Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport
Categorie: Economic

România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus”, a declarat ministrul Energiei într-o postare pe contul personal de Facebook.

Potrivit ministrului Virgil Popescu, Romgaz va finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, astfel ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România.

La sfârşitul anului trecut, Romgaz a anunţat că acţionarii săi au aprobat preluarea participaţiei deţinută de grupul american ExxonMobil la perimetrul Neptun Deep, care, potrivit unor estimări, ar conţine rezerve de gaze de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. OMV Petrom deţine, de asemenea, 50% din blocul Neptun Deep din Marea Neagră.

  • Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
  • instagram.com
  • twitter.com
  • Google Business
  • Youtube Actualitatea
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

Back To Top