România va fi a patra țară europeană, după Cehia, Slovacia și Polonia, în care se va implementa un sistem de certificare ce oferă garanția că produsele alimentare etichetate special nu conțin aditivii periculoși pe care toată lumea îi cunoaște sub denumirea de E-uri.
Este vorba despre o siglă opțională care va apărea pe etichetele produselor alimentare și pe care producătorii care doresc să o folosească trebuie să o plătească. Pentru a putea purta această siglă, alimentele trebuie testate, pentru a se demonstra că nu conțin niciunul dintre cei 300 de aditivi declarați periculoși la nivelul Uniunii Europene.
Singura problemă ar fi indiferența cumpărătorilor din România la o astfel de etichetare. Nouă din zece români habar nu au ce înseamnă substanțele de pe etichete și nu știu să recunoască prezența E-urilor nocive: conservanți, îndulcitori, coloranți sau glutamați periculoși. Mulți declară că nici nu au încredere că o simplă siglă le garantează calitatea alimentului, ci este numai o scuză pentru scumpirea unor produse, iar numeroși clienți ai magazinelor recunosc că primul și, uneori, singurul lucru pe care îl caută pe etichetă este termenul de valabilitate al produsului.