- O hotărâre adoptată de Guvern în ultima ședință din acest an acordă statut de stațiune turistică de interes local pentru 35 de localități sau zone din România.
- Acestea pot aplica acum pentru proiecte în vederea dezvoltării și creșterii numărului de turiști.
„România are 35 noi stațiuni turistice de interes local. Începând de acum, acestea se vor putea bucura de noi oportunități de dezvoltare, printre care menționez atragerea de investitori și finanțări, în scopul maximizării potențialului zonelor și, foarte important, o creștere a numărului de vizitatori. Mai mult decât atât, destinațiile cărora le-a fost acordat noul statut vor putea fi parte din reforma Organizațiilor de Management al Destinațiilor, având de acum posibilitatea, conform criteriilor minimale, să înființeze și să operaționalizeze o astfel de entitate la nivel local. Felicitări tuturor!”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Pe lista localităților declarate stațiuni turistice de interes local se regăsesc, mai nou:
- comuna Barcani, județul Covasna;
- comuna Beliș, județul Cluj;
- orașul Bicaz, județul Neamț;
- zona turistică a comunei Bratca, județul Bihor;
- zona turistică Budureasa-Padiș a comunei Budureasa, județul Bihor;
- zona turistică a municipiului Caracal, județul Olt;
- comuna Ciocănești, județul Suceava;
- comuna Ciumani, județul Harghita;
- zona turistică a orașului Comănești, județul Bacău;
- comuna Coșna, județul Suceava;
- zona turistică Cugir-Șureanu a orașului Cugir, județul Alba;
- orașul Dărmănești, județul Bacău;
- comuna Deda, județul Mureș;
- zona turistică a municipiului Făgăraș, județul Brașov;
- zona turistică a municipiului Fălticeni, județul Suceava;
- orașul Ineu, județul Arad;
- zona turistică a comunei Lupeni, județul Harghita;
- comuna Măguri – Răcătău, județul Cluj;
- comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava;
- comuna Mărgău, județul Cluj;
- comuna Ozun, județul Covasna;
- zona turistică a comunei Pietroasa, județul Bihor;
- zona turistică Valea Drăganului a comunei Poieni, județul Cluj;
- comuna Runcu, județul Gorj;
- comuna Săcuieu, județul Cluj;
- comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara;
- orașul Săliștea de Sus, județul Maramureș;
- zona turistică a orașului Siret, județul Suceava;
- comuna Sugag, județul Alba;
- zona turistică a comunei Șuncuiuș, județul Bihor;
- zona turistică a municipiului Târgu Secuiesc, județul Covasna;
- zona turistică a comunei Vânători-Neamț, județul Neamț;
- comuna Vaideeni, județul Vâlcea;
- zona turistică a municipiului Vulcan, județul Hunedoara;
- comuna Vidra, județul Alba.
“Pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localități ca stațiuni de interes local vor crea un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone”, au precizat reprezentanții Ministerului Turismului, într-un comunicat transmis după ședința de Guvern.
Citiți și: Aproape 500 de km de trasee cicloturistice, în Prahova, Buzău și Vrancea, printr-un proiect de zeci de milioane de euro
În România sunt atestate în prezent 54 de stațiuni turistice de interes național și 147 de interes local.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană