Cel mai recent raport de țară dat publicității de Comisia Europeană include prognoze sumbre pentru prahoveni. Județul va fi lovit în plin în perioada tranziției energetice și un număr mare de angajați va rămâne fără locuri de muncă.
Rapoartele de țară care analizează principalele provocări socioeconomice cu care se confruntă fiecare stat membru arată, în cazul României, că au fost realizate progrese limitate în ceea ce privește recomandările specifice de țară, iar țara noastră se confruntă în continuare cu dezechilibre.
Pentru prima dată, rapoartele evaluează progresele înregistrate de statele membre în vederea îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite, evidențiind politicile macroeconomice și de ocupare a forței de muncă care pot contribui la realizarea acestora. Rapoartele analizează, de asemenea, provocările și oportunitățile care decurg pentru fiecare țară din tranziția climatică și cea energetică. În aceeași ordine de idei, ele identifică domeniile prioritare care ar trebui să beneficieze de ajutor din partea Fondului pentru o tranziție justă.
De altfel, un capitol special este dedicat tranziției energetice și a finanțării costurilor ei din Fondul de Tranziție Justă al Comisiei, referindu-se și la sprijinirea zonelor cele mai afectate programul "Green Deal" care presupune ca UE să devină neutră climatic până în 2050.
Este știut deja că vor dispărea numeroase locuri de muncă în industrie, în Valea Jiului și Oltenia, în contextul tranziției energetice. Ca element de noutate, însă, documentul publicat de Comisia Europeană face referire la alte patru județe care vor ajunge într-o situație critică. Este vorba despre Dolj, Galați, Prahova și Mureș, care reprezintă 35% din emisiile GES ale României ce provin din industria minieră și industria prelucrătoare. CE consideră că zonele vor fi, de asemenea, afectate de tranziția energetică, impunându-se susținerea acestora prin intervenții din Fondul de Tranziție Justă, în scopul asigurării reconversiei.
Potrivit documentului citat, publicat aici, aceste patru județe se vor confrunta cu pierderi masive de locuri de muncă. Comisia Europeană consideră că fenomenul nu va putea fi contracarat în totalitate prin crearea și dezvoltarea de IMM-uri și recomandă investiții în unități mari de producție, respectiv în măsuri pentru reducerea substanțială a emisiilor, prin demersuri compatibile cu obiectivele Green Deal.
Obiectivul Pactului ecologic european este ca Europa să devină primul continent care să atingă obiectivul neutralității climatice până în 2050. Rapoartele de ţară conțin o analiză consacrată aspectelor de durabilitate a mediului. Ele analizează evoluția reformelor și a nevoilor celor mai stringente în materie de investiții, în sectoare precum cel energetic, al transporturilor și al construcțiilor, iar concluziilor lor pot ghida acțiunile de politică întreprinse de statele membre în concordanță cu această prioritate. Rapoartele evaluează, de asemenea, pentru fiecare stat membru, cum au pus în aplicare Pilonul european al drepturilor sociale și ce rezultate au obținut în ceea ce privește tabloul de bord social care însoțește acest pilon. Rapoartele de țară se axează pe patru dimensiuni: durabilitatea mediului, creșterea productivității, echitatea și stabilitatea macroeconomică.
Foto: Emilian Dobrin via Facebook/ Ploieștiul prin obiectiv