Ministerul Economiei va pierde 35,4 milioane de lei (aproximativ 7,8 milioane de euro) din bugetul pe 2016, conform proiectului de rectificare bugetară propus de Ministerul Finanţelor. Banii ar fi trebuit să ajungă în economie, finanţând programele de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii.
Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), a declarat, pentru MEDIAFAX, că două dintre programele naţionale, deşi bugetate, nu au mai fost lansate. „Este vorba despre programul pentru incubatoare de afaceri şi de Târgul Naţional al IMM-urilor. În egală măsură, schimbarea condiţiei pentru firme, respectiv cea de decont, a fost o decizie care a făcut neatractive programele", a explicat Florin Jianu.
Integral - mediafax.ro