Legea 150/2016 privind comerțul alimentar a fost anunțată cu surle și trâmbițe, în binecunoscutul stil al noului tip de naționalism românesc, care a revenit la patentul de succes legat de grofii sugători de sânge mioritic. Clasa politică actuală trage de patriotism până la pierderea cunoștinței, fiind un subiect care dă bine la public, aduce voturi și timorează oponentul politic, fiindcă, nu-i așa, ești antiromân dacă poți ridica un semn de întrebare cât de mic asupra unui demers legislativ așa cum e legea amintită mai devreme, care obligă retailerii să pună în rafturi 51 la sută produse românești.
Demersul care, la prima vedere, pare unul de bun simț (românii să-și vândă produsele mai bine decât străinul care suge sângele națiunii) este însă unul lipsit de substanță, atâta timp cât nu atinge problema reală a producătorului agricol și nevoia de reforma profundă a mentalității, la pachet cu legislația românească.
Exemplu:
Dacă ești un producător agricol și dorești să faci o investiție astfel încât să generezi o valoare adăugată mare, care să-ți permită supraviețuirea dar și dezvoltarea, în România trebuie să cheltuiești sute de mii de euro pe rețele care, în orice altă țară a Uniunii Europene sunt puse la dispoziție gratuit de către stat.
Pentru că Vestul a învățat capitalismul de acum câteva sute de ani, iar principala lecție pe care Vestul la care visăm o știe foarte bine este aceea care transformă statul în partenerul investitorului, nu în jandarmul său.
Iar statul european știe că numai dacă sprijini investitorul prin punerea la dispoziție a acestuia a unor chestiuni de bun simț, cum ar fi infrastructura rutieră și surse de curent și gaz acesta va putea genera locuri de muncă, plus valoare și, în final, impozite la stat. Adică win-win situation, care la români este „win" numai la stat.
Concret, să luăm un om care dorește să investească într-o fabrică de produse lactate. Fabricantul trebuie să investească, la un calcul suplu, aproximativ 300.000 de euro în rețele (trafo, etc) – adică investiția aia despre care vă spuneam că în alte state civilizate o face statul, ca să vină în ajutorul investitorului.
După ce faci investiția în rețele, în România le treci cu titlu gratuit în proprietatea statului sau a operatorului de electricitate, a furnizorului. Repet, după ce le-ai făcut din banii tăi.
Cum se reflectă asta în prețul laptelui? Simplu:
Dacă, să zicem, ai o producție de un milion de litri pe an, cu o amortizare a investiției în primii trei ani, rezultă că trebuie să vinzi cartonul de un litru de lapte cu 10 eurocenți mai scump, adică aproape jumătate de leu (0.45 – 0.50 bani).
V-am dat exemplul cu laptele, că am publicat zilele trecute o știre în APH legată de prețul laptelui în Germania. De unde ați citit că neamțul bea lapte și de două ori mai ieftin. Unul dintre motive este ăsta explicat mai devreme. La care se adaugă și altele.
Pe de altă parte, dacă autoritatea locală vrea să sprijine o zonă industrială cu utilități (gaze, apă etc), vine Curtea de Conturi a României și impută investiția.
Iar laptele ăla despre care povestim noi aici rămâne, așadar, mai scump decât laptele nemțesc. Pentru că neamțului i s-au pus la dispoziție utilități gratis la poartă, iar românului nu. Repet, ăsta este doar un exemplu.
De ce producătorul român va muri în continuare de foame
Revenind, așadar, la legea cu 51 la sută produse românești la raft, lege care tocmai ce este amendată de către Comisia Europeană ca fiind anticoncurențială. Înainte de a sări înfierbântați cu capul naționalist înainte, reflectați la calculul de mai sus. Nu străinii ne sug sângele, noi ne lăsăm supți, pentru că statul este incapabil să fie un partener al investitorului privat.
Dacă la raft vor fi 51 la sută produse românești și 49 la sută germane, iar alea germane tot vor fi mai ieftine, va mai conta legea asta în vreun fel? Consumatorul va cumpăra tot produsele mai ieftine, iar producătorul român va muri în continuare de foame. Din vina neamțului? Nu, din vina noastră. Cam atât cu legile populiste, fără nici o finalitate practică. În final, vă adresez, desigur, îndemnul: Consumați produse românești! Cum mențiunea: dacă vă permiteți.
Sebastian Ignat
