Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Economic

Divizia de petrochimie a Rompetrol a reușit, în doar trei luni, să dezvolte un sort special de polipropilenă, dedicat măștilor medicale de protecție.

 

Unicul producător de polimeri din România a anunțat realizarea noului produs care poate fi utilizat pentru a asigura stratul din mijloc al măştii, cel mai important pentru filtrarea şi protejarea împotriva agenţilor patogeni.

„Este o premieră pentru România şi Europa Centrala şi de Est, un succes major al echipei de specialişti din cadrul rafinăriei Petromidia care au reuşit în doar trei luni să realizeze un nou sortiment vital în sprijinirea luptei împotriva COVID-19. Recent am finalizat cu sprijinul partenerilor interni şi internaţionali testarea şi verificarea noului material în acord cu toate standardele de siguranţă şi calitate, acesta urmând să intre în producţie în perioada următoare.” declară Saduokhas Meraliyev, directorul operaţional al Grupului KMG International, acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare.

Reprezentanții companiei au anunțat că noul sort - RMB30H se va livra în saci de 25 kilograme de granule şi va fi utilizat în instalaţii de tip “meltblown” (suflare topitură) - o metodă convenţională de fabricare a micro şi nanofibrelor. Astfel, polimerul topit/lichid este extrudat împreună cu gaz de suflare de mare viteză pe o suprafaţă suport, rezultând un material de fibre neţesute, au mai explicat ei.

"În acord cu standardele în domeniu, pentru o mască chirurgicală se consumă aproximativ 1 gram de material interior filtrant - RMB30H, cu o densitate de 30 grame/ metru pătrat. Primele granule din noul produs au fost obţinute pe 10 iulie cu sprijinul şi suportul partenerilor săi strategici pentru alinierea parametrilor tehnici ai instalaţiei de producţie şi asigurarea componenţilor chimice – catalizatori, aditivi. Ulterior, acesta a fost testat pentru prima dată la începutul acestei luni la unul din partenerii companiei din România şi ulterior pe plan extern, rezultatele fiind pozitive. În perioada următoare vor urma şi alte teste pe plan extern şi intern, la parteneri precum Taparo Grup Maramureş şi Global Treat Galaţi", au mai transmis reprezentanții Rompetrol.

Potrivit acestora, printre beneficiile asigurate de RMB30H se numără o capacitate ridicată de filtrare de peste 98%, un indice de curgere la topirea produsului final de până la 1.500 grame/10 minute în funcţie de temperatura de procesare, un diametru între 1 – 5 microni pentru fibrele rezultate, dar şi inodor/fără miros - o proprietate foarte importantă pentru măştile de protecţie sau sisteme de filtrare.

RMB30H este destinat în special pentru obţinerea de material pentru filtrare, dar şi pentru alte aplicaţii în zona de produse medicale (măşti de protecţie, echipamente de unică folosinţă - cearşaf, capişoane, şerveţele umede etc) sau zona industrială (filtre profesionale cu rată mare de absorbţie).

“România devine astfel o sursă importantă în Europa şi regiune pentru furnizarea materiilor prime atât de necesare pentru producţia de materiale sanitare. Împreună cu partenerii locali putem realiza integral în România materiale sanitare şi contribui la asigurarea necesarului intern, dar şi la constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale la nivel naţional şi european“ adaugă Saduokhas Meraliyev.

În prezent, Rompetrol Rafinare produce şi asigură toate sorturile necesare pentru obţinerea de măşti sanitare şi chirurgicale de tip FFP1 şi FFP2, dar şi accesoriilor medicale. Sorturile RSB25 (aplicaţii industriale), RSB35H şi RSB40H (aplicaţii din zona medicală şi igienă personală) sunt dedicate pentru obţinerea de material neţesut pentru straturile exterioare ale materialelor sanitare, iar RMB30H pentru obţinerea de material neţesut pentru stratul interior/filtrare al acestora.

Rompetrol Rafinare este singurul producător de polimeri din România şi asigură peste jumătate din consumul intern de produse petrochimice. Sorturile dezvoltate în ultimii ani au permis companiei să aibă şi o poziţie competitivă în piaţa regională (Marea Neagră, Marea Mediterană, Europa Centrală şi de Est), acestea fiind utilizate în agricultură, industria alimentară, pentru bunuri de larg consum, igienă personală, electronică, electrotehnică, industria auto, confecţii şi construcţii.

Divizia de petrochimie are o capacitate anuală de 220.000 tone polimeri prin cele trei unităţi de producţie - instalaţii de polipropilenă, polietilene de joasă şi înaltă densitate. Materia primă pentru instalaţia de polipropilenă este asigurată integral de rafinăria Petromidia, in timp ce pentru instalaţiile de polietilene, necesarul de etilenă este asigurat din import.

La acestea se adaugă singurul terminal marin de descărcare a etilenei de la Marea Neagră şi două rezervoare criogenice cu o capacitate totală de depozitare de 20.000 tone (10,000 tone etilenă şi 10,000 tone propilenă).

De la declanșarea pandemiei, KMG International a susţinut si continuă să susțină, prin subsidiarele sale, lupta dusă de autorităţi împotriva COVID-19, atât în România, cât şi în regiune – Republica Moldova, Bulgaria şi Georgia. În acest sens, au fost finanţate studii de cercetare, achiziţia de unităţi mobile de terapie intensivă, au fost donate cantităţi importante de combustibili către serviciile de ambulanţă.

Back To Top