Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, s-a aflat, luni, la Sinaia, pentru o întâlnire cu reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), autoritățile locale din stațiunile turistice de pe raza județului Prahova și agenții economici din această zonă, cu prilejul comandamentului de iarnă 2017 - 2018.
Discuțiile au fost centrate pe tema unei bune colaborări între părți, astfel încât România să aibă de câștigat din turism, dar cei prezenți au abordat și subiectul proiectelor pe care primăriile localităților turistice le pot depune în vederea obținerii finanțării în cadrul Master-planului de investiții în turism. Potrivit MT, proiectele depuse sunt destinate exclusiv dezvoltării infrastructurii de agrement. Anul acesta au fost admise ca eligibile 146 de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de agrement, dintr-un total de peste 1.200 de proiecte depuse, cele respinse făcând însă referire la finanțări care intră în sfera de competență a altor ministere. "În prezent, există un fond de 25 de milioane de lei din care se vor putea cofinanța aceste proiecte, cu condiția să fie respectate criteriile de eligibilitate. De menționat este faptul că nu există o limită de buget impusă, dar finanțările se vor realiza în mod etapizat, astfel încât să poată beneficia de bugetele anuale cât mai multe localități", au anunțat reprezentanții Ministerului Turismului.
Tot luni a fost abordată însă și o problemă importantă pentru turismul prahovean, care se bazează pe activitățile și infrastructura din stațiunile montane.
„Cred că trebuie să ne gândim la un turism integrat, astfel încât, cu un singur skipass, turistul să aibă acces pe toate pârtiile de schi. Chiar dacă există domeniu de stat și domeniu privat, ar trebui să avem o colaborare între toate părțile. Trebuie să lăsăm orgoliul la o parte, indiferent de coloratura politică, pentru că discutăm despre turism. Vreau să discutăm deschis și să existe un dialog între tot ce înseamnă stat și privat. Eu personal cred că s-ar putea găsi soluții pentru a avea un singur skipass pe toată suprafața județului Prahova. Probabil vom avea aceeași discuție și cu colegii de la Brașov, la întâlnirea de marți", a declarat ministrul Mircea Dobre.
La întâlnirea de lucru găzduită de Casinoul din Sinaia au mai luat parte președintele ANPC, Bogdan Pandelică, subprefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, și primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea.