea din 1904 numindu-se Compania Româno – Americană, filiala Standard OIL USA. La acea vreme, societatea a construit rafinării în jurul Ploieştiului şi ateliere de reparaţii afiliate acestora. Pe parcursul existenţei sale, Uztel a remunerat mii de angajaţi, iar astăzi peste şase sute de persoane continuă să lucreze în cadrul uzinei ploieştene.
Naţionalizarea
După venirea regimului comunist la conducerea ţării, UZTEL a fost naţionalizată cu japca, după moda vremii, fiind preluat de Ministerul Petrolului din România, primind numele cunoscut astăzi. UZTEL a devenit unul dintre principalii producători de utilaj petrolier pentru industria naţională, asigurând, totodată, şi mentenanţa pentru toată gama de echipamente petroliere existente.
Trecerea de la stat în mâna salariaţilor
După căderea regimului comunist, în 1991, fabrica devine societate comercială pe acţiuni, iar în 2004 se privatizează prin metoda MEBO, devenind societate privată cu capital majoritar românesc.
Ce înseamnă privatizarea MEBO
MEBO reprezintă o metodă de privatizare care presupune trecerea mijloacelor de producție ale unității economice din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor, angajaților sau salariaților. Odată transformată în societate pe acțiuni, statul le oferă muncitorilor dreptul de întâietate pentru cumpărarea acțiunilor, implicit a societății. Prețul acțiunilor era stabilit de stat și nu a reflectat valoarea reală, fiind adesea un preț simbolic, uneori acțiunile fiind oferite gratuit.
Managementul ultimilor ani şi drumul către incapacitatea de plată
Aşadar, după ce a rezistat americanilor, comuniştilor, dar şi perioadei întunecate din anii 90, UZTEL a fost băgată cu un picior în groapă după privatizarea de mare „succes" din perioada guvernării Năstase. Respectând tipologia devalizării a tot ce a însemnat, după Revoluţie, fabrică privatizată generatoare de profit, şi UZTEL s-a îmbolnăvit de cel mai periculos virus: căpuşarea.
În jurul uzinei au început să roiască furnizori de materie primă care au vândut societăţii tot ce îi era necesar pentru desfăşurarea în bune condiţii a producţiei. La preţul „corect", desigur!
Surse din cadrul uzinei ne-au declarat că majoritatea firmelor furnizoare de materie primă a UZTEL erau paravanul perfect pentru bunăstarea unor persoane angajate în societate pe poziţii de conducere, unele dintre acestea deţinând poziţii importante şi în rândul acţionarilor. Pentru că, nu-i aşa, fabrica este a muncitorilor, deţinători de procente infime din numărul total de acţiuni, însă grosul rămâne în mâna băieţilor deştepţi.
Schema clasică de făcut bani
Schema contractelor „în familie" este simplă: un membru al acţionariatului UZTEL îşi înfiinţează o firmă. Acţionarul este, pe lângă administratorul societăţii, şi angajat UZTEL. SRL-ul înfiinţat vinde, în mod desigur întâmplător, exact lucrurile de care societatea producătoare de utilaje petroliere are nevoie.
Conflictul de interese generează profit pentru societatea-căpuşă, dar şi pierdere pentru UZTEL. Pentru că, nu-i aşa, bunurile vândute uzinei sunt achiziţionate la preţuri supraevaluate chiar şi de trei ori faţă de valoarea pieţei. Şi pentru că orice căpuşă care se respectă trebuie să deţină o vedere de ansamblu, micul patron de SRL abonat la banii UZTEL îşi inventează şi câteva companii off-shore, pe unde se poartă de zece ani încoace: Cayman, Insulele Virgine, statul american Delaware.
Lanţul trofic al relaţiei imorale cu bugetul UZTEL este continuat: SRL-ul căpuşă vinde supra-evaluat materie primă la UZTEL, UZTEL gâfâie dar cumpără, după care vinde la preţ subevaluat materia finită către offshore-uri la preţuri situate sub preţul de producţie. Toată lumea câştigă cu o singură excepţie: UZTEL SA care, în anul 2010, după un manageriat de mare angajament din partea fostului consiliu de administraţie, a intrat în incapacitate de plată.
Un singur exemplu acum, urmând ca, în viitor, să revenim cu date ample legate de circuitul devalizării: fabrica deţine, în acest moment, stocuri de rulment cumpărat de la una dintre societăţile partenere în cuantum de aproximativ 25.000 de bucăţi. Comanda a conţinut, iniţial, o cantitate mult mai mare. Conform datelor obţinute din interior, UZTEL nu ar folosi o cantitate mai mare de 1000-2000 de rulmenţi pe an. În schimb, fosta conducere a fost prevăzătoare: a cumpărat peste 35.000 de bucăţi odată, presimţind, probabil, o criză mondială de rulmenţi în viitorul apropiat.
După acest model, societatea a funcţionat până în 2010 când fostul consiliu de administraţie s-a prezentat în faţa instanţei pentru a cere declanşarea insolvenţei. Datoriile UZTEL nu mai puteau fi plătite, societatea nemaiputând să-şi permită să funcţioneze.
Da, aţi sesizat corect: aceiaşi tipi performanţi care au băgat-o în groapă au pregătit crucea şi coliva uzinei, aşa cum le stă bine unor creştini cu buzunarele doldora.
Audit fără drept de apel
Un raport de audit întocmit la UZTEL pentru anul 2010 arată că 39 la sută din cifra de afaceri a societăţii s-a derulat prin societăţi afiliate fabricii – numai câteva milioane de euro pe an, că avea balta peşte.
Insolvenţa şi eliminarea de la butoane a fostei conduceri
În noiembrie 2010, conform legii, noul administrator judiciar confirmat de creditorii UZTEL şi investit de instanţă a intrat în funcţie, a revocat consiliul de administraţie, a demis directorul şi a preluat managementul companiei aflate acum în insolvenţă. În acel moment, la preluarea societăţii de către administratorul judiciar, fabrica avea salariile neplătite către personal de peste cinci luni de zile, datorii imense către furnizori, creditori şi stat. În această situaţie tensionată, când conturile erau blocate iar muncitorii se aflau în pragul unei greve generale, când toţi partenerii de afaceri şi statul nu mai păsuiau compania, administratorul judiciar a operat schimbări majore în managementul resurselor. Bineînţeles, s-a început cu anularea contractelor păguboase, care, aşa cum intuiţi, a produs un puternic cutremur în zona afiliată la bani fără număr, vorba unor vedete maneliste autohtone.
Echilibrarea datoriilor şi planul de reorganizare
În acest mediu ostil, managementul administratorului judiciar a reuşit să aducă datoriile fabricii la zi, achitând către creditori şi fisc ce era de plătit de la momentul declanşării stării de insolvenţă. Culmea coincidenţei, societatea a început să producă profit odată cu rezilierea contractelor păguboase cu furnizorii contractaţi de fosta conducere.
Desi aflată în procedura insolvenţei din septembrie 2010, UZTEL SA Ploieşti, uzina producatoare de echipamente şi utilaj petrolier fondată în 1904, a încheiat exerciţiul financiar 2011 cu un profit din exploatare de peste şapte milioane de lei, după ce în anul 2010 a înregistrat o pierdere de 16 milioane de lei.
Şi cifra de afaceri înregistrată în 2011 este mai mare cu 64 % faţă de anul precedent când societatea prahoveană a realizat o cifră de afaceri de peste 46 de milioane de lei.
Odată ieşit din marasmul falimentului, UZTEL, prin administratorul judiciar, a conceput, în conformitate cu legea, un plan de reorganizare care a fost supus, spre aprobare, creditorilor principali ai societăţii.
Datoria istorică totală a UZTEL se ridică la aproximativ 19 milioane de euro. Principalul creditor este ANAF– creditor garantat, urmând ING România şi alţi creditori mai mici.
Avocatul Remus Borza, liderul consorţiului de administratori judiciari ai UZTEL: „Printr-o gestiune riguroasă a resurselor financiare am reuşit să încheiem anul 2011 cu un disponibil de 3 milioane de euro"
Contactat telefonic de reporterii noştri, avocatul Remus Borza, practicianul coordonator al Euro Insol şi liderul de consorţiu desemnat de Adunarea Creditorilor din UZTEL, ne-a declarat că, în momentul deschiderii procedurii insolvenţei, în 2010, UZTEL SA era în incapacitate de plată. Societatea înregistra restanţe la plata salariilor pe ultimele 5 luni în valoare de peste 3 milioane lei, restanţe către furnizorii de utilităţi şi materii prime, fapt care a condus la încetarea producţiei, neplata impozitelor către bugetul consolidat şi a ratelor către banci şi firmele de leasing.
Conform declaraţiei lui Borza, situaţia a generat popriri pe conturi şi executări de active din patrimoniul societăţii. Administratorul judiciar spune că a reuşit, în 2011, recuperarea unor creanţe istorice de peste 2 milioane de dolari, ajungându-se la zi cu plata datoriilor către furnizori, salariaţi şi bugete. Vorbim despre datoriile la zi, nu cele istorice, care au declanşat starea de insolvenţă a societăţii (datoria de 19 milioane de euro despre care vorbeam mai devreme). UZTEL a încheiat anul 2011 cu un profit de 1.800.000 Euro. La bugetul statului s-au efectuat plăţi de 18.391.240 lei, la salariaţi de 12.697.026 lei iar la furnizorii de materii prime, utilităţi şi leasing - 32.722.411 lei, spune administratorul judiciar.
Planul de reorganizare al UZTEl, votat de creditorii principali
Aşa cum spuneam, principalul creditor al societăţii este ING Bank. Totodată, statul român, prin ANAF, îşi aşteaptă banii de la UZTEL. Aceştia sunt cei mai importanţi jucători de la masa credală, urmându-le societăţi mai mici care au avut relaţii comerciale cu UZTEL. Dintre acestea, lista cuprinde şi numele unor societăţi legate de acţionariatul fabricii.
Odată cu analizele pozitive de profit din ultimul an de activitate, când societatea a început să funcţioneze la parametri normali sub managementul noii conduceri, în septembrie 2011 a fost votat planul de reorganizare al societăţii ploieştene în cadrul Adunării Creditorilor.
Creditorul ING Bank a propus un plan de reorganizare al societăţii pe 3 ani ce vizează plata creanţelor garantate în cuantum de peste 12 milioane EURO înscrise în Tabelul definitiv al creanţelor. Planul avea şi susţinerea ANAF, cel mai mare creditor garantat al societăţii.
Planul prevede ca din creanţa de 18 milioane de euro înregistrată de UZTEL, să se plătească, în intervalul de 3 ani, 12 milioane de euro.
La şedinţa Adunării Creditorilor din 22 septembrie 2011, planul a fost votat cu o majoritate de 71%. Votarea a fost împărţită în trei categorii: garantaţi, bancari şi chirografari. Dacă la primele două categorii votul a fost sută la sută pozitiv în favoarea planului de reorganizare propus de ING şi girat de ANAF – unde societatea are cele mai mari datorii, a treia categorie a votat într-un procent mai mare împotriva planului. Categoria chirografarilor este categoria mai puţin favorizată, conform legii, unde există firmele furnizoare de diferite servicii a căror creanţă, conform planului, ar urma să fie lăsată la final, sau chiar eliminată complet.
În şedinţa respectivă a existat şi un al doilea plan de reorganizare propus de adunarea consiliului acţionarilor din UZTEL, girat de administratorul special al societăţii (nu de către consorţiul administratorilor judiciari – în starea de insovenţă, o societate este manageriată de un administrator judiciar şi de un administrator special, reprezentant al acţionarilor ). Acest plan a fost respins de majoritatea creditorilor, atât de cei garanţi, cât şi de o parte din cei chirografari, fiind aprobat planul ING.
Planul de reorganizare girat de creditorii garantaţi fiind aprobat de majoritatea dintre creditori, conform tabelului creanţelor, acesta a fost prezentat în faţa instanţei Tribunalului Prahova, pentru ca judecătorul sindic să îşi dea girul final asupra proiectului oficial de reorganizare a UZTEL.
Surpriză de proporţii: judecătorul Tribunalului Prahova a hotărât falimentul, în locul reorganizării
În momentul analizei factorilor de profit, prin care creditorii au confirmat planul de reorganizare, atât ING Bank cât şi statul român, prin ANAF, administratorul judiciar s-a prezentat, aşa cum spune legea, cu proiectul aprobat de toate instituţiile financiare sau bugetare implicate în recuperarea datoriilor de la UZTEL în faţa magistraţilor Tribunalului Prahova. Conform legii, judecătorul sindic confirmă sau respinge planul de reorganizare aprobat deja de către creditorii unei societăţi, urmând să îşi dea viza de legalitate prin hotărâre pentru bunul mers al unei societăţi care încearcă să-şi revină din toate punctele de vedere.
Spre stupefacţia creditorilor UZTEL, dar şi a angajaţilor, magistratul, în loc să gireze planul de reorganizare, dispune demararea procedurii de faliment a societăţii UZTEL.
Decizia magistratului este bazată pe mai multe obiecţii de ordin juridic şi procedural. Conform hotărârii instanţei Tribunalului Prahova, planul de reorganizare este incomplet şi nu acoperă plata tuturor datoriilor, categoria creditorilor chirografari fiind defavorizată nu numai din punct de vedere legal, aşa cum prevede orice lege care vizează despăgubirile în astfel de situaţii, cât şi faptic. Instanţa a considerat în textul respectiv că planul de reorganizare girat de ING reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât „un plan de faliment".
Reprezentantul consorţiului de administratori judiciari care manageriază, în acest moment, interesele fabricii UZTEL consideră decizia instanţei nejustă şi nerealistă. Practicianul în insolvenţă Remus Borza, administratorul judiciar, spune că, în timp ce instanţa a considerat că planul de reorganizare ar fi unul care vizează falimentul, judecătorul a hotărât chiar el declanşarea procedurii de faliment a societăţii. Legat de plata tuturor creanţelor, Remus Borza susţine că planul de reorganizare este unul realist, calculul acestuia analizând în mod corect potenţialul real al UZTEL care, de un an este pe profit sub conducerea societăţii sale de administare judiciară.
„Trebuie să înţelegeţi că planul de reorganizare al UZTEL este singurul capabil să încerce repunerea societăţii pe un făgaş normal de funcţionare. După ce ani de zile a fost căpuşat, UZTEL a ajuns în 2010 în incapacitate de plată în urma managementului dezastruos al fostei conduceri. În acest moment, toţi cei şase sute de angajaţi îşi pun speranţa în noi, pentru că îşi iau salariul la timp. Când societatea a intrat în procedura de insolvenţă, în 2010, oamenii nu îşi mai luau salariile de cinci luni de zile, oprind producţia şi declanşând proteste.
În acest moment, după ce am anulat nişte contracte dezastruoase cu anumiţi furnizori de servicii şi materiale, după ce am recuperat în jur de două milioane de euro datorii istorice, societatea funcţionează acum pe plus. Mai mult, decizia instanţei produce efecte dezastruoase nu numai din punct de vedere social, ci şi economic. Noi, în acest moment, avem comenzi cu societăţi din toată lumea. UZTEL fabrică produse sub comenzi ferme, care se întind pe ani de zile. Societăţile din afară, dar şi Petrom, un client important al societăţii UZTEL, dau avansuri, produsele sunt în procesul de fabricare, nu poţi să pui, pur şi simplu, lacătul pe uşă. Este ilogic, inuman şi imoral ceea ce s-a întâmplat la Tribunalul Prahova", declară Borza.
Final şi recurs
În data de 9 februarie se judecă, la Curtea de Apel Ploieşti, recursul înainta de consorţiul administratorilor judiciari de la UZTEL pentru anularea deciziei Tribunalului Prahova. Ne abţinem de la a comenta, nefiind specialişti, dacă instanţa prahoveană a judecat corect sau incorect declararea falimentului. Nu băgăm mâna în foc că, în spatele unor decizii ale părţilor nu stau interese economice mai mari decât ceea ce se vede astăzi. Viitorul va confirma sau nu acest fapt. Cert este că, în acest moment, dacă falimentul este girat şi de Curtea de Apel, se întâmplă următoarele lucruri:
1. Cei şase sute de lucrători rămân pe drumuri, îngreunând bugetul de stat prin ajutoarele financiare legale (şomaj, etc);
2. UZTEL este compromisă la listarea pe Bursă (acolo unde s-a şi afişat deja decizia de faliment a instanţei Tribunalului Prahova);
3. UZTEL, după peste 100 de ani de activitate şi parteneriate internaţionale pe tot globul (în acest moment, societatea derulează contracte în România, Statele Unite, India şi încă alte zece state), în care numele uzinei a însemnat, în primul rând, garanţia producţiei de utilaje necesare industriei petroliere la un standard calitativ ridicat, să se compromită complet brandul, indiferent dacă peste un an sau zece cineva va cumpăra pe nimic societatea, încercând să o pună pe picioare;
4. Toate activele societăţii vor fi împrăştiate (creditul ING a fost folosit, acum câţiva ani, pentru retehnologizare, fiind achiziţionate câteva utilaje moderne de producţie);
5. Bugetul de stat pierde impozite de milioane de euro anual rezultate din cifra de afaceri şi TVA;
6. Bugetul finanţelor locale Ploieşti pierde banii rezultaţi din impozite.