• Parlamentarii din Comisiile reunite de buget-finanțe au venit cu amendamente în privința alocării banilor pentru Biserică, institituția urmând să primească mai multe fonduri anul viitor.
• Bugetul pe 2023 urmează să fie adoptat în Plen.
Unul dintre amendamentele adoptate de parlamentari se referă la plata contribuţiilor pentru personalul neclerical, la nivelul a 2.300 lei/contribuţie, în completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităţilor de cult locale, pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară. Astfel, creșterea alocării bugetare este de 52,690 milioane lei, adică de la 498.17 milioane lei la 550,8 milioane lei.
De la Bugetul de stat va fi asigurată și „sprijinirea așezămintelor religioase din afara granițelor care desfășoară activități în vederea menținerii identității ligvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor”, pentru care va alocată suma de 517.200 euro lunar, și nu 442.200 euro/lună, așa cum a fost prevăzut inițial.
Un alt amendament adoptat explică: „este necesară suplimentarea cu 75.000 euro lunar atât pentru creșterea cuantumului sprijinului pentru cele 850 de posturi clericale care primesc contribuție de la bugetul de stat, cât și pentru aproximativ 40 de posturi clericale care nu beneficiază în prezent de niciun sprijin financiar”.
Modificările proiectului de buget mai prevăd direcționarea a 4,825 milioane lei de la bugetul de Acțiuni generale al Ministerului Finanțelor (de la Fondul de Rezervă al Guvernului) pentru susținerea cultelor:
CITEȘTE ȘI: Câți bani primesc lunar, de la stat, cei peste 3.000 de prahoveni care beneficiază de venitul minim garantat
• Sinagoga din Cetate din Municipiul Timișoara,
• Reparații, lucrări de reabilitare și restaurare la Biserica Evanghelică din Rupea, jud. Brașov
• Reparații, lucrării de reabilitare și restaurare la Domul Romano-Catolic (Catedrala Sfântul Gheorghe) din Timișoara, jud. Timiș.
• Reparații, lucrări de restaurare și reabilitare la Sinagoga din Cetate din Timișoara, jud. Timiș.
• Reparații, lucrări de reabilitare și restaurare la Biserica Evanghelică din Vingard, jud. Alba.
• Reabilitarea bisericii „Schimbarea la faţă”, Strada Domnească, Galaţi
• Reabilitarea bisericii „Buna Vestire”, str. Buna Vestire nr. 2, Tulcea
• Reabilitarea bisericii „Izvorul Tămăduirii”, str. Teilor, Calafat, judeţul Dolj
De asemenea, 4,89 milioane lei (comparativ cu 4,8 milioane în 2022) vor fi direcționați pentru finanțarea Schitului românesc Muntele Athos pentru restaurare, reparații, întreținere și administrare a clădirilor din incintă și a celor patru biserici, achiziției de mijloace fixe susținerea activităților existențiale și spirituale ale monahilor, primirea și cazarea pelerinilor, dar și realizarea unor materiale destinate promovării schitului.
Sprijinul financiar pentru salarizarea personalului de cult va fi acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, urmând ca, în 2023, să fie alocați 817,3 milioane lei, cu 5% mai mult decât în acest an, pentru salariile clerului și pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe Române din afara granițelor. Vor beneficia peste 19.000 de persoane.
Lăcașurile de cult, monumentele și bunurile aflate în patrimonial cultural național mobil aparținând cultelor religioase, dar și activitățile de asistență socială organizate de cultele religioase în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni și alte forme de asistență vor primi 370,2 milioane lei, cu 3% mai mult decât în 2022.
Pentru salarizarea celor 300 de persoane care alcătuiesc personalul din învățământul teologic, în 2023 se alocă 9,18 milioane lei, la fel ca în 2022.
Mai multe pe: hotnews.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană