Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

reclamație preot ceptura
Categorie: Dezvăluiri
  • Modul în care un preot din Prahova vrea să-și motiveze enoriașii pentru a participa la lucrările din parohie a stârnit nemulțumirea unora dintre săteni.
  • Aceștia reclamă că părintele i-a mustrat public, pe rețelele de socializare, pe cei „îndărătnici în ale credinței, nepăsători și neinteresați”, ba chiar că preoctul ar fi lansat amenințări voalate, prin intermediul mesajului de zilele trecute.

Unul dintre locuitorii satului Rotari, comuna Ceptura, ne-a adus în atenție postarea preotului care își exprimă, pe rețelele de socializare, nemulțumirea față de „așa-ziși creștini de suprafață sau de ocazie”. În mesajul publicat pe Facebook, părintele îi critică pe cei care nu participă, cu muncă și contribuție financiară, la amenajarea unor alei în cimitir, lucrare în derulare în această perioadă. 

NIMENI din cei care dețin morminte în cimitirul parohial NU vor putea intra în posesia lor legală (nu pe vorbe/ci pe acte), fără să aibă ACT de CONCESIUNE, SĂ-ȘI PLĂTEASCĂ LA ZI TOATE DATORIILE FAȚĂ DE CIMITIR ȘI SĂ ACHITE SUMA DATORATĂ PENTRU ALEI”, scrie, printre altele, părintele, într-o postare pe pagina sa de Facebook:

sesizare ceptura preot2

sesizare ceptura preot3

Am solicitat un punct de vedere din partea părintelui, care apreciază că este vorba despre „reclamații nefondate”, bazate pe o „părere personală” și care nu reflectă realitatea din comunitatea respectivă:

„Suntem o comunitate foarte mica si cu toate acestea incercam sa raspundem nevoilor administrative, dar si filantropice ale credinciosilor. Ca orice cimitir, fiecare credincios ce detine loc de veci are o responsabilitate de a-si achita datoriile anuale (intretinere de cimitir), act de concesiune...etc...sume stabilite de Consiliul Parohial in functie de nevoile necesitatile parohiei, dar si dupa puterea financiara a credinciosilor. In aceasta vara s-au turnat alei in tot cimitirul parohial, in regie proprie muncind oameni benevoli iubitori de biserica si care au inteles necesitatea practica a acestui santier.. Eu insumi am muncit cot la cot cu ei (4 muncitori benevoli) , am muncit si pentru cei incapatanati care nu-si fac datoria morala si financiara fata de cimitir, avand si un accident, carand galeti cu beton am cazut si mi-am fracturat mana in doua parti, aflandu-ma in ghips cu mana si acum”.

În răspunsul său, părintele punctează că, de asemenea, la nivelul parochiei au loc „acte de milostenii si faceri de bine fata de copii si batrani”, amintind de „bursele de studiu pe care lunar le dam catorva copii cu privatiuni materiale, dar foarte buni la invatatura, rechizite scolare pe care le daruim in fiecare an la cei peste 50 de copii, medicamentele pe care lunar le luam la cateva persoane foarte bolnave si sarace si multe altele...”

Citiți și: BĂRBAT DIN CEPTURA ARESTAT PREVENTIV DUPĂ CE A INCENDIAT MAȘINA FOSTEI SOȚII

 

 

Back To Top